Companii

Nuclearelectrica a marcat maximul preţului de vânzare a energiei pe contracte forward cu livrare în 2018, de 205 lei/MWh

Autor: Alina-Elena Vasiliu

10.10.2017, 00:04 368

- Furnizorii: avansul din ultimele luni al preţului la care se încheie contractele forward pentru 2018 se va vedea în factura consumatorului final anul viitor 

- Creşterea din factură va fi de circa 12,5%.

Preţul mediu la care se tranzacţionează energia electrică în contractele forward pentru anul 2018 a ajuns la 177,72 lei/MWh, în creştere cu circa 6% faţă de media de preţ a contractelor forward încheiate în anii trecuţi cu livrare în 2017, adică 167,58 lei/MWh, după cum reiese din datele publicate de Opcom – principala platformă de tranzacţionare a energiei din România. De exemplu, luni, Nuclearelectrica, singurul producător de energie nucleară din România, a încheiat zece contracte – echivalentul a zece MWh – pentru întreg anul 2018 cu Enel Energie Muntenia, cu un preţ de 205 lei/MWh. Valoarea totală a contractelor este de 17,9 mil. lei, la un număr total de 8.760 de ore într-un an, potrivit calculelor ZF.

Preţul de 205 lei/MWh este cel mai mare la care s-a în­cheiat un contract forward cu livrare de energie în 2018 de la începutul anului până acum, pe piaţa de negociere continuă, una dintre cele pe care se realizează tranzacţii pe bursa Opcom. Spre comparaţie, în luna octombrie a anului trecut, tot Nuclearelectrica încheiase cu Enel Energie zece contracte pentru 2017 la un preţ de 156,5 lei/MWh, adică mai mic cu 30%. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO