Răul din rău creşte. Când răul nu este pedepsit, nu spun potrivit altor reguli, ci acelora după care trăim noi, atunci răul creşte.
Sunt multe feluri de a pedepsi „răul”. În Afganistanul talibanilor (student în religie - aceasta este semnificaţia substantivului taliban) nişte oameni au fost arestaţi pentru că au fost prinşi cântând, iar în Afganistan muzica este interzisă: „Oameni răi.” În Afganistanul de azi, femeile nu mai au dreptul să muncească, dar au dreptul să cerşească. Răul absolut, în numele binelui ceresc.
Un pakistanez care lucra în Italia şi-a omorât, cu ajutorul rudelor, fiica pentru că ea nu a vrut să se mărite cu bărbatul ales de părinţi.
În India sau în Pakistan, să-ţi omori copiii pentru că nu te ascultă, se cheamă a spăla „onoarea familiei”. Să-ţi ucizi copilul neascultător este binele, nu răul.
„Ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte”, cine nu a auzit expresia asta? Răzbunarea este pe deplin prezentă şi în societăţile tribale de azi. În vechiul regat al Iudeei exista însă o scăpare. Rudele celui ucis aveau dreptul să se răzbune, dar existau aşa- numitele „cetăţi de salvare”. Dacă cel care a comis crima ajungea acolo, nimeni nu se mai putea atinge de el. Putea fi însă omorât oricând părăsea cetarea. Deci, un fel de închisoare pe viaţă, voluntară.
Justiţia a existat şi în trecut, nu am inventat-o noi, modernii, nici Imperiul Roman şi nici Socrate şi nici Cicero. Hammurabi a trăit cu 700 de ani înaintea lui Solomon, rege despre care evreii cred că a fost cel mai înţelept om din vremurile în care a trăit şi care ar fi împărţit dreptatea mai bine ca nimeni altcineva.
Acum şi legile şi moravurile se schimbă. În legile noastre, în Europa, nu mai avem pedeapsa cu moartea. Dar pedeapsa trebuie să fie proporţională, spun legile, cu gravitatea greşelii.
Sunt mulţi nebuni pe şosele. Dar majoritatea sunt oameni la locul lor. Dar iată că un fiu de judecător, beat fiind la volan, a omorât o femeie. A fost condamnat la aproape cinci ani de închisoare, dar a ieşit după un an, pentru că, spune instanţa care l-a eliberat, „şi-a petrecut cei mai frumoşi ani (28 de anişori)” în închisoare. Doar că femeia ucisă creştea acasă, singură, un copil de 16 ani. Iar scriitoarea Ramona Ursu scrie, siderată: dar copilul de 16 ani cum îşi va petrece, de aici înainte, singur pe lume, „cei mai frumoşi ani”?
Nu mai ştiu datele la zi. Dar un sondaj facut public de fundaţia Pro Democraţia (sondaj al CCSB), în urmă cu vreo 12 ani, arăta că 50% din români sunt de acord cu reintroducerea pedepsei cu moartea. Acum, institutele de sondare a opiniei publice nu mai au curajul să pună o astfel de întrebare şi nu mai ştim care este sentimentul în această privinţă.
Fireşte, ar fi o nebunie să vorbim de o reintroducere a pedepsei cu moartea. Dar de altele putem vorbi. De pildă de Crevedia. Când totul este limpede ca lumina zilei că acest punct de lucru funcţiona ilegal, când oameni au murit şi alţii vor fi infirmi pe viaţă, nimeni ne este chemat la audieri, nimeni arestat? Dosar „in rem”, spune Parchetul. Cum „in rem” când vinovatul e în faţa ta?
Majoritatea răniţilor sunt pompieri şi poliţişti. Păi nici acum când victimele sunt dintr-ai voştri nu vedeţi corupţia din spatele vostru?
O femeie a murit într-un spital din Bârlad, rugându-se, şapte ore, ca cineva să o ajute. Nimeni nu a ajutat-o şi a murit. Nimeni nu este responsabil pentru această crimă. Din nou, „in rem”.
Păi înseamnă că societăţile tribale erau mai deştepte ca noi. Acolo îţi tăiau capul. Aici crima este pedepsită cu câţiva ani de închisoare, violul cu arest la domiciliu, crima de la Crevedia cu o promisiune a criminalului de a construi nişte case distruse chiar de el.
Şi aşa răul din rău creşte.
