Companii

Aproape una din cinci maşini vândute de Renault este sub marca Dacia

Marca Dacia realizează în Europa un record de vânzări la şase luni, cu 245.453 vehicule vândute (plus 9,3 %) şi o cotă de piaţă de 2,6 %

Marca Dacia realizează în Europa un record de vânzări la şase luni, cu 245.453 vehicule vândute (plus 9,3 %) şi o cotă de piaţă de 2,6 %

Autor: Bogdan Alecu

18.07.2017, 00:05 266

Vânzările mărcii Dacia la nivel mondial, luând în calcul cele 44 de pieţe pe care se comercializează, au crescut cu 12% în prima jumătate a acestui an, la aproape 333.000 de autovehicule produse în cele trei uzine ale Grupului Renault – Mioveni, Tanger şi Casablanca. Anul acesta la Mioveni se vor asambla circa 330.000 de automobile Dacia, în timp ce la Tanger vor fi asmblate aproximativ 310.000, la care se adaugă cele de la Casablanca, dar în volum mai mic, potrivit datelor din piaţă.

În primul semestru al acestui an Dacia a ajuns să reprezinte 17,7% din vânzările Grupului Renault la nivel mondial, în creştere de la 17,5% în perioada similară a anului trecut înregistrând un avans mai rapid decât al mărcii Renault. În primul semestru, vânzările mondiale de autoturisme şi vehicule utilitare ale Grupului Renault (inclusiv Lada) au înregistrat o creştere de 10,4 % pe o piaţă care a crescut cu 2,6 %. Astfel cota de piaţă a Grupului a ajuns la 4,1 % faţă de 3,9% în 2016.

Grupul, precum şi mărcile Renault şi Dacia, realizează un record de vânzări semestriale cu 1.879.119, 1.342.968 şi respectiv 333.050 de vehicule vândute. Vânzările Renault Samsung Motors au crescut cu 12,5%, iar cele ale Lada cu 12,2 %.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO