Eveniment

Aproape 3.000 de oameni protestează în faţa Senatului faţă de decizia parlamentarilor de a-l proteja pe Oprea de urmărirea penală, blocând Calea 13 Septembrie pe ambele sensuri de mers

Aproape 3.000 de oameni protestează în faţa Senatului...

Autor: Mediafax

22.09.2016, 20:01 287

Protestatarii au pancarde cu mesaje precum "Nu Imunitate!", "73 de indolenţi apără un impostor", "Vrem dreptate", "Alături de familia Gigină" sau "Egalitate în faţa legii".

Protestul a fost iniţiat pe paginile de socializare.

Fostul ministru de Interne Gabriel Oprea a scris, joi, pe Facebook că îi va cere preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, să supună încă o dată la vot cererea DNA în cazul său, iar colegilor săi să voteze pentru începerea urmării penale, după ce, la votul de luni, i-a rugat să-l apere.

Senatul României a respins, luni, cererea DNA de încuviinţare a urmăririi penale pentru ucidere din culpă, în dosarul privind decesul poliţistului Bogdan Gigină. Procurorii DNA au precizat că respingerea cererii de încuviinţare a urmăririi penale pentru ucidere din culpă în cazul lui Gabriel Oprea are drept consecinţă blocarea anchetei penale.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO