Eveniment

Grevă la şantierul naval Daewoo din Mangalia: 3.000 de angajaţi au oprit lucrul

Grevă la şantierul naval Daewoo din Mangalia: 3.000 de angajaţi au oprit lucrul
11.10.2010, 13:53 73

Aproximativ o treime din cei peste 3.000 de angajaţi aişantierului naval Daewoo - Mangalia au declanşat, luni, grevagenerală pe termen nelimitat, nemulţumiţi de refuzul administraţieide a le accepta creşterea salarială solicitată, scrie Mediafax.

Sindicaliştii din cadrul companiei Daewoo - Mangalia HeavyIndustries (DMHI) SA au reluat, luni, greva pe termen nelimitatdeclanşată în luna iunie a acestui an şi oprită după ce TribunalulConstanţa admisese solicitarea conducerii societăţii şi declaraseacţiunea ca fiind ilegală.

Ulterior, sindicatul "Navalistul" a atacat hotărârea la Curteade Apel Constanţa, care le-a dat dreptate protestatarilor.

"În data de 23 septembrie instanţa Curţii de Apel ne-a admiscererea şi a anulat decizia tribunalului care declarase greva cafiin nelegală", a declarat, luni, liderul sindicatului "Navalistul"din cadrul DMHI SA, Marin Florian.

El a precizat că salariaţii au intrat din nou în grevă generalăpe termen nelimitat şi au aceleaşi solicitări ca şi la începutulverii, adică o majorare salarială de 300 de lei, precum şi semnareaunui nou contract colectiv de muncă, valabil până la sfârşitulanului 2011. Citiţi mai mult despre greva de la şantierul naval Daewoo -Mangalia pe www.mediafax.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO