Companii

Florin Panfile, Toneli: În S1 am avut o creştere de 6% în volum şi de 30% în valoare

Florin Panfile, Toneli: În portofoliul Toneli se observă o creştere de 25% în volum an la an a vânzărilor din categoria bio, iar în categoria free range, un avans de 40%.

Florin Panfile, Toneli: În portofoliul Toneli se observă o creştere de 25% în volum an la an a vânzărilor din categoria bio, iar în categoria free range, un avans de 40%.

Autor: Mădălina Dediu Panaete

04.09.2023, 16:30 139

Florin Panfile, commercial & CSR director în cadrul produ­cătorului de ouă Toneli, liderul pieţei, spune că deşi mâncarea reprezintă una dintre ultimele categorii de cheltuieli de unde românii sunt dispuşi să reducă, se observă pe piaţă o adaptare a consumatorilor în această perioadă, inclusiv către vânătoarea de promoţii, ambalaje mai mici sau downtrading.

„Şi aici avem exemple concrete în sortimentaţia noastră, acolo unde dinamica vânzărilor de ouă ambalate în caserole de zece bucăţi este una pozitivă, în timp ce dinamica vânzărilor de ouă ambalate în cofraje este una puţin negativă. Vorbind de replacement, oul este într-o poziţie avantajoasă fiind cea mai accesibilă proteină de origine animală atât din punct de vedere preţ cât şi din punctul de vedere al distribuţiei“, a spus managerul.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO