Companii

Spitalul Sf. Constantin din Braşov ţinteşte afaceri de 37 mil. lei, plus 20%

Spitalul Sf. Constantin din Braşov ţinteşte afaceri de...

Autor: Mirabela Tiron

24.10.2016, 00:05 303

Spitalul Sf. Constantin din Braşov, care a fost des­chis în 2011, controlat indirect de antrepre­no­rul Mihai Miron (grupul Ropharma), a finalizat pri­me­le nouă luni din acest an cu afaceri de 28 mil. lei, în creştere cu 27% faţă de pe­rioa­da simi­la­ră a anului anterior. Până la final de an, spitalul va ajunge la o cifră de afaceri de 37 mil. lei (6,7 mil. euro), în creştere cu 20% faţă de anul tre­cut, potrivit estimărilor oficialilor.

„Din acest an au fost demarate in­vestiţiile pentru extinderea spita­lu­lui într-o nouă clădire, termenul de finalizare fiind 2017, cu o in­ves­ti­ţie de 8-9 milioane de euro, în pri­ma etapă a proiectului“, a spus Came­lia Şamotă, directorul general al spita­lului. Dezvoltarea spitalului se va face în etape, o investiţie totală de circa 17 mil. euro, pe un teren de trei hectare şi în clădiri preluate de antre­pre­norul Mihai Miron de la compania Pantex, aflată în insolvenţă.

Spitalul a avut în primele nouă luni mai multe solicitări atât pentru consultaţiile în ambulatoriu, intervenţii chirurgicale, cât şi pentru spitalizare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO