Care angajator n-ar dori să-şi poată motiva astfel colaboratorii? Care angajat n-ar dori să primească o astfel de recunoaştere a muncii sale? Vestea bună este că orice angajator din România poate face această afirmaţie fără a greşi prea mult. Vestea rea este că din banii plătiţi pentru munca angajaţilor, la aceştia din urmă ajunge doar un pic peste jumătate. Acest lucru este posibil deoarece în România costul muncii este aproape dublul salariului net. Din ceea ce plăteşte angajatorul, aproape jumătate este reţinut „la sursă“ de către stat, fără ca banii sau informaţia să mai treacă prin contul sau măcar pe sub ochii angajatului. Acesta din urmă cunoaşte doar salariul său net şi eventual, dacă primeşte un fluturaş de salariu, nivelul său brut.
Reînnoiesc propunerea ca salariaţii să fie informaţi despre costul total al angajării, adică salariul brut plus aşa-numitele contribuţii sociale ale angajatorului, sumă care poate fi denumită „salariu complet“.
Există mai multe argumente în acest sens.
În primul rând, din punct de vedere economic, la fel cum profitul reprezintă remuneraţia antreprenorului, salariul reprezintă remuneraţia factorului muncă, adică a contribuţiei acestui factor în procesul productiv. Valoarea muncii depuse de angajat nu se ridică doar la nivelul salariului net şi nici numai la cel al salariului brut. În mod necesar, ea trebuie să acopere cel puţin toate costurile generate de decizia de a angaja acel salariat, adică salariul brut plus aşa-numitele contribuţii ale angajatorului. Într-adevăr, angajatorul nu ar plăti pentru un serviciu (munca) mai mult decât valoarea acestuia (costul aferent angajării). Dacă valoarea muncii salariatului ar fi de numai 2.358 lei (câştig salarial mediu brut în octombrie 2014), niciun angajator nu ar fi dispus să plătească pentru acel serviciu 2.901 lei (salariul complet, conform site-ului www.calculatorsalariu.ro). Pe de-altă parte, orice angajator ar prefera să vireze cei 2.901 lei direct în contul salariatului mai degrabă decât să facă toate calculele şi viramentele aferente activităţii sale de perceptor neremunerat al statului.
În al doilea rând, din punct de vedere managerial, dacă angajatul nu cunoaşte adevărata valoare a muncii sale şi se raportează doar la salariul net, ţinta prioritară a nemulţumirilor sale este angajatorul. Motivarea angajatului este mai greu de obţinut atunci când i se cer eforturi productive la nivelul salariului complet (de exemplu 2.901 lei), dar care sunt răsplătite direct doar printr-un salariu net care reprezintă doar 57% din acesta (1.666 lei).
În al treilea rând, din punct de vedere politic, faptul că restul de 43% din valoare muncii salariatului se reţine la sursă (contribuţii sociale şi impozit pe venitul persoanelor fizice) are ca efect ascunderea costului serviciilor publice.
Acest lucru întreţine iluzia păguboasă a gratuităţii serviciilor oferite de către stat. Cererea pentru ele este astfel sporită artificial prin opacitatea finanţării lor. Cine se îndoieşte de efectul anestezic al prelevării la sursă poate încerca să-şi imagineze efectul pe care l-ar avea virarea în contul fiecărui angajat a salariului complet şi efectuarea de către acesta a plăţilor către autorităţi, exact ca în cazul impozitului pe imobile sau pe vehicule.
Desigur, este puţin probabil ca autorităţile statului să opteze pentru transparenţa fiscală oferită de salariul complet deoarece acest lucru i-ar putea face pe salariaţii-contribuabili mult prea curioşi în legătură cu modul de cheltuire a banului public, cu costurile şi beneficiile reale ale serviciilor publice pe care sunt obligaţi să le cumpere, compararea acestora cu serviciile echivalente oferite de sectorul privat sau de alte state etc.
Măsura includerii salariului complet pe fluturaşul de salariu împreună cu câteva explicaţii succinte poate fi luată însă de către orice angajator, fără a fi nevoie de nicio schimbare legislativă. Ei au la dispoziţie în contabilitate toate informaţiile necesare. Cu puţin efort, firmele producătoare de programe de contabilitate pot chiar integra în produsele lor această opţiune.
De fiecare dată când se explică dificultatea tranziţiei din România se invocă „mentalităţile“. Am convingerea că includerea salariului complet pe fluturaşul de salariu va avea o contribuţie la schimbarea mentalităţilor.
Radu Nechita este conferenţiar universitar doctor la Facultatea de Studii Europene din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj. Opinia autorului reprezintă punctul de vedere personal, şi nu al universităţii
