Companii

Mariana Gheorghe: Ar trebuie să ne concentrăm pe revenirea pe creştere şi nu pe efectele negative ale crizei

Mariana Gheorghe, director executiv al grupului OMV Petrom şi preşedinte al FIC

Mariana Gheorghe, director executiv al grupului OMV Petrom şi preşedinte al FIC

28.07.2010, 23:10 19

Mariana Gheorghe, preşedinte al Consiliului InvestitorilorStrăini (The Foreign Investors Council - FIC) şi director executival grupului OMV Petrom, cea mai mare companie privată românească,spune că predictibilitatea şi transparenţa sunt teme critice pentrumediul de afaceri, ele fiind condiţiile de bază ale unui climatfavorabil care să atragă investitori.

Reacţia ei vine în contextul schimbărilor fiscale extrem de deseîn ultima perioadă şi mai ales a informaţiilor care au venitdinspre mediul politic cu privire la alte modificări ce sepreconizează şi după ce mai mulţi oameni de afaceri au atacat durclasa politică pe care au acuzat-o de incompetenţă, haos şidiletantism. Dintre toţi, cea mai mai acidă poziţie a avut-o IoanNiculae, proprietarul Interagro, companie aflată în top 3 cele maimari companii cu capital privat românesc în funcţie de cifra deafaceri care a anunţat că îşi mută businessul în Bulgaria spunândcă s-a "săturat de măsurile luate de Guvern".

Legislaţia adoptată în regim de urgenţă, oproblemă

Mediul privat a fost bulversat în ultimele luni de prevederiprecum majorarea TVA cu cinci puncte procentuale care a fostimplementată în numai câteva zile, apoi de diferite zvonuri carevizau fie creşterea cotei unice, fie reducerea acesteia, fieimpozitarea averilor bogaţilor sau majorarea cu încă un punctprocentual a TVA.

"Procesul consultativ cu autorităţile este cu atât mai importantdeoarece permite consolidarea legislaţiei, pentru a răspunde atâtnevoilor autorităţilor statului, cât şi celor ale comunităţilor deafaceri. De cele mai multe ori, legislaţia şi în special cea dindomeniul fiscal a fost adoptată în regim de urgenţă, ceea ce afăcut ca mediul de afaceri să nu aibă suficient timp pentru a puteasă-şi aducă o contribuţie suficientă", a spus Mariana Gheorghe,care este şi directorul executiv al grupului OMV Petrom, cea maimare companie privată românească.

Consiliul Investitorilor Străini este o asociaţie a celor maiimportanţi investitori străini din România, care are în prezent 118companii membre ale căror investiţii cumulate se ridică laaproximativ 30 mld. euro, adică aproape două treimi din totalulinvestiţiilor străine directe realizate din 1990 până în prezent pepiaţa locală. Scopul organizaţiei este de a promova dialogul cuautorităţile din România.

"Atât sectorul public, cât şi cel privat trebuie să seconcentreze mai puţin pe efectele negative ale crizei şi mai multpe acţiunile care trebuie întreprinse pentru a le depăşi şi perevenirea pe creştere economică. Acest lucru trebuie să se reflecteîn comunicarea între instituţiile statului şi sectorul privat şi,în consecinţă, în încrederea mai mare a investitorilor în mediul deafaceri din România", a mai spus Mariana Gheorghe.

Mediul de afaceri reclamă pierderea autorităţiistatului

În trecut, consiliul s-a arătat dezamăgit de majorarea TVA lacinci puncte procentuale apreciind că decizia va avea efectenegative importante asupra economiei. Pe de altă parte, manageriicompaniilor străine prezente în România spun că în actualul contexteconomic le este din ce în ce mai greu să atragă investiţiilefirmelor mamă pe piaţa locală şi au vorbit de "pierdereaautorităţii statului" şi de "bâlbâieli lamentabile". De asemenea,mediul de afaceri, care este descumpănit în faţa avalanşei depropuneri fiscale care vin aproape zilnic din sfera politicului,spune că orice discuţie despre lipsa de predictibilitate a devenitun clişeu şi recunoaşte resemnat că este "la mâna politicului".

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO