Dacă România va creşte cu 5% pe an în medie în următoarele două decenii, va ajunge din urmă media de dezvoltare economică a zonei euro în 18 ani, iar nivelul de 75% din media zonei euro în 9 ani, adică în 2024, afirmă studiul „România şi aderarea la zona euro: întrebarea este în ce condiţii?“, redactat de economiştii Daniel Dăianu, Ella Kallai, Gabriela Mihailovici şi Aura Socol.
Din sinteza studiului, care va fi lansat astăzi la Banca Naţională, reiese că este recomandabilă atingerea unui nivel de circa 75% din media zonei euro pentru a adera la euro.
România este astăzi la un PIB pe locuitor de circa 25% la cursul de schimb şi de 57% din media zonei euro, la paritatea puterii de cumpărare.
„Credem că România trebuie să ţintească un PIB/capita în PPS (paritatea puterii de cumpărare) de cel puţin 75% din media UE la data aderării. Ţările baltice nu sunt cazuri relevante având în vedere dimensiunea lor şi aranjamentele de consum monetar ce au predispus la o opţiune“, se arată în lucrare. Ţările baltice erau la 55-60% din media zonei euro la aderare.
Aceasta este cea mai pesimistă opinie prezentată până acum în ceea ce priveşte aderarea României la euro. În ipoteza celor patru economişti, România ar trebui să adere la zona euro abia în 2025, în condiţiile în care au fost planuri de aderare la zona euro pentru 2015, apoi pentru 2019.
Mai mult, dacă nivelul de creştere economică în următorii 20 de ani va fi ritmul mediu de creştere din perioada 2000-2015, atunci România va reuşi să ajungă din urmă media zonei euro abia în 27 de ani, iar 75% din media zonei euro în 13 ani.
Presupunând că economia României va creşte cu 5% pe an, îndepărtarea ţintei euro, conform acestui studiu, lasă fără replică pe oricine care credea în capacitatea economiei româneşti de a se restructura şi de a se aşeza în forma unei economii vestice în doar 2-3 decenii de la revoluţie. Este de fapt nevoie, afirmă autorii, de 44 de ani pentru ca România să ajungă la media UE, şi asta în mod optimist.
Sunt scoase în evidenţă viciile construcţiei Uniunii Monetare: faptul că nu a asigurat convergenţă între statele membre, că nu este o arie monetară optimă, cu economii compatibile structural, că nu are instrumente de amortizare a şocurilor asimetrice şi că permite numai devalorizări interne ca proces de corecţie, ceea ce este costisitor social şi politic.
Autorii afirmă că susţinătorii ideii că aderarea cât mai rapidă la zona euro este bună pentru a oferi o nouă ţintă pentru dezvoltarea ţării greşesc. „De ce ar fi mai mobilizatoare pentru cetăţeni aderarea la zona euro decât un program de dezvoltare care să însemne autostrăzi şi drumuri, dezvoltarea infrastructurii în general, mai multe resurse pentru educaţie şi sănătate?“.
Cei patru economişti nu dau însă şi soluţii pentru a adera mai repede la UE şi pentru a termina astfel tranziţia din România, ci doar vorbesc de aceleaşi bine cunoscute „reforme structurale profunde“.
„Este nevoie de o creştere economică bazată pe câştiguri de productivitate – ceea ce înseamnă mai multe investiţii publice şi private, inovaţie tehnologică. Sunt necesare bunuri publice necesare(infrastructura de bază), finanţate cu un nivel adecvat de venituri fiscale (nu cu 28% din PIB, ca acum, în timp ce media din UE este 40%).“
De fapt, după cum arată sinteza sa trimisă ieri presei, este mai mult un avertisment - nu vă grăbiţi să aderaţi la euro, mai ales că în loc de semnul întrebării este folosit chiar semnul exclamării după expresia „întrebarea este în ce condiţii!“.
Studiul, care tratează avantajele şi dezavantajele aderării la euro, este cel mai cuprinzător de până acum. Concluziile sale sunt sceptice.
