Politică

Lista Cabinetului Ponta şi programul de guvernare, depuse la Parlament

Lista Cabinetului Ponta şi programul de guvernare, depuse la Parlament

Foto: Razvan Chirita

Autor: Mediafax

03.05.2012, 22:38 488

Documentele au fost depuse la cabinetul preşedintelui Camerei Deputaţilor.

"Am depus, aşa cum prevede procedura, la cabinetul preşedintelui Camerei, solicitarea premierului desemnat Victor Ponta de a întruni Camerele reunite în vederea învestiturii", a spus Duşa.

El a precizat că la solictarea lui Ponta a anexat şi programul de guvernare şi lista cu miniştrii carse urmează a primi votul Parlamentului.

Potrivit lui Duşa, componenţa Cabinetului este cea anunţată de premierul desemnat, mai puţin ministrul propus pentru strategii guvernamentale, Victor Alistar.

Duşa a spus că programul de guvernare este structurat pe 17 capitole şi are 53 de pagini, fiind un program social-liberal care prevede măsuri de creştere economică pentrul anul în curs.

"Este pentru anul 2012 şi prevede repararea prejudiciilor aduse pensionarilor prin aplicarea impozitului de 5,5% şi reîntregirea salariilor la nivelul anului 2010", a subliniat Duşa.

El şi-a manifestat speranţa ca vineri Birourile Permanente reunite să convoace pentru luni dimineaţa, la ora 10.00 sau 11.00, comisiile pentru audieri şi după-amiază plenul pentru învestirea Guvernului.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO