Dacă am sta să judecăm la rece şi din cărţi, creditul, adicăpreţul pe care îl plăteşte cineva pentru a lua bani cu împrumut,este ca oricare alt produs - haine, mâncare, utilităţi, maşinăetc.
Dacă preţul la motorină a crescut într-un an cu 17%, iar banca ţi-amajorat dobânda sau a introdus un nou comision şi plăteşti cu 17%mai mult, este în esenţă acelaşi lucru. Dacă te duci la mall şipreţul la o pereche de pantofi e azi 150 de lei la ofertă şi pestedouă săptămâni aceeaşi pereche costă 250 de lei şi accepţi săplăteşti noul preţ, ar trebui să fim de acord că azi un creditcostă 8% DAE (dobândă anuală efectivă) la euro, la ofertă, şi pesteun an e 12% DAE, nu? La supermarket, sâmbătă roşiile erau 6-6,4 leidupă ce în vară erau între 4 şi 5 lei, adică 20% în plus. Dacătrecem acum prin magazine, vom vedea că preţurile la hainele detoamnă nu numai că nu au scăzut, dar par chiar mai mari faţă de cumerau înainte de criză, în toamna lui 2008, chiar dacă numărulclienţilor care le trec pragul comercianţilor este la jumătate, iarvânzările sunt în cădere liberă. Şi la bănci acum bate vântul prinsucursale, dar preţul creditului nu numai că nu a scăzut, ba chiara crescut. Dacă îţi place acel produs şi ai bani, îl cumperi.Acelaşi principiu este şi la bănci, la un credit. Plăteşti preţullui, atât cât este el.
Săptămâna trecută în paginile ZF dl. Mişu Negriţoiu, directorulgeneral al ING Bank România, iar astăzi dl. Dan Pascariu,preşedintele Consiliului de Supraveghere ale UniCredit Ţiriac Bank,vorbesc despre mecanismul de formare a dobânzilor pe piaţă saudespre faptul că nicio bancă nu obligă pe cineva să ia un credit,iar în cazul populaţiei, la creditul de retail, principiul este"văzut, plăcut", fără ca acela care îl ia să poată schimba cevaatât din punct de vedere al formei, cât şi al condiţiilor. Dacăbanca şi-a rezervat dreptul de a modifica dobânda prin contract, aisemnat contractul, ai luat banii, iar după aceea plăteşti în plusla dobândă, ghinionul tău. Nu ar trebui să arunci cu piatra şi nicisă înjuri. Aşa sunt principiile economiei de piaţă atât din punctde vedere al cererii şi ofertei, cât şi din punct de vedere alacceptării unui serviciu, produs etc. Nimeni nu ar trebui să fieconstrâns dacă este o piaţă liberă. Iar statul nu ar trebui săintervină în acest proces prin distorsionarea preţului, al cereriişi al ofertei, al concurenţei, aşa cum era în perioada socialistă.Aşa susţin cei doi bancheri. În principiu.
Dar...
Băncile primesc prin legislaţie unstatul special. Nu oricine îşi poate face o bancă. Nu oricine poatelua bani de la populaţie, firme, instituţii financiare. Nu oricineare acest drept legal, ci numai acela care are autorizarea BNR. Daroricine poate produce şi vinde roşii sau pantofi sau haine.Chinezii pot face produse ieftine şi să le vândă aici fărăprobleme, dar nu pot aduce bani de la ei pe care să-i vândă aicilegal. Din acest moment intervine prima distorsiune şi prima lipsăde concurenţă, ca principiu al economiei de piaţă. Nu oricine poatelua şi da bani, produsul care de acum câteva secole a înlocuitbarterul şi a uşurat schimburile de produse şi servicii necesarevieţii de zi cu zi a oamenilor. Pentru că nu toată lumea poate fibancher, concurenţa pentru bani este limitată doar la cei care suntautorizaţi. Nu este extinsă pe toată piaţa. Sunt 40 de bănci înRomânia, deci alternativele de a lua un împrumut legal nu sunt preamulte, iar bancherii sunt conştienţi de acest lucru. Li se dă oputere discreţionară prin lege pe care ulterior şi-o folosesc ca şicum ar fi economie de piaţă.
Dl. Pascariu aduce în discuţie faptul că principala obligaţiefiduciară a unei bănci este faţă de creditorii ei - deponenţiindividuali, firme, bănci etc., adică faţă de cei care i-au datbanii în administrare. Corect. Atunci conform cărui principiu aleconomiei de piaţă bancherii (aici nu este vorba despre domniiPascariu sau Negriţoiu personal) au riscat banii clienţilor înproduse derivate, în "hârtii" şi instrumente exotice de a fostnevoie ca statele să intervină să-i salveze. Statul american,francez, olandez, german, belgian sau spaniol a băgat mâna înbuzunarul poporului (aici populismul nu mai este valabil, nu?)pentru a salva sistemele financiare şi banii deponenţilor deabuzurile şi puterea discreţionare ale bancherilor. Pentru că INGOlanda a fost salvată de stat, economia de piaţă a fostdistorsionată. Nu ştiu dacă ziariştii au înţeles conceptele şi austăpânit bine lecţiile economiei pe baza cărora bancherii auinvestit banii clienţilor în active toxice, dar sigur nu au dat eicreditele.
Dacă statul e aşa o noţiune abstractă, dar care scoate şi dă banulcând e nevoie, clienţii celorlalte bănci care nu au luat bani ca săfie salvate plătesc acest preţ printr-o primă de risc mai mare. Acrescut costul creditului (Euribor) pe pieţele externe, deci şipentru Şucu, Timiş, Nicolae sau Popescu, Ionescu, Georgescu care nuaveau nicio treabă cu ING, Citi, SocGen sau Fortis, dar trebuie săplătească pentru că executivii din afară ai acestor banci au riscatşi jucat banii deponenţilor şi ai acţionarilor. Dacă Euribor creşteîn afară, nu pentru că a crescut inflaţia, ci pentru că bancheriiau uitat de responsabilităţile lor fiduciare, de ce dobândarezultată pe pieţe ar fi cea corectă? Nu este o distorsiune produsăchiar de bancheri? Dar Popescu plăteşte preţul acesteidistorsiuni.
Acum în România, Banca Naţională mai întoarce o filă când e vorbade provizioane şi nu obligă băncile, pe toate, să-şi actualizezevaloarea portofoliilor de credite la preţul economiei de piaţă şisă vină cu bani de acasă ca să acopere diferenţa. Este criză şitrebuie înţeleasă situaţia. Dar în acelaşi timp bancherii îşi scotpârleala majorând dobânzile la împrumuturi acoperindu-şi astfelpierderile din credite. Nu este o distorsiune faptul că anonimulIonescu plăteşte 10 sau 20 sau 50 de euro în plus pentru căUniCredit a dat bani la Flanco, iar acum trebuie să-i şteargă dindatorii? Dar pierderea de la Flanco trebuie plătită de Ionescu. Nude acţionarii UniCredit care ar trebui să vină cu bani noi lacapital.
De ce dl. Ionescu, care înseamnă 4 milioane de oameni, trebuie săplătească preţul rezultat din faptul că băncile elene plătesc maimult la depozite pentru că nu mai au bani de la mamele lor de laAtena, care au propriile probleme, şi atunci sunt nevoite să atragăbani de pe piaţa locală? Dacă grecii sau alţii plătesc mai mult ladepozite pentru că duc în spate şi un risc din afară, este preţulrezultat un preţ corect, pe care să-l plătească şi cei care au luatîmprumuturi de la alte bănci?
În 1999-2000 Bancorex rupea piaţa cu preţul plătit la depozitepentru că avea nevoie disperată de bani. Şi ca rezultat toată lumeatrebuia să plătească peste 70-100% la credite. Iar economia săreaîn aer. Din cauza unei singure bănci. Pentru că acela era preţulpieţei. Şi a fost nevoie de intervenţia statului care a preluatbanca pentru ca piaţa să coboare la preţuri mai umane. Şi tot dl.Ionescu a plătit preţul.
Şi sunt multe exemple în care distorsiunea pieţelor banilor, aeconomiei de piaţă mult invocată, este adusă chiar de bancheri,care uită pentru ce sunt autorizaţi atât în litera, cât şi înspiritul legii. Nu să obţină cel mai mare câştig de la clienţiicare plătesc preţul unor acţiuni la care nu au participat şi nicinu le-au influenţat.
În mai toate reclamele, băncile se mândresc cu numărul mare declienţi pe care îi au. Şi de ce articolele ZF nu ar fi bune şipentru clienţii lor, dacă tot suntem acuzaţi de populism?
Cristian Hostiuc este directorul editorial al ZF
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
