Companii

Cererea de forţă de muncă, mai mare decât ofertă: Piaţa de recrutare online va depăşi pragul de 15 milioane de euro

Cererea de forţă de muncă, mai mare decât ofertă:...

Autor: Mihaela Pascari

03.07.2017, 00:05 598

Conform unui studiu e-jobs, cei care caută un job se uită pe platformele online (88%), site-urile companiilor (38%), recomandările (35%), târgurile de joburi (19%) şi grupurile de pe platformele de socializare (16%).

Cele mai mari afaceri din domeniul recrutării online au generat anul trecut venituri cumulate de 12 milioane de euro şi au împreună 90.000 de joburi active. Pentru anul acesta, cei mai mari jucători din industrie estimează o creştere a pieţei cu 25%, până la 15 milioane de euro. Platformele de recrutare online eJobs, bestjobs, hipo, myjob şi smartdreamers au generat anul trecut o cifră de afaceri cumulată de 55 de milioane de lei (12 milioane de euro), potrivit datelor centralizate de ZF pe baza informaţiilor de la Ministerul de Finanţe. Primele cinci platforme de recrutare totalizează un număr de peste 90.000 de locuri de muncă active în acest moment. „Ne aşteptăm ca piaţa de recrutare, în general, să se dezvolte într-un ritm accelerat datorită cererii din ce în ce mai mari de forţă de muncă. Segmentul online va câştiga tot mai mult teren având în vedere creşterea ratei de adopţie a platformelor de recrutare de către companii şi candidaţi, în egală măsură“, a spus Andrei Frunză, CEO al eJobs, compania care s-a clasat pe primul loc în topul celor mai mari platforme de recrutare online. Com­pa­nia a înregistrat vânzări de 26,6 mi­lioane de lei anul trecut, în creştere cu aproape 60% faţă de anul anterior. Totodată, compania a raportat un profit net de 13,4 milioane de lei (aproape 3 milioane de euro), în creştere tot cu 60% faţă de anul 2015. De aceeaşi părere este şi Dragoş Gheban, managing partner în cadrul firmei cu activităţi în domeniul resurselor umane Catalyst Solutions, care administrează platforma Hipo, care spune că în următorii ani va creşte gradul de folosire a platformelor online, având în vedere că acestea oferă diverse avantaje faţă de instrumentele clasice de atragere de talente. „Pentru candidaţi reprezintă cea mai simplă şi eficientă modalitate de a-şi trimite CV-ul către zeci de joburi şi angajatori. Spre exemplu, platforma noastră oferă candidaţilor informaţii com­plete despre companiile pentru care vor să aplice pentru a lua o decizie profesională bună“, a spus Dragoş Gheban.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO