Istoria e martoră: crizele vin şi pleacă. Iar după fiecare criză, cerul economiei a fost mereu de un albastru mai intens decât era înainte de criză. Noi, în România, am trăit această experienţă după criza globală din ‘29-’34. În ’38 economia Românească a cunoscut cel mai bun an de după Primul Război Mondial. Iar exemplul nu a fost singular. Ideea că sfârşitul crizei a fost marcat de Al Doilea Război Mondial nu e corectă. Cea de-a doua mare conflagraţie mondială, de la jumătatea veacului al XX-lea, nu şi-a avut nicidecum cauzele în criza din ’29-’34, ci în conturile neîncheiate ale Primului Război Mondial.
În 2007- 2008, o nouă criză globală a lovit planeta. De fapt, criza a izbucnit în Statele Unite, în vara lui 2007, iar în toamna lui 2008 a trecut Atlanticul. Efectele ei s-au resimţit până în Asia, inclusiv în China. Nu şi în Japonia? Adevărul este că în Japonia a fost agravată criza ce izbucnise la începutul anilor 1990.
Când vom ieşi din această criză prelungită? Tot mai multe informaţii, adunate în vremea din urmă, converg către ipoteza că în Statele Unite şi în Uniunea Europeană criza se cam stinge. Şi cum unele surse sunt americane, iar altele europene, nu pot să fac abstracţie de credinţa ce prinde contur dincolo şi dincoace de Atlantic. Şi anume, că Statele Unite ar fi ieşit deja din criză; iar acum e aşteptată ieşirea din criză şi a Uniunii Europene. E drept, avem parte şi de analize ceva mai pesimiste. Dar sunt tot mai multe prognozele, în Uniunea Europeană şi în America, care descifrează la orizont sfârşitul crizei globale.
Apropo de analizele pesimiste. E nevoie să nuanţez. Se vorbeşte tot mai mult, în România, de o nouă recesiune, poate în 2017, ce ar prelungi criza. Nu intenţionez să intru cu nimeni în polemică. Subliniez însă, apăsat, opiniile exprimate în dezbaterile de la Banca Naţională. Rostite cât se poate de limpede: dacă România ar intra în recesiune, în 2017, în niciun caz cauzele nu ar fi interne; cauzele unei eventuale recesiuni în ţara noastră ar fi în exclusivitate externe.
Nu cred însă că ar fi o atitudine sănătoasă ca societatea românească să întoarcă spatele viziunilor optimiste. Corect ar fi ca România să facă o ţintă (precizez: nu o prognoză, ci o ţintă) din ieşirea din criză în 2017-2018.
Dar din ce fel de criză ar trebui noi să ieşim? România s-a găsit, în anul 2000, la începutul unui nou ciclu repetitiv, de tip clasic, a cărui foaie de parcurs părea copiată din manualele de economie. Notez că economia României a cunoscut o fază de avânt, cu o coamă pe care s-au înşirat câţiva ani buni de boom, între 2005 şi 2008. Urmată apoi de cea de-a doua fază, de declin, dominată pe panta cea mai de jos, mai mult în 2009 şi mai puţin în 2010, de o recesiune sâcâitoare, ce a dat peste cap creşterea economică. Lucrurile au luat însă, la un moment dat, o întorsătură neprevăzută. Sfidând istoria şi manualele, ciclul economic a pornit să se restructureze din mers, înainte de a face loc unui ciclu nou, care să debuteze cu o nouă fază de avânt. Şi-a adăugat, de fapt, o a treia fază – de trecere de la un ciclu la altul – care a început în 2011, de îndată ce ţara a ieşit din recesiune, şi continuă încă. Aşa că, în România, problema este cum scăpăm de această a treia fază a ciclului economic ce a început în 2000; şi când (şi mai ales cum) vom păşi într-un nou ciclu economic.
Săptămâna trecută, într-o conferinţă publică, am opinat că criza demarată „cu o recesiune“ în 2009-2010 nu cred că s-a încheiat, chiar dacă economia românească „goneşte acum cu cea mai mare viteză din Europa“. Am adăugat însă: „Faza de declin s-a încheiat! Criza însă nu cred că s-a încheiat. Se întâmplă ceva inedit în istorie. Ciclurile economice nu mai sunt aşa cum ştiam din teorie – nici anotimpurile nu mai sunt cum le ştiam noi – şi iată că, după o fază de avânt, urmată de una de declin, nu reîncepe avântul. Faza de declin s-a încheiat într-adevăr, dar nu avem încă parte de un boom economic, pentru că trecem printr-o fază de tranziţie.“
Revin asupra acestei idei, pentru că nu m-am referit (aşa cum au preluat unele canale media) la o tranziţie similară cu aceea din perioada 1990-2006: trecerea de la economia de comandă la economia deschisă de piaţă liberă. M-am referit la o tranziţie inedită – de la un ciclu economic care şi-a consumat faza de declin către un alt ciclu, care nu a marcat încă faza de avânt.
