Strategia de creştere a Dacia: „Atragem clienţi care cumpărau până acum mai mult maşini vechi“

19 ian 2016 Autor: Bogdan Alecu

Marea Britanie a intrat în top zece pieţe ca vânzări pentru Dacia cu un model de business adaptat clienţilor care în trecut cumpărau fie un brand coreean, fie o maşină second-hand.

„Jumătate din vânzări sunt către clienţi care au avut îna­inte maşini second-hand şi apoi mai sunt cei cu mărcile core­ene sau Suzuki, Kia sau Hyundai. Vârsta medie a celor care cumpără maşini noi în Marea Britanie este de 55 de ani, avem şi clienţi la 65 sau 70 de ani şi Dacia este pe medie. Acolo sunt bariere legate de asigurări, motiv pentru care tinerii se îndreaptă către maşini second-hand“, explică Mihai Bordeanu, directorul de marketing al mărcii pentru pieţele din Marea Britanie şi Irlanda.

WikiZF: Profilul companiei Dacia

Dacia a vândut anul trecut aproape 26.300 de maşini în Marea Britanie, în creştere cu 10% faţă de 2014, repre­zen­tând echivalentul a 0,96% din piaţa totală. La nivel mondial, sub marca Dacia s-au vândut anul trecut aproape 551.000 de maşini, în creştere cu circa 8% faţă de anul anterior.

Dacă se iau în calcul şi modelele Logan, Sandero şi Duster produse sub marca Renault pentru pieţe precum cele din America de Sud, Africa sau Orientul Mijlociu, volumul total al vânzărilor ce au la bază platforma Logan creşte la 1,1 milioane de unităţi dintr-un total de 2,8 mi­lioa­­ne de maşini livrate anul trecut de grupul Renault, în creştere cu 3,3%.

Continuarea pe ZFCorporate

ZF Corporate este serviciul de business intelligence al Ziarului Financiar. Pentru a putea avea acces la informatii trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Agricultură, Energie şi altele) - vezi prezentarea video a ZFCorporate. Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro sau daniel.mircioiu@m.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 19.01.2016

 
Cuvinte cheie:
dacia
, strategie
, crestere
, automobile
, masini
, renault
, business
, second-hand
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide