Companii

Mihai Neagu, Perla Harghitei şi Apemin Tuşnad: Mizăm pe o creştere de două cifre în acest an. Vrem să vindem mai mult la export

Mihai Neagu, Perla Harghitei şi Apemin Tuşnad: Mizăm...

Autor: Mădălina Dediu Panaete

09.02.2024, 00:07 512

Mihai Neagu, CEO al Perla Harghitei şi Apemin Tuşnad, două dintre cele mai mari companii din sectorul apelor minerale naturale, spune că anul acesta grupul mizează pe un avans de două cifre la nivel de volume şi continuă planul de investiţii multianual, care include un buget de 40 milioane de euro pentru Perla Harghitei şi 10 milioane de euro pentru Apemin Tuşnad.

„În ceea ce priveşte compania Apemin Tuşnad, parte din investiţia planificată a fost deja utilizată pentru dublarea capacităţii de depozitare, urmând imple­mentarea unei noi linii de îmbuteliere. La Perla Harghitei, în primul trimestru al anului 2024 se finalizează implementarea unei noi linii de deferizare - o investiţie de aproximativ şase milioane de euro“, a declarat  Mihai Neagu.

Perla Harghitei şi Apemin Tuşnad sunt două companii cu tradiţie pe piaţa apelor minerale, fiind controlate de  Kurkó Gyárfás, conform datelor publice.

„Exportul reprezintă, de asemenea, o oportunitate extraordinară de dezvoltare, cererea fiind în continuă creştere aici. Deocamdată, la noi, reprezintă 1% din business, deci urmărim şi valorificarea acestei şanse.“

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO