Eveniment

Franks, FMI: Consumul, investiţiile şi fondurile europene sunt „cruciale“ pentru economie în 2012

Franks, FMI: Consumul, investiţiile şi fondurile europene sunt „cruciale“ pentru economie în 2012

Peter Harold, directorul de ţară al Băncii Mondiale, Jeffrey Franks, şeful misiunii FMI în România şi Istvan Szekely, şeful misiunii Comisiei Europene

Autor: Claudia Medrega

06.02.2012, 00:05 355

România a îndeplinit criteriile agre­ate cu Comisia Euro­pea­nă şi FMI şi a trecut cu bine şi de a patra evaluare a acor­du­lui preventiv, însă pe lista "pro­vocărilor" pentru acest an figurează, în conti­nuare, reducerea arieratelor, priva­ti­ză­rile şi managementul privat la companiile de stat.

Jeffrey Franks, şeful misiunii FMI în România, consideră că implementarea unor "re­forme pro­fun­de" la nivelul com­paniilor de stat continuă să fie cea mai mare pro­vo­care cu care se con­fruntă Guver­nul. Iar contrac­te­le bi­late­rale ce cre­ează un cadru in­echi­ta­bil şi de care be­ne­fi­ciază nu­mai anu­mi­te gru­puri, pe chel­tuiala pu­bli­cului, ar tre­bui să înceteze ime­­diat, a avertizat Franks. "Sunt în curs de implementare stra­te­gii de reducerea a arieratelor şi de aşezare a com­paniilor de stat pe baze să­nă­toase din punct de vedere financiar."

Franks continuă să caracterizeze pro­gra­mele cu România din ultimii ani ca fiind un suc­ces, de care România ar trebui să fie "mân­dră". Însă, românii au resimţit doar reducerea salariilor şi faptul că plătesc fac­turi mai mari atunci când fac cumpărături, din cauza majorării TVA la 24%. Nivelul de trai al românilor nu s-a îmbunătăţit.

După discuţiile cu autorităţile române, FMI a redus prognoza de creştere eco­no­mi­că pen­tru acest an la 1,5-2%, de la 1,8-2,3%, mo­di­­fi­care care nu antrenează, deocamdată, ajus­tări la nivelul veniturilor şi cheltuielilor bugetare. O mai bună absorbţie a fondu­ri­lor europene, investiţii şi creşterea consu­mu­lui sunt "cruciale" pentru ca economia să în­re­gistreze această creştere, în opinia lui Franks.

În ceea ce priveşte posibilele mutaţii pe sce­na politică românească, Franks se aşteap­tă ca orice nou guvern, înainte sau după ale­geri, să continue să aplice reformele con­venite în cadrul acordului cu insituţiile finan­ciare internaţionale.

"Am aşteptări foarte bune ca politicienii responsabili şi toate partidele să înţeleagă pe deplin nevoia de con­tinuare a aces­tor reforme. O schim­­bare de gu­vern nu ar trebui să du­că la schimbarea po­­liticilor care asi­gu­ră stabilitatea eco­nomică câşti­ga­tă în ultimii ani", a răspuns Franks la în­trebarea legată de impactul alege­ri­lor şi al pro­tes­telor asupra în­che­ierii cu succes a acestui acord.

Când a fost întrebat dacă ar fi oportună o schimbare de guvern în aceste momente, Franks a evitat un răspuns direct. "Nu este treaba noastră să comentăm un alt guvern. Toate partidele sunt conştiente, iar eu mă aştept ca orice schimbare de guvern să nu ducă la ieşirea din program."

În ceea ce priveşte protestele, Franks a spus că înţelege reacţia populaţiei, întrucât România a trecut printr-o criză şi este firesc ca populaţia să-şi exprime nemulţumirile.

Reprezentanţii FMI şi ai Comisiei Eu­ro­pe­ne au criticat Programul Naţional de Dez­vol­tare a Infrastructurii (PNDI) susţinând că, deşi ar putea executa proiecte excelente, nu respectă bunele practici fiscale şi ar pu­tea reprezenta un pericol pentru bugetul pe 2012.

Ce a spus Jeffrey Franks, şeful misiunii de evaluare a FMI

  • Implementarea unor reforme profunde la nivelul companiilor de stat continuă să fie cea mai mare provocare cu care se confruntă Guvernul. Sunt în curs de implementare strategii de reducere a arieratelor şi de aşezare a companiilor de stat pe baze sănătoase din punct de vedere financiar.

  • Contractele bilaterale ce creează un cadru inechitabil şi de care beneficiază numai anumite grupuri, pe cheltuiala publicului, ar trebui să înceteze imediat. Cetăţenii români, care sunt în ultimă instanţă proprietarii companiilor de stat, pied 175-275 mil. euro în fiecare an numai la Hidroelectrica, din cauza acestor contracte.

  • Este esenţial ca prin reglementare să se garanteze o piaţă stabilă şi protecţie împotriva practicilor abuzive.

  • Sistemul sanitar din România este defect şi nu mai poate continua fără reforme semnificative, întrucât cererile sunt mult mai mari decât resursele. Suntem conştienţi de îngrijorarea publicului.

  • Guvernul trebuie să continue eforturile de a impulsiona investiţiile publice printr-o mai bună absorbţie a fondurilor europene şi prin creşterea calităţii investiţiilor.

  • Toate criteriile cantitative de performanţă stabilite cu FMI pentru finele lunii decembrie au fost îndeplinite.

  • În ciuda tensiunilor de pe pieţele financiare internaţionale şi a deteriorării calităţii activelor interne, sectorul bancar şi-a menţinut flexibilitatea. Deşi s-a observat o revigorare a creditării sectorului corporatist, creşterea creditării a rămas totuşi slabă, în termeni reali, reflectând cererea slabă.

  • Procesul de ajustare a tarifelor la electricitate pentru consumatorii non-casnici va începe în lunile următoare, iar pentru populaţie din 2013, până în 2017, statul urmând să se asigure de protejarea categoriilor cele mai vulnerabile; obligaţia României ca stat membru al UE este să ridice preţurile la nivel european.

  • În sectorul gazelor am convenit că sunt necesare consultări inclusiv cu reprezentanţii industriei de petrol şi gaze, iar în luna aprilie vom discuta o foaie de parcurs incluzând aspecte precum dereglementarea preţurilor şi mecanismele de protecţie a consumatorilor cei mai vulnerabili.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO