Companii

Reţeaua de magazine cu mobilă Lem’s a ajuns la 77 de unităţi: „Planurile noastre de extindere continuă“

Alexandru Rizea, director general şi proprietar Lemet

Alexandru Rizea, director general şi proprietar Lemet

Autor: Roana Rotaru

20.07.2017, 00:04 349
Producătorul de mobilier Lemet, care îşi vinde producţiile prin re­ţea­ua proprie de magazine Lem’s, o afa­cere fondată de antreprenorul ro­mân Alexandru Rizea, a investit 1,2 mil. lei într-un showroom de 1.300 de metri pătraţi în Târgovişte. „Reţeaua de magazine Lem’s a fost întotdeauna unul dintre cele mai im­portante obiective de dezvoltare pentru noi. Vom ajunge, după deschiderea ma­ga­zinului din Târgovişte, la 77 de maga­zi­ne Lem’s în toată ţara. Planurile noas­tre de extindere continuă, cu atingerea celor mai importante magazine din Ro­mânia unde nu suntem încă prezenţi“, a de­clarat Alexandru Rizea, director general al Lemet. Magazinul din Târgovişte este cel de-al doilea magazin Lem’s deschis anul acesta, după cel din Satu Mare, un magazin cu o suprafaţă de 600 de metri pă­traţi, în care managementul compa­niei a investit 700.000 lei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO