Update: Gazprom neagă că negociază cumpărarea de acţiuni la OMV

Reuters: Gazprom vrea 25% din OMV, grupul care controlează Petrom

27 iun 2014 Autor: Cătălina Butan

Gazprom negociază cu arabii de la International Petroleum Investment Company, al doilea mare acţionar al grupului petrolier austriac OMV, pentru a cumpăra o participaţie de 24,9% în compania austriacă, care controlează Petrom, potrivit unor surse citate de Reuters.

Gazprom neagă că negociază preluarea unei participaţii la grupul austriac OMV

Vestea vine la câteva zile după ce Gazprom şi OMV au convenit, la Viena, crearea unei companii mixte care să construiască şi să opereze tronsonul austriac al gazoductului South Stream, în aceeaşi zi în care preşedintele rus Vladimir Putin a cerut Parlamentului să anuleze dreptul de utilizare a forţei în Ucraina.

Preluarea unui sfert din acţiunile OMV ar oferi grupului rus de stat Gazprom un "cap de pod" în UE, deşi autorităţile europene au impus sancţiuni Rusiei din cauza anexării Crimeei şi au nemulţumiri semnificative legate de gazoductul South Stream, care va fi construit de Gazprom şi parteneri europeni până în Austria.

Holding austriac de stat OIAG, care deţine 32% din OMV intr-un pact acţionar cu International Petroleum Investment Co (IPIC) din Abu Dhabi şi autorizează orice schimb de participaţii, a declarat ca nu a primit niciun semn din partea IPIC că vrea părăsească pactul.

Gazprom şi IPIC au refuzat să comenteze zvonurile, în timp ce OMV a redirecţionat întrebarile către principalii acţionari. Acţiunile OMV au închis în creştere cu 2,9%, la 33,085 de euro, ceea ce face ca o participaţie de 25% să aibă o valoare de aproximativ 2,7 miliarde de euro (3.7 miliarde dolari).

OMV deţine 51,01% din acţiunile Petrom, în timp ce statul român are prin Ministerul Economiei 20,64% din titluri. În acţionariat se regăseşte şi Fondul Proprietatea, cu o participaţie de 19%, iar restul titlurilor sunt în portofoliile altor acţionari. OMV Petrom SA a înregistrat anul trecut, potrivit situaţiilor financiare individuale întocmite în conformitate cu Ordinul Ministrului Finanţelor Publice şi datelor transmise de companie, o cifră de afaceri de 18,087 miliarde de lei, în scădere cu 5,4% faţă de 2012.

 Petrom a ajuns anul trecut la un profit net de un miliard de euro, un nivel record pentru companie, dar şi pentru economia românească. Mai departe cel mai riscant pariu în care compania s-a implicat este cel cu adâncurile Mării Negre, acolo unde, alături de ExxonMobil, Petrom ar putea face o descoperire istorică de gaze naturale.

O sursă din industria de gaze naturale din Rusia a respins perspectiva ca Gazprom să cumpere participaţia la OMV. Gazprom a semnat săptămâna aceasta un acord cu OMV pentru construcţia unei secţiuni a gazoductului South Stream.

Parlamentarul austriac de opoziţie Peter Pilz a declarat pentru cotidianul austriac Kurier şi pentru Reuters că are informaţii că IPIC şi Gazprom au discutat despre participaţia la OMV.

Gazprom şi IPIC au refuzat să comenteze, în timp ce OMV a răspuns că întrebările trebuie adresate acţionarilor. Acţiunile OMV au închis joi în urcare cu 2,9%, la un preţ la care participaţia de aproape 25% a fondului din Abu Dhabi ar valora 2,7 miliarde de euro.

"Ca acţionar al OMV, Gazprom ar obţine mai mult control asupra construcţiei şi operării gazoductului South Stream. Ar putea exista, însă, un conflict de interese, întrucât Gazprom ar fi în situaţia de a cumpăra propriile gaze naturale", a declarat Mikhail Korchemkin, director la firma americană de consultanţă East European Gas Analysis.

Preluarea participaţiei de către Gazprom nu ar avea impact din perspectiva preţului acţiunilor, a declarat un alt analist, care a refuzat să fie numit, din cauza naturii politice a subiectului.

"Dar dacă Gazprom ar face o ofertă pentru întreaga companie, ar fi binenţeles o situaţie diferită", a spus el.
OMV este prima companie occidentală care a semnat un acord pe termen lung pentru achiziţia de gaze naturale cu Uniunea Sovietică în 1968 şi este în continuare un important client pentru Gazprom.

Parlamentarul austriac Peter Pilz a declarat că este îngrijorat de creşterea influenţei Rusiei în Austria. Preşedintele austriac s-a întâlnit cu omologul său rus, Vladimir Putin, săptămâna aceasta, afirmând că discuţiile aduc rezultate mai bune decât sancţiunile. IPIC, care deţine participaţia la OMV de 20 de ani, are pachete de acţiuni şi la alte companii din Europa, inclusiv la banca italiană UniCredit.

 
Cuvinte cheie:
Gazprom
, omv
, austriac
, companie
, participatie
, reuters
, south stream
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide