Companii

CFR SA majorează cheltuielile cu investiţiile de peste două ori, la 3,8 miliarde de lei, şi mai angajează 1.300 de oameni în acest an

CFR SA majorează cheltuielile cu investiţiile de peste...

Autor: Andreea Neferu

02.04.2015, 00:06 496
CFR SA, compania de stat care administrează reţeaua feroviară publică, şi-a bugetat pentru anul acesta cheltuieli cu investiţiile de 3,8 miliarde de lei, de peste două ori mai mari comparativ cu 2014, arată datele transmise de Ministerul Transporturilor la solicitarea ZF.
 
Anul trecut, sumele alocate de CFR SA pentru investiţii au fost similare cu cele din 2013, de circa 1,6 mi­liarde de lei.
 
Creşterea cheltuielilor cu investiţiile vine în contextul în care CFR SA are în prezent în lucru o serie de proiecte de reabilitare şi modernizare a liniilor ferate. Este vora de câteva tronsoane din vestul ţării, pe culoarul IV paneuropean, între Curtici şi Sighişoara, unde România poate folosi bani nerambursabili de la Comisia Europeană pentru a aduce viteza de călătorie la 160 km/h.
 
În acelaşi timp, CFR SA, care a avut anul trecut 22.455 de salariaţi, estimează că va mai angaja în 2015 peste 1.300 de persoane, până la un număr de 23.777.
 
Dacă în 2013 CFR SA avea arierate de peste 1 mi­liard de lei, acestea au scăzut anul trecut până la 364 de mi­lioane de lei, urmând ca în acest an să fie de 300 de mi­lioane de lei, arată datele de la Ministerul Trans­por­turilor.
 
În acelaşi timp, CFR SA estimează pentru 2015 afaceri de peste 1 miliard de lei, similar cu anul 2014, în timp ce profitul net se va reduce la aproape un sfert faţă de 2014, la 107 milioane de lei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO