Profesii

Cine este deputatul Remus Borza, cel care a trădat alianţa PSD-ALDE şi a votat împotriva moţiunii de cenzură

Cine este deputatul Remus Borza, cel care a trădat...
22.06.2017, 11:56 12684

Remus Borza a ieşit în prim-plan în 2012, când total pe neaşteptate statul a decis să aprobe intrarea în insolvenţă a Hidroelectrica, iar avocatul a fost numit administrator judiciar.

Până în acel moment, Borza era cunoscut odar în mediul avocaţilor, şi a lichidatorilor. Borza a fost un personaj exotic, vorbind mai mult decât oricine, dar a reuşit să ţină pe linia de plutire Hidroelectrica, în condiţiile în care compania era înconjurată de şacali, care mâncau din banii companiei.

A avut curajul să taie toate contactele băieţilor deştepţi, s-a dus în instanţă şi a câştigat. A scos Hidroelectirca din insolvenţă, a rambursat toate datoriile către bănci, ceea ce a stârnit mania băncilor, pentru că ele câştigau foarte mult cu Hidroelectrica.

Pe parcursul administrării Hidroelectrica a făcut o greşeală, întrucât casa lui de avocatură a reprezentat Hidroelectrica în dosarele din instanţă, ceea ce a fost considerat de către judecători conflict de interese, şi a primit 3 ani de închisoare cu suspendare.

La Hidroelectrica a fost pus administrator judiciar de Victor Ponta, coleg de generaţie la facultatea de Drept de la Bucureşti.

În administrarea Hidroelectrica, a înfrânt sindicatele şi a reuşit să facă o restructurare, atât operaţională, cât şi financiară.

Gura lui bogată nu l-a ajutat tot timpul, mai ales într-o lume politică şi a afacerilor din România în care multe lucruri se fac în spatele cortinei. El a ajuns pe listele ALDE întrucât era prieten cu Daniel Chitoiu, fostul ministru de Finanţe, unul dintre politicienii care sunt în spatele ALDE.

Anual, din administrarea Hidroelectrica, îşi lua aproximativ 2 milioane de euro cu societatea lui Euro Insol. 

Preşedintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu a declarat miercuri că va propune structurii statutare a formaţiunii excluderea lui Remus Borza, după ce acesta a votat împotriva moţiunii de cenzură iniţiată de PSD şi ALDE.

Remus Borza, cu o candoare greu de imaginat, le-a spus unor colegi că a fost ieri la discuţii cu Grindeanu şi i s-a propus funcţia de ministru al Energiei şi că el s-a simţit obligat să-şi respecte angajamentul şi eu l-am întrebat: dar cine te-a pus pe lista parlamentară de ai ajuns deputat? Te-a pus domnul Grindeanu cumva, sau altcineva”, a declarat Călin Popescu-Tăriceanu.

Tăriceanu a mai spus că, dacă ar fi fost posibil, ar fi semnat personal demiterea lui Remus Borza din partidul pe care îl conduce.

"N-am altă soluţie, am şi spus, dacă aş putea eu să semnez, dar nu pot statutar să fac acest lucru, să semnez demiterea lui, aş fi făcut-o. Voi propune structurii statutare demiterea domnului Borza din ALDE”.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO