Eveniment

Aeroportul Otopeni: Începând de astăzi patrule mixte de politie-jandarmi vor activa permanent în zonele publice din aeroport

Aeroportul Otopeni: Incepand de astazi patrule mixte de politie-jandarmi vor active permanent in zonele publice din aeroport

Foto: Catalin Abagiu

Autor: Mirabela Tiron

31.08.2012, 17:44 873

Directia de comunicare a aeroportului Henri Coanda (Otopeni) a transmis, dupa intalnirea pe probleme de securitate care a avut loc azi dimineata, ca au fost stabilite atât măsuri urgente la a căror aplicare s-a trecut imediat, precum şi măsuri pe termen scurt.

"Astfel, Ministerul Administraţiei şi Internelor a trecut la suplimentarea efectivelor care îşi desfăşoară activitatea în Aeroportul Henri Coandă pe linie de ordine şi linişte publică, începând de astăzi, 31 august, fiind formate partule mixte poliţie-jandarmerie, care vor activa permanent în zonele publice. De asemenea, au fost intensificate controalele care se efectuează în zonele publice ale aeroportului", potrivit directiei de comunicare a aeroportului.

Acestia au mai transmis ca s-a avizat definitivarea şi implementarea, prin Ordin de Ministru, a unui Cod de conduită aplicabil pe întreaga suprafaţă a aeroporturilor, inclusiv în terminalele de pasageri.

"De asemenea, s-a dispus formarea unui grup de lucru interdepartamental a cărui activitate a început imediat şi care, în foarte scurt timp, va elabora şi ulterior implementa un program detaliat de măsuri".

Aceste masuri au fost luate astazi in cadrul intalnirii de la sediul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, convocată de Valentin Preda, secretar de stat, cu reprezentanţi ai Companiei Nationale Aeroporturi Bucureşti, Ministerului Administraţiei şi Internelor, SRI, dar şi cu reprezentanţi ai organizaţiilor profesionale ale taximetriştilor,.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO