Aceste Povestiri ineditereprezinta o necesara si benefica recuperare a unei parti din operamarelui scriitor american ramasa pâna acum necunoscuta publiculuicititor român. Daca unele dintre texte au fost publicate totusi indiverse reviste literare in timpul vietii autorului, ramânând insaintr-un con de umbra si nefiind incluse in ulterioare volume,altele n-au depasit niciodata stadiul de "proza de sertar".Universul faulknerian ni se redeschide si se intregeste prinintermediul lor, pasionatul de literatura intâlnind aici personajeputernice si situatii care uneori te indeamna la meditatie, iaralteori iti aduc zâmbetul pe buze.
De la Dal Martin cel lipsit degena nobila, barbat ajuns cineva in viata prin propriile forte siindivid convins ca onoarea se poate tranzactiona, pâna la pictorulElmer Hodge, cel care nadajduieste la celebritate artistica pentrua putea cuceri mâna unei femei de familie bogata - trecând prinsavuroase personaje precum cei doi piloti de avioane de razboi,tânarul Sartoris si cumpatatul scotian MacWyrglinchbeath (Macbethsfârsesc a-i spune camarazii sai din pricina lungimii numelui) -prezentul volum ne infatiseaza un caleidoscop de tipuri omenesti side feluri de a fi pe care numai scriitorii de prim rang ni-l potaduce dinainte, ca pe o suma de oglinzi in care sa necontemplam.
Miss ZilphiaGant
I.
Jim Gant era negustor de vite.Cumpara cai si catâri din trei comitate invecinate si, ajutat de unzdrahon de baiat sarac cu duhul, le mâna prin regiune, cale desaptezeci si cinci de mile, pâna la pietele dinMemphis.
Duceau cu ei, intr-o caruta,cortul si tot ce le trebuia pentru a innopta sub cerul liber,petrecând numai câte o noapte sub vreun acoperis in timpul fiecareicalatorii. Asta se intâmpla catre sfârsitul calatoriei, când, lalasarea noptii, intâlneau…primul semn de viata omeneasca, dupaaproape cincisprezece mile de jungla de chiparos si de trestie dezahar de-a lungul fluviului si de santuri roase si de pini de adoua cultura… vreo casa din busteni, paraginita, cu pereti zdravenisi acoperisul spart, lasata de izbeliste… fara vreo urma de araturasau de plug… nicaieri prin preajma ei. De obicei, in fata eistateau de la una pâna la douasprezece carute si, intr-un tarc dinbârne despicate din apropiere, catârii tropaiau si molfaiau, celmai adesea fara sa fi fost complet deshamati: totul avea un aer deruina trecatoare si sinistra.
Aici Gant se intâlnea sisocializa cu lumea din alte caravane, asemanatoare cu a lui sau,uneori, chiar mai dubioase, cu barbati grosolani, nebarbieriti, insalopete, si mâncau mâncare proasta si beau o otrava de whisky dinporumb, fara culoare, si dormeau cu hainele pline de noroi pe ei sicu ghetele in picioare, pe podeaua de scânduri, in fata focului debusteni. Stapâna locului era o femeie inca tânara, cu ochi reci sicu limba ascutita, scumpa la vorba. Undeva in spate statea unbarbat mai in vârsta, cu ochi vicleni si rosietici, ca de porc, cuparul si cu barba incâlcite, care dadeau un soi de ferocitate feteifara personalitate pe care o ascundeau.
Era de obicei ametit de bautura,intr-o stare de idiotenie posaca, desi, din când in când, clientiiii auzeau - pe el si pe femeie - injurându-se unul pe celalalt, infundul salii sau pe dupa vreo usa inchisa, vocea femeii, rece sistrunita, cea a barbatului, alternând intre un bas bubuitor siacutele certarete ale unui copil.
Dupa ce isi vindea vitele, Gantse intorcea acasa, in asezarea unde locuiau sotia si copilul sau.Era mai putin decât un sat, la douazeci de mile de calea ferata,intr-o zona indepartata a unui comitat indepartat. Doamna Gant sifiica ei de doi ani locuiau singure in casuta cât Gant era plecat,adica in cea mai mare parte a timpului. Statea acasa cel mult osaptamâna din opt. Doamna Gant nu stia niciodata ziua sau oraprecisa când avea sa se intoarca. Se intâmpla adesea intre miezulnoptii si zorii zilei. Intr-o dimineata, pe la rasarit, fu trezitade cineva stând in fata casei, strigând:
"Alo, alo", la intervaleregulate. Deschise fereastra si se uita afara. Era idiotulsatului.
- Da? zise ea. Ces-a-ntâmplat?
- Alo! zbieraidiotul.
- Nu mai tipa, spuse doamnaGant. Unde-i Jim?
- Jim zice sa-ti spui ca nu maivine acasa, zbiera idiotul.
A luat caruta si a plecat cudoamna Vinson. Jim zice sa-ti spui sa nu-l mai astepti sase-ntoarca.
Doamna Vinson era femeia de lataverna, iar idiotul statea drept ca lumânarea in lumina abiamijind a zorilor, si doamna Gant, cu o boneta de noapte pe cap, seapleca pe fereastra si il injura cu violenta grosolana a unuibarbat. Apoi inchise fereastra, trântind-o.
- Jim imi datoreaza un dolar sisaptescinci de centi, zbiera idiotul. Zicea ca mi-i daimatale!
Dar fereastra ramase inchisa,casa era cufundata din nou in tacere; nu se vedea lumina nicaieri.Totusi, idiotul ramase in fata casei, strigând: "Alo, alo" catreintrarea pustie, pâna ce usa se deschise si doamna Gant iesi incamasa de noapte, cu o pusca de vânatoare, si il injura din nou.Apoi el se retrase catre drum si se mai opri o data in luminazorilor, tipând: "Alo, alo" catre casa pustie, pâna ce, in cele dinurma, obosi si pleca.
De dimineata, chiar duparasaritul soarelui, doamna Gant, cu copilul adormit infasuratintr-o plapuma, merse la un vecin si ruga femeia sa aiba grija decopil pâna la intoarcerea ei. imprumuta un pistol de la un altvecin si pleca. O caruta ce trecea pe acolo, mergând spreJefferson, o lua si pe ea, iar femeia se facu incet nevazuta,sezând dreapta, pe capra carutei scârtâind, intr-o haina maro, dinstofa ieftina.
Cât fu ziua de lunga, idiotulpovesti despre dolarul si cei saptezeci si cinci de centi pe careGant ii luase de la el si iI spusese ca doamna Gant avea sa i-i deainapoi. Pâna la prânz le zisese tuturor si fiecaruia in parte si,cu vocea lui guturala, volubil si repetându-se, se oferea sa iiopreasca din drum si sa-si spuna iar povestea, pe când oamenii seadunau in fata pravaliei pentru a discuta intâmplarea cu pistolul.Asemenea batrânului marinar1, ii urmarea, in salopeta luidecolorata, gesticulând, cu parul vâlvoi, cu privirea salbatica sisporova ind intruna, cu un firicel de saliva prelingându-i-se pe lacoltul gurii, povestindu-le despre dolarul sau si cei saptezeci sicinci de centi.
- Jim zicea ca mi-i da eainapoi. Zicea ca ea mi-i da.
Inca mai vorbea despre astaatunci când doamna Gant se inapoie, zece zile mai târziu. Restituipistolul cu multumiri, nimic mai mult. Nici macar nu-l curatase,nici nu scosese cele doua cartuse explodate… o femeie zdravana,nicidecum batrâna, cu o fata lata, puternica: fusese in multerânduri acostata in timpul sederii in acele cartiere murdare sidubioase din Memphis, unde, cu o intuitie feminina letala, cu oincredere de nezdruncinat in puterea pacatului (ea, care nicicândnu fusese plecata de acasa mai departe de capitala comitatului, sicare nu citise vreo revista si nu vazuse vreun film), ii cautase peGant si pe femeie, cu neinduplecarea unui barbat, cu staruinta uneiursite, senina si neclintita in hotarârea ei, ca o vestala a unuitemplu pângarit, intorcându-se apoi la copilul ei, cu chipu-i rece,multumita si casta. in noaptea in care se intoarse acasa, cinevabatu la usa.
Era idiotul.
- Zice Jim ca matale o sa-mi daidolaru' ala si… il pocni si-l dobori dintr-o singura lovitura. Elzacea pe podea, dând sa ridice mâinile, dând sa deschida gura degroaza si de furie. Inainte sa inceapa sa urle, femeia se apleca siil mai pocni o data, zgâltâindu-l si tinându-l bine in timp ce-lplesnea peste fata, el zbierând ragusit. Il ridica in picioare siil azvârli de pe veranda pe pamânt, apoi intra in casa, undetipetele lui ii trezisera copilul. Se aseza si lua fata in poala,leganând-o, batând tare si ritmic din calcâie, la fiece miscare,cântându-i sa o potoleasca, ridicând vocea pentru a o acoperi pecea a copilului.
Trei luni mai târziu vândusecasa la un pret bun; si se muta, luând cu ea un cufar ponosit,legat cu funie de bumbac, si pusca de vânatoare si plapuma in caredormea copilul. Mai târziu se auzi ca isi cumparase un atelier decroitorie in Jefferson, capitala comitatului.
II.
Se vorbea in oras despre cumlocuise cu fiica ei, Zilphia, intr-o singura incapere, de nicidouasprezece picioare patrate, vreme de douazeci si trei de ani. Seafla chiar in partea din spate a atelierului, si inauntru se aflauun pat, o masa, doua scaune si o soba cu petrol. Fereastra dincapatul camerei dadea spre un teren viran, unde fermierii isipriponeau animalele in zilele de târg si de unde vrabiile porneauin zbor, rasucindu-se in aer, ca niste nori tâsnind deasupraexcrementelor de cal si de catâr si deasupra gunoaielor de labacania de dedesubt. Fereastra era zabrelita si, in cadrul ei,vreme de sapte ani, inainte ca inspectoratul sanitar din comitat sao sileasca pe doamna Gant sa o lase pe Zilphia sa mearga la scoala,fermierii, inhamându-si sau deshamându-si animalele, vazusera unchip micut, palid, uitându-se la ei sau, tinându-se de bare,tusind: un sunet slab, uscat, iute risipit de vânt, lasând chipulpalid si linistit ca mai inainte, cu o expresie ce amintea cumva deghirlandele de Craciun de la vreo fereastra uitata.
- Cine e? intreba câtecineva.
- Fata doamnei Gant. Inaintelocuiau la Mosia Frantuzului.
- Aha. Povestea cu Jim Gant. Amauzit eu ceva.
Se uitau la chipulfetitei.
- Pai, cred ca doamna Gant numai are cine stie ce nevoie de barbati.
Se uitau la chipulfetitei.
- Dar nu-i decât ocopila.
- Cred ca doamna Gant nu vrea sariste nimic.
- Riscul nu-i al ei. E riscu'oricui s-o nimeri sa-i pice fata cu tronc.
- Aici ai dreptate. Chiarasa.
Asta fusese inainte ca doamnaGant sa dea intr-o zi peste Zilphia si peste baiat, in padure,intinsi sub o patura uzata, pentru cai. Era pe vremea când, infiecare dimineata si apoi, din nou, la ora unu, erau vazutiimpreuna, mergând spre scoala, la fiecare amiaza si, din nou, infiecare dupa-amiaza, in incaperea zabrelita, de deasupra terenuluiviran. in timpul pauzei de dimineata, doamna Gant inchideaatelierul si, când suna clopotelul pentru pauza, statea in coltulterenului de joaca, dreapta precum scândura, intepenita intr-orochie fara forma, de un negru spalacit, cu un sort de musama,pentru cusut, pe deasupra, cu pieptul plin de ace cu ata in ele; infelul ei aspru, era inca atragatoare. Zilphia traversa terenul dejoaca, mergând direct la ea, si amândoua se asezau pe cornisa depiatra de deasupra nivelului strazii, una lânga cealalta si farasa-si spuna o vorba, pe când ceilalti copii alergau strigând decolo-colo, in spatele lor, pâna ce clopotelul suna iarasi siZilphia se intorcea la cartile ei, iar doamna Gant la atelier si lacusatura pe care o lasase deoparte.
Lumea povestea ca pe Zilphia oadusese la scoala o clienta a doamnei Gant. intr-o zi, la atelier,ii vorbea Zilphiei despre scoala; Zilphia avea noua ani peatunci.
- Toti baietii si toate fetelemerg. O sa-ti placa.
Statea cu spatele la camera. Nuauzi cum masina de cusut se opri, vazu doar ochii Zilphieigolindu-se deodata de orice expresie si apoi umplându-se de spaima.Doamna Gant statea in picioare, in spatele lor.
- Du-te acasa,zise.
Zilphia… nu se intoarse saplece: paru ca se dizolva indaratul chipului ei palid, fantomatic,si al ochilor ingroziti.
Clienta se ridica. Doamna Gantii arunca in brate o gramada de material.
- Iesi, ii spuse.
Clienta cazu pe spate, cumâinile ridicate, rochia pe jumatate terminata revarsându-se pepodea. Doamna Gant o ridica de jos si i-o arunca din nou din brate,cu mâinile inclestate, stapânindu-se sa nu o loveasca.
- Afara din atelierul meu, zise.Sa nu cumva sa te mai prind p-aci!
Doamna Gant se intoarse inincapere. Zilphia se chirci intr-un colt, cu ochii tinta la usa.Doamna Gant o trase afara, apucând-o de bratul subtire. incepu sa obata pe Zilphia, lovind-o pe tot corpul cu palma ei lata, in timpce bratul sub- tire al Zilphiei parea sa se lungeasca, asemeneaunui furtun de cauciuc, pe când se tot rasucea si se incorda intacere.
- Ticaloase! zise doamna Gant.Ticaloase!
Inceta la fel de brusc si seaseza pe pat si o trase pe Zilphia lânga ea. Zilphia se impotrivi.incepu sa plânga si sa verse, dându-si ochii peste cap, pâna ce nuse mai vazu decât albul ochilor, tipând si vomitând. Doamna Gant obaga in pat si trimise dupa doctor.
Pe vremea aceea, Zilphia eraslaba ca un bat, cu obrazul palid, ravasit, si cu ochii mari, nutocmai supusi, mergând sI intorcându-se de la scoala mereu insotitade mama ei, purtându-s i mica masca tragica pe fata. intr-o zi, inal treilea an, refuza sa se mai intoarca la scoala. Nu voi sa-ispuna doamnei Gant de ce: ca ii era rusine sa fie vazuta vesnic cumama ei pe strada. insa doamna Gant nu ii ingadui sa renunte. inprimavara se imbolnavi din nou, de anemie si de nervozitate si desinguratate si de disperare pur si simplu.
Zacu multa vreme. Doctorul iispuse doamnei Gant ca Zilphia avea nevoie de tovarasie, avea nevoiesa se joace cu copii de vârsta ei si dincolo de zidurile casei. Pecând Zilphia zacea in convalescenta, doamna Gant veni intr-o zi cuo plita de gatit in miniatura.
- Acum poti sa-ti invitiprietenele si puteti gati, zise. Nu-I asa ca ar fi mai dragut decâtsa mergi in vizita?
Zilphia zacea pe perna, palidaprecum asternutul. Ochii ei erau ca niste gauri facute cu degetulintr-o bucata de sugativa.
- Poti sa dai un ceai in fiecarezi, spuse doamna Gant. Am sa-ti fac rochii pentru toatepapusile.
Zilphia incepu sa plânga. Zaceape perna, plângând, cu mâinile lasate pe lânga trup. Doamna Gant iilua plita.
O duse inapoi la magazin si isirecupera banii. Zilphia zacu multa vreme in convalescenta. inca maiavea accese de plâns, din senin. Când se inzdraveni, doamna Gant ointreba la ce fete ar dori sa mearga in vizita. Zilphia numi treisau patru. in dupa-amiaza aceea, doamna Gant incuie atelierul. Fuvazuta in trei parti diferite ale orasului, uitându-se la case.Oprea trecatorii.
- Cine locuieste aici?intreba.
I se spunea.
- Ce fel de familiee?
Trecatorul o privea. Ea ilinfrunta cu privirea: o femeie puternica, atragatoareinca.
- Au baieti?
A doua zi ii dadu voie Zilphieisa mearga in vizita la una dintre familii. Zilphia mergea acasa cufata, de la scoala, in anumite zile, si se jucau in hambar sau, inzilele ploioase, in casa. La o anumita ora, doamna Gant aparea lapoarta, cu un sal negru pe umeri si cu o boneta pe cap, apoi seintorcea cu Zilphia in camera zabrelita de deasupra terenuluiviran. In fiecare dupa-amiaza… in spatele hambarului, o micapajiste ducea in panta catre un sant, unde crestea un pâlc decedri… printre cedrii aceia, doamna Gant sedea pe o lada de lemn,de când se sfârseau orele la scoala si pâna ce se facea vremea caZilphia sa porneasca spre casa, moment in care doamna Gant ascundeaiarasi lada si ocolea prin strada urmatoare, pâna la poarta, siastepta acolo pâna ce Zilphia iesea din casa. Nu privea catrehambar sau, iarna, catre casa; doar sedea acolo… o femeie care, inultimii doisprezece ani, ajunsese sa aduca a barbat la infatisare,iar acum, la patruzeci de ani, la coltul gurii i se ivise o umbrade mustata… cu rabdarea aceea nesfârs ita a fetei crescute la tarasi in paranoia ei rece si neinduplecata, fie ca era vreme buna, fieca era frig si ploaie, de trebuia sa se infasoare strâns in sal. incel de-al treisprezecelea an de viata al Zilphiei, doamna Gantincepu sa-i cerceteze trupul, luna de luna. O punea pe Zilphia sase dezbrace pâna la piele si sa stea chircita in fata ei, in luminacruda patrunzând printre zabrele si in aerul rece al iernii cematura pamântul. Dupa una dintre aceste examinari… era primavara…ii spuse Zilphiei ce facuse tatal ei si ce facuse ea. Sedea pe pat,in timp ce Zilphia se scufunda in hainele pe ea, povestindu-ifetei, cu vocea ei rece, fara inflexiuni, in limbaj barbatesc, invreme ce trupul firav al Zilphiei se facea tot mai mic, ca si cums-ar fi prabusit in sine la impactul vorbelor. Apoi vocea i sestinse.
Sedea pe pat, dreapta,nemiscata, cu ochii ei reci si dementi goliti de expresie, ca aiunei statui; si, stând in picioare in fata ei, cu guraintredeschisa, Zilphia isi inchipuia o stânca sau o gramada depietre din care tâsnise nestavilit un suvoi de apa, vuind la vale.Acum traiau intr-un fel de armistitiu. Dormeau in acelasI pat simâncau din aceeasi mâncare, zile de-a rândul, intr-o taceredesavârsita; sezând la masina de cusut, doamna Gant o auzea peZilphia trecând prin incapere si oprindu-se dincolo de treptele ceduceau in strada, fara sa ridice macar capul. Totusi, când si când,inchidea atelierul si, cu salul pe umeri, se indrepta spre strazilesi aleile cel mai putin umblate de la marginea orasului si, dupa untimp, dadea peste Zilphia umblând iute si fara vreo tinta. Apoi seintorceau impreuna acasa, fara sa schimbe o vorba.
Intr-o dupa-amiaza, Zilphia sibaiatul stateau intinsi sub patura. Era undeva intr-un sant, inpadure, la marginea orasului, la o aruncatura de bat de sosea.Trecuse cam o luna de când se intâlneau asa, zacând in aceleasichinuri hipnotice, ca de vis, ale pubertatii, tepeni, unul lângacelalalt, cu ochii inchisi, fara macar sa-si vorbeasca. CândZilphia deschise ochii, dadu de fata rasturnata a doamnei Gant side trupul ei aplecat asupra-le, profilat pe cer.
- Scoala de-acolo, zise doamnaGant.
Zilphia ramase intinsa,linistita, privind in sus la ea.
- Scoala, catea ce esti, spusedoamna Gant.
A doua zi, Zilphia se retrase dela scoala. Cu un sort de musama pe ea, sedea pe un scaun, lafereastra ce dadea spre piata; alaturi, masina de cusut a doamneiGant zbârnâia fara incetare. Fereastra nu era zabrelita. Prin ea seuita cum copiii alaturi de care mersese la scoala incepeau sa seadune inevitabil in perechi si sa treaca pe dinaintea ei,facându-se apoi nevazuti, unii dintre ei ajungând pâna la pastorsau pâna la biserica; intr-un an cusu rochia alba de mireasa a uneifete pe care o vizitase odinioara; patru ani mai târziu, rochiipentru fiica acesteia. Sezu la fereastra vreme de doisprezeceani.
III.
Lumea vorbea in oras desprecavalerul lui Miss Zilphia, facând haz, dar si cu mila si,ici-colo, cu ingrijorare.
- O sa profite de ea, se spunea.N-ar trebui sa i se dea voie. O fata ca ea… desigur, nimeni n-o s-olase pe ea sa se marite, chiar daca… Era o femeie ingrijita, cuparul ingrijit. Avea pielea de culoarea telinei si era putingrasuta, cumva molatica. Ochelarii dadeau fetei sale un aer uimit,ascetic, marindu-i irisurile opace. Câta vreme tinea un ac in mânasi nu era nimeni sa o vada, miscarile ei erau directe, sigure; dar,pe strada, cu palaria pe cap si purtând hainele pe care i le facusemama ei, purta in ochi acea stângacie nelamurita amiopiei.
- Dar, de buna seama, nu vagânditi cumva ca ea… desigur, maica-sa e nebuna, dar Zilphia… biatafata.
- Mai mare rusinea. Un zugravambulant. Ar trebui sa fie aparata. Cum poate maica-sa sa fie atâtde oarba... nu pot sa…Era un tânar cu par negru si ochi de culoareacenusii.
Intr-o zi, doamna Gant descoperica vopsea de doua ziletocul ferestrei in dreptul careia se gaseascaunul Zilphiei.O muta pe Zilphia in camera din spate… acum era oincaperepotrivita; de doi ani locuiau amândoua intr-o casademontabila, sumbra aidoma unei poze de calendar, de pe o stradaobscura… si când el intra sa varuiasca peretii, doamna Gant inchiseatelierul, iar ea si Zilphia plecara acasa. Timp de opt zile,Zilphia avu vacanta, prima in doisprezece ani.
Lipsita de acul ei, demanevrarea lui lenta, mecanica, Zilphia incepu sa aiba dureri deochi si nu mai putu sa doarma bine. Se trezea din cosmaruri in carezugravul facea gesturi monstruoase cu bidineaua si cu galeata devar. In vis avea ochii galbeni, nu cenusii, si mesteca intruna,barbia lui pierzându-si conturul in saliva care i se scurgea de laatâta mestecat; intr-o noapte, se trezi spunând cu glastare:
- Are barba!
Din când in când visa numaigaleata de var si bidineaua. Erau vii, facând de capul lor miscaricu semnificatii monstruoase si ritualice.
Dupa opt zile, doamna Gant seimbolnavi; inactivitatea o puse la pat. intr-o noapte venidoctorul. A doua zi dimineata, doamna Gant se ridica si se imbraca,o incuie pe Zilphia in casa si pleca in oras. Zilphia privi de lafereastra silueta mamei sale, infasurata in salul negru, inaintândmolcom, anevoie, de-a lungul strazii, oprindu-se din când in cândsa se indrepte de spate, tinându-se de câte un gard. Se intoarsedupa o ora, intr-o masina inchiriata, incuie usa si lua cheia cuea, in pat.
Trei zile si trei nopti statuZilphia lânga patul unde femeia trasa la fata, cu trasaturibarbatesti… mustata ii crescuse intre timp si incaruntise ici sicolo… zacea teapana, cu pledurile trase pâna sub barbie si cu ochiiinchisi. Astfel ca Zilphia nu stia niciodata daca mama ei dormeasau nu. Uneori isi dadea seama dupa rasuflare, apoi cauta cu ogrija nesfârsita cheile printre asternuturi. Le gasi in cea de-atreia zi. Se imbraca si pleca de acasa. Pe dinauntru atelierul eraaproape gata zugravit, mirosind puternic a terebentina. Deschisefereastra si duse scaunul in dreptul ei. Când, in sfârsit, ii auzipasii pe scari, se pomeni cosând, fara sa aiba cea mai vaga idee cevesmânt tinea in mâna sau când se apucase de treaba. Sedeaprivindu-l, cu acul in mâna, clipind usor in spatele lentilelor,pâna ce el ii lua ochelarii de pe nas.
- Stiam eu ca, daca-ti dai josochelarii... zise el. Te-am tot cautat. Si când ea intra aici si eulucram, ii auzeam pasii pe scari inca multa vreme, câte un pas,apoi liniste, pâna ce o vedeam in usa de colo, tinându-se de usa siasudând ca un negru. Chiar si dupa ce lesinase, tot nu se lasaparca, nici atunci. Numa' ce zacea colo, pe podea, asudând siasudând, si numarând banii din portofel, si zicându-mi sa nu maifiu in oras la apusu' soarelui.
Statea in picioare, lânga scaun,tinând ochelarii in mâna. Ea se uita la urmele intunecate de var desub unghiile lui, inspirând mirosul de terebentina pe care ilemana.
- Am sa te scot de-aici. Batrânaaia. Batrâna aia cumplita.
Te si omoara-ntr-o buna zi. Acu'stiu bine ca nu-i in toate mintile. Am auzit. Tot ce ti-a facut. Amvorbit cu lumea. Când mi-au zis unde stai, am tot trecut prin fatacasei. O simteam ca se uita la mine. Cum se uita pe geam dupa mine.Fara sa se-ascunza; statea acolo, uitându-se la mine si asteptând.Intr-o noapte, numa' ce-am intrat in curte. Era dupa miezu' noptii.Era-ntuneric in casa si o simteam stand acolo, uitându-se-n beznaspre unde eram eu si asteptând. Uitându-se la mine ca-n ziua aia,când lesinase si nu voia sa lesine pâna ce nu ma stia plecat dinoras. Numa' ce zacea colo, pe podea, nadusind, cu ochii inchisi,zicându-mi sa las balta toata treaba si sa plec din oras pân'se-nnopteaza. Da' te scot eu de-aici. La noapte. Acum. N-o sa maitreci nicicând prin asa ceva. Statea in picioare lânga ea. Amurgulse indesea; vrabiile se rotira pentru ultima data deasupra pieteisi se aciuara prin salcâmii din jurul judecatoriei.
- Tot timpul când ma uitam latine ma gândeam ca portI ochelari, fiindca mereu zisesem ca n-asvrea o femeie care sa poarte ochelari. Apoi, intr-o zi, te-ai uitatla mine si, deodata, te-am vazut fara ochelari. Era ca si cândochelarii ar fi dispa rut si, de indata ce te-as fi vazut o datafara ei, nici n-ar mai fi contat pentru mine daca purtai ochelarisau nu… Se casatorira in fata unui judecator de pace, lajudecatorie.
Pe urma, Zilphia incepu sa deainapoi.
- Nu, zise el. Nu intelegi, dacate-ntorci acum, daca risti sa te vada ea acum…
- Trebuie, spuseZilphia.
- A facut ea vreodata cevapentru tine? Ii datorezi ceva? Batrâna aia cumplita... Nu pricepi,daca riscam sa ne intoarcem acolo… Zau, Zilphy! Doar esti a meade-acuma. Asa ai zis la judecator, ca ai sa faci cum iti spun,Zilphy. Acuma am scapat, daca acuma ne intoarcemacolo…
- Trebuie. E mama mea. N-amincotro.
Era in amurg când intrara pepoarta si pornira pe alee. Ea incetini pasul, mâna tremurându-irece intr-a lui.
- Sa nu ma lasi! zise ea. Sa numa lasi!
- N-o sa te las niciodata dacanici tu n-o sa ma lasi vreodata.
Dar nici noi n-ar trebui sa…Haide. Inca mai e vreme.
Nu pentru mine ma tem. Pentrutine. Zilphy…
Se uitara catre casa. DoamnaGant, imbracata din cap pâna-n picioare, purtând salul negru siboneta, statea in picioare, in usa, cu pusca in mâna.
- Zilphy, zise ea.
- Nu te duce, spuse el.Zilphy!
- Tu, Zilphy, rosti doamna Gantfara sa ridice tonul.
- Zilphy, zise el. Daca intriacolo… Zilphy!
Zilphia pasi mai departe si urcatreptele. Se misca teapan.
Parea sa se fi prabusit inadâncul ei, naruindu-se pe dinauntru, facându-se tot mai mica, maistângace.
- Treci in casa, zise doamnaGant, fara a intoarce capul.
Zilphia merse maideparte.
- Du-te, spuse doamna Gant.inchide usa.
Zilphia intra si se intoarse,dând sa inchida usa. Vazu patru sau cinci oameni opriti lânga gard,privind in urma.
- Incuie-o, zise doamnaGant.
Zilphia incuie usa cu grija,bâjbâind putin pe lânga clanta. Casa era tacuta; in holul strâmt,umbrele amurgului zaboveau aidoma unei turme de elefanti inerti.isi auzea slab inima, dar nici un alt sunet, nici un sunet dedincolo de usa pe care o inchisese in fata sotului ei. Nu avea sail mai revada vreodata.
In urmatoarele doua zile si douanopti, el statu incuiat, fara mâncare, intr-o casa goala de pestedrum. Doamna Gant incuie usa, dar, in loc sa mearga inapoi laculcare, se aseza, imbracata complet, lipsindu-i doar sortul demusama si acele din piept, pe un scaun, in dreptul ferestrei dinfata, tinând pusca rezemata alaturi, la indemâna. Trei zile sezuacolo, teapana, dreapta, cu ochii inchisi, nadusind incet. in ceade-a treia zi, zugravul parasi casa cea goala si pleca din oras. innoaptea aceea, doamna Gant muri, dreapta ca lumânarea si imbracatadin cap pâna-n picioare, pe scaunul ei.
Din volumul Povestiriinedite de William Faulkner, in pregatire la EdituraRAO. Traducere de Anca Peiu
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
