Compania Pronto Mobile este controlată de Mihaela Sandu şi Valeriu Mişurnov (10%), potrivit datelor de la Registrul Comerţului.
Valoarea tranzacţiei nu a fost comunicată. Afacerea din retailul alimentar a familiei Sandu a trecut în ultimul an prin mai multe transformări. Astfel, şase magazine numite iniţial For Family au făcut parte din reţeaua LaDoiPaşi a grupului german Metro Cash&Carry. Magazinele au fost dezvoltate de Gabriel Cristian Sandu, antreprenorul sucevean care a vândut retailerul GSM Proton către Vodafone.
Sandu, absolvent al unui program de MBA oferit de Open University Business School Codecs, a construit businessul For Family în 2012 şi a intrat ulterior în franciza LaDoiPaşi. El anunţa în primăvară că vrea să ajungă la 100 de magazine sub acest brand. Antreprenorul nu era la primul său business, el fiind de altfel cel care a vândut în 2008 către Vodafone retailerul GSM Proton, care număra 90 de magazine. Banii primiţi în urma tranzacţiei au fost cei cu care omul de afaceri a finanţat afacerea din comerţ.
Cu şase magazine, reţeaua For Family a fost cel mai mare francizat al Metro. Din noiembrie însă, magazinele au intrat sub umbrela Carrefour, fiind redenumite Pronto Express. ZF a scris încă de anul trecut despre această mutare, confirmată de reprezentanţii Carrefour, care spuneau atunci că în total vor fi şapte magazine operate de compania Pronto Mobile. În comunicatul transmis ieri, reprezentanţii Pronto Mobile au arătat că prin preluarea a cinci magazine de la Traditional Ecologic au ajuns la un total de 14 unităţi în franciza Carrefour.