Ziarul de Duminică

Clasici moderni la Litera (III)/ de Ziarul de duminică

Clasici moderni la Litera (III)/ de Ziarul de duminică

Autor: Ziarul de Duminica

15.10.2015, 23:53 70

Clasici moderni Litera pune laolaltă scriitori moderni ale căror opere au devenit deja repere clasice. Cele mai importante, mai provocatoare, mai emoţionante, mai revoluţionare opere din ultimii 125 de ani – cărţi care vor continua să fie citite de la o generaţie la alta. Am mai scris despre această colecţie în această rubrică, acum prezentăm ultimele apariţii.

 

Richard Flanagan – O cale îngustă spre nordul îndepărtat. Traducere din limba engleză şi note de Petru Iamandi

„În mijlocul lagărului de prizonieri de război condamnaţi să construiască o cale ferată între Birmania şi Thailanda, cunoscută sub numele de Calea ferată a morţii, chirurgul Dorrigo Evans, comandantul lagărului, este torturat de povestea de dragoste pe care a trăit-o cu tânăra soţie a unchiului său cu doi ani în urmă. În strădania lui de a-şi salva oamenii de înfometare, de holeră, de persecuţii, Dorrigo primeşte o scrisoare care îi schimbă pentru totdeauna cursul vieţii.

O poveste despre dragoste şi moarte cu multiplele lor faţete, despre război şi despre adevăr, în care eroul îşi trăieşte experienţa de viaţă numai pentru a descoperi tot ceea ce a pierdut.”
„O adevărată capodoperă.” (The Guardian)

Richard Miller Flanagan (născut în 1961) este un romancier australian din Tasmania, considerat de mulţi drept cel mai fin scriitor australian. Cartea de faţă a primit Premiul Man Booker 2014.

 

Karl Ove Knausgård – Lupta mea. Cartea întâi: Moartea unui tată. Traducere din limba norvegiană de Ioana-Andreea Mureşan

„Knausgård a rupt barierele romanului autobiografic“ – exclama Jeffrey Eugenides.

Devenit părinte, Karl Ove Knausgård se regăseşte în faţa propriului eu, un puşti sensibil, care creşte în umbra unui frate sociabil, a unei mame adesea absente şi a unui tată cu accese de mânie imprevizibile. Maturizarea lentă a sentimentelor, flirturile neliniştite, pasiunea pentru rock compun cu o onestitate dureroasă romanul unui adolescent hipersensibil. O călătorie afectivă de o fidelitate absolută, o explorare proustiană a propriului trecut, o poveste deopotrivă intimă şi universală, care pune problema capacităţii literaturii de a descrie viaţa, doar viaţa, în toate aspectele ei.

 „... extrem de sincer, Knausgård... vrea să ne introducă în cotidianul vieţii, care este uneori vizionar, alteori banal, alteori profund semnificativ, dar, prin forţa lucrurilor, absolut obişnuit, pentru că ni se întâmplă pe tot parcursul vieţii şi tuturor...” –  The New Yorker

„O reuşită rară. Niciun scriitor din generaţia sa nu egalează combinaţia lui Karl Ove Knausgård de talent, stil, spirit de observaţie şi originalitate...” – Dagens Næringsliv

Romanul a primit Premiul criticilor norvegieni.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO