Companii

Care sunt companiile care operează din Bucureşti zboruri spre cele mai căutate destinaţii din Europa

Care sunt companiile care operează din Bucureşti...

Autor: Andreea Neferu

11.04.2015, 20:01 1796

Din cele circa peste 1.000 de avioane care decolează săptămânal de pe aeroportul din Otopeni, aproape 40% zboară către cele mai populare zece destinaţii din Europa, oraşe care sunt atât centre turistice şi de afaceri, cât şi hub-uri de unde pasagerii îşi pot continua mai departe călătoria spre alte oraşe.

Londra, Paris şi Viena sunt principalele trei oraşe către care decolează avioane de pe cel mai mare aeroport din ţară, Henri Coandă (Otopeni), cu un trafic de 8,3 milioane de pasageri anul trecut. Astfel, în medie 15% din avioanele care decolează de pe Otopeni merg către una dintre cele trei capitale vest-europene, arată o analiză a ZF pe baza datelor valabile pentru sezonul de vară 2015, transmise de Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti.

Londra a devenit începând de anul trecut destinaţia cu cele mai multe zboruri operate de pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă (Otopeni). 63 de avioane zboară săptămânal spre capitala Marii Britanii, aceasta fiind de altfel una dintre destinaţiile europene cu cel mai ridicat nivel de competiţie raportat la numărul de companii care efectuează curse. În total, cinci opera­tori aerieni, adică Tarom, British Air­ways, Wizz Air, Blue Air şi Ryanair, au zboruri către Londra. Eliminarea res­tric­ţiilor de pe piaţa muncii din Marea Britanie începând din 2014  a „ascuţit“ competi­ţia între companiile aeriene pe cursele spre Londra, adu­când inclusiv un nou jucător către această destinaţie, gigantul low-cost Ryanair.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO