Salutări din Tokio! Iată că au trecut mai mult de două săptămânide la marele cutremur şi tsunami.
Marea îngrijorare aici este legată de situaţia încă neclară de lacentrala nucleară Fukushima. Tocmai au anunţat la TV că audescoperit apă contaminată puternic, cât şi urme de plutoniu înjurul reactoarelor. Destul de îngrijorător.
Dar, aşa cum era de aşteptat, atmosfera în Tokio este calmă, dar înexpectativă. Poate într-o anumită măsură, ne îndreptăm spre o nouănormalitate definită sub umbrela pericolului radiaţiilor.Normalitatea în Tokio cere să accepţi un nivel de radiaţii puţinpeste limita normală, dar care este suportabil de corpul uman.Totuşi, ceea ce nimeni nu poate anticipa este efectul emoţionalasupra locuitorilor. Atâta timp cât acest "pericol" nuclear nu estedefinit clar în termeni legaţi de finalitatea stării deincertitudine, atunci locuitorii vor avea greutăţi în a se urni dinloc şi de a privi din nou înainte cu încredere.
A privi înainte cu încredere este ceva ce pieţele financiareîncearcă de doi ani de zile să ne convingă. Şi se pare că defiecare dată ceva trebuie să se întâmple ca să pună la încercareveridicitatea acestei încrederi în viitor. Poate într-un fel estebine că avem aceste greutăţi, pentru că altfel ne-am putea treziaruncaţi într-un "bubble" al optimismului exacerbat care ne-arputea costa la fel de mult, sau chiar mai mult decât crizafinanciară din 2008.
A privi înainte cu încredere este funcţia inversă a fricii. Înaintede a continua, aş vrea să definesc frica în termeni economici.Frica, în opinia mea, este incapacitatea forţelor economice de alua decizii riscante, care în felul lor au proprietatea de a aducebeneficii întregii economii. Gândiţi-vă ce ne-am face dacă am aveaantreprenori cărora să le fie frică de risc - am lucra cu toţii lastat, sau poate am fi şomeri. Gândiţi-vă ce ne-am face dacăGuvernul ar decide să amâne o serie de investiţii în infrastructurăcare în mod clar aduc beneficii economiei.
Ceea ce se întâmplă acum, şi mai ales în Japonia, este că atâtatimp cât nu există un sens al normalităţii în societate sau măcar opreviziune a acesteia, nu există fundamente suficiente pentru ajustifica o redresare economică. În ţări precum Japonia, predispuseriscului redus, evenimente precum cele de acum nu au decât un efectnegativ asupra economiei pe termen lung. Da, se va investi enorm demult în reconstrucţie (ultima cifră vehiculată de guvernul japonezeste în jurul a 250 mld. dolari), şi PIB-ul va creşte pe termenscurt sau mediu (în funcţie de cât durează reconstrucţia), dar mătem că nu va fi suficient pentru a schimba fundamental viziuneaasupra reenergizării economiei japoneze. Japonia încă nu şi-arevenit din marea implozie a pieţei de real estate de la începutulanilor '90.
Iar acum, în ciuda discuţiilor legate de reconstrucţia Japonieidupă cutremur/tsunami/ accident nuclear, mă tem că nu vom avea onouă Honda, o nouă Toyota sau un nou Sony, care pur şi simplu auexplodat (în mod pozitiv) pe pieţele internaţionale după cel de-alDoilea Război Mondial. În schimb, vom avea de-a face cu aceleaşimari grupuri de firme şi bănci care controlează practic întreagaeconomie japoneză.
Poate este timpul ca societatea şi guvernul japonez să-şiredefinească priorităţile şi structura economică. Totul poateîncepe prin favorizarea antreprenoriatului, prin externalizareaunei părţi din riscul deschiderii de noi afaceri. Externalizareariscului se poate face fie prin intervenţia fondurilorguvernamentale (mai puţin probabil, având în vedere deficitul uriaşal Japoniei), ori prin dezvoltarea unei politici de sprijin astart-up-urilor.
Să sperăm că normalitatea se va întoarce cât de curând în Tokio şiJaponia. Iar normalitatea o voi măsura prin numărul crescut deturişti străini (inclusiv români) care vor sosi în Japonia, căci nuprea am văzut turişti de două săptămâni. Până atunci, fără frică,să privim înainte cu toţii.
Mihai Isacovici lucrează la o bancă de investiţii înTokio
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
