Criza financiară accentuează erodarea clasei mijlocii. Pentru căsalvarea industriei financiare a împovărat bugetele publiceconsiderabil. În numeroase economii avansate datoriile publice aucrescut cu peste 40% în câţiva ani, de la niveluri ce depăşeau 60%din PIB, şi tendinţa continuă. Întrucât corecţii bugetare majorevor fi inevitabile între timp, înseamnă că cetăţenii vor ficonfruntaţi în anii ce vin cu importante creşteri de taxe şiimpozite, cu reduceri de cheltuieli sociale.
Dominanta exercitată de industria financiarăşi erodarea clasei mijlocii sunt de rău augur pentru democraţie,pentru funcţionarea sistemului de controale reciproceinstituţionalizate (checks and balances), pentru asigurareacimentului social şi a capitalului social (în accepţia lui RobertPutnam), de care democraţia are nevoie. Când grupuri de interesedevin prea puternice, ele pot captura politica publică. Aşa s-aîntâmplat cu valul de dereglementări, dincolo de influenţa uneicosmologii a pieţelor perfecte (the efficient market hypothesis)care a neglijat riscuri sistemice şi a simplificat până ladeformare înţelegerea realităţii.Când societatea se polarizează, se creează premise pentrufragmentare socială, pentru deteriorarea spaţiului public (caperimetru de dialog şi ajungere la compromisuri), pentru articulăripolitice extremiste. Asemenea reacţii sunt în nu puţine ţări din UEşi chiar în SUA. Polarizarea politică stridentă, intoleranţa,creşterea xenofobiei şi şovinismului sunt şi ele rău prevestitoare.Avem de-a face şi cu o mare problemă morală. Companii mari vorbescdespre "responsabilitate corporatistă socială" (social corporateresponsability/SCR).Unde este aceasta ca răspundere morală/fiduciară faţă de clienţi când se plasează produse financiare toxice unor investitori naiviîn timp ce distribuitorii produselor le short-ează (mizează pedeprecierea activelor respective)? Penalităţile pe care bănci maride investiţii le plătesc în SUA lui Securities and ExchangeCommission pentru asemenea practici sunt edificatoare. Unde esteresponsabilitatea când firme cu venituri nete de multe miliarde dedolari plătesc fiscului cvasinimic? Mă întreb dacă preşedinteleBarack Obama l-a numit pe şeful GE în fruntea unui comitet specialde învigorare a afacerilor având în vedere o asemenea performanţă.Nu în mod întâmplător, după o serie de scandaluri corporatiste(vezi cazurile Enron, Worldcom, Parmalat etc.), Claude Bebear, şefal patronatului francez, scria într-o carte că "Ils vont tuer lecapitalisme" (Ei vor distruge capitalismul). Parafrazându-l, neputetm gândi la economia de piaţă, la democraţie.Când evenimente rare, "lebede negre" (black swans) cum le numeşteNicholas Taleb, pun la grea încercare capacitatea guvernelor de agestiona treburile publice, sentimentul de echitate (fairness) înîmpărţirea poverii devine esenţial în prezervarea cimentuluisocial. Aşa cum am remarcat cu ani în urmă în ZF (2006), AdamSmith, Max Weber, Kenneth Arrow, Amartya Sen şi alţii au subliniatrelaţia între valori morale şi o bună funcţionare a economiei, asocietăţii. Când cinismul, lăcomia, iresponsabilitatea faţă desoarta celorlalţi, egoismul se răspândesc, anomiile pot dereglaserios societatea.Criza este însoţită şi de false piste în dezbaterea publică. Asusţine că actuala criză financiară este cauzată în principal derolul excesiv al statului în economie este, în opinia mea, o tezăfalsă. Criza financiară are la origine, în esenţă, un sistem deintermediere financiară care a luat-o razna în ultimele decenii.Sistemul financiar a dezvoltat un raison d'etre al său, tot mai îndivorţ de nevoile economiei reale - grav fiind că politici publice,în ţări proeminente în economia lumii, au fost "capturate" definanţa în folosul ei. Este adevărat însă că criza financiară seîmpleteşte cu una a statului asistenţial. Aceasta din urmă eravizibilă de mai bine de un deceniu, fiind determinată de excesepopuliste, clientelism politic şi hipertrofierea sectorului publicîn unele ţări (Grecia fiind cazul cel mai notoriu), desuprasolicitarea posibilităţilor din raţiuni militare şi de altănatură (ceea ce Paul Kennedy a numit «overstretch» în cazul SUA) şinu în cele din urmă, de o demografie tot mai nefavorabilăsocietăţilor industrializate (care îmbătrânesc).Criza financiară amplifică o criză a statului asistenţial, care opremerge. Deci, a afirma, cum fac unii, că se impune o demantelarea "statului social" pentru a rezolva criza financiară/economicădenotă neînţelegerea originilor celor două crize. Statulasistenţial trebuie să fie reformat, fiindcă opera peste putinţelesale şi este necesară, în acest conext, o responsabilizareindividuală a cetăţenilor, dar care nu înseamnă ca cei mai slabi săfie abandonaţi. Dar şi sistemul financiar trebuie să fie reformatîn mod radical. Aceste două reforme implică o rescriere acontractului social între cetăţean şi stat şi o revenire aindustriei financiare într-o matcă care aduce beneficii întregiisocietăţi.Fără îmblânzirea pieţelor financiare, fără revenirea la logicainiţială a aranjamentelor Bretton Woods (care stăvileau mişcărilede capital destabilizatoare), alte crize, cu efecte nu mai puţingrave, vor fi invitate. Trebuie să se accepte că funcţionareapieţelor financiare nu este un dat celest, că politicile publice lepot influenţa! Aşa s-a întâmplat după Marea Depresiune şi al DoileaRăzboi Mondial. Dacă procesele îngrijorătoare evocate mai suscontinuă, este periclitată funcţionarea a însăşi democraţiei.PS: criza zonei euro este cauzată şi de aranjamente instituţionaleşi de politici defectuoase. De aceea este nevoie de o reformăprofundă a guvernanţei economice, care nu se poate rezuma ladisciplină fiscală şi controlul unor dezechilibre interne. Fărăinstrumente care să favorizeze convergenţa reală, fără elemente depolitică fiscală comună şi mecanisme la nivelul UE de asigurareîmpotriva riscurilor asimetrice zona euro va fi greu să reziste. Partea I a opiniei a apărut ieri, 26 iunie 2011Daniel Dăianu este profesor universitar, fost ministru definanţe
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
