Copii singuri pe lume. Calvarul adopţiilor/ de Paula Herlo

"Vom discuta cu mama naturală şi vrem să-i asigurăm un viitorstabil. Mama regretă faptul că a abandonat copilul şi acum doreştesă îl recapete", ne-a declarat Adrian Marc, fostul director al DJPCSatu Mare. Acum, mama are toate drepturile pe care i le oferă legearomânească, deşi i-a pus copilului viaţa în pericol. Astfel, dacăpărinţii naturali nu sunt de găsit, atunci sunt căutate rudele depână la gradul patru, iar procedura de adopţie începe abia după ceşi-au dat toţi acordul.

În realitate, fetiţa se numeşte Denisa. Când am vizitat-o anultrecut în luna martie, se afla în grija unei asistente maternale.Ne-am întors la Denisa după un an şi patru luni. Nu i s-a deschisprocedura de adopţie, deşi mii de români vor să înfieze. Mai târziuva ajunge şi ea la vârsta la care probabil n-o va mai vrea nimenipentru că legea spune că trei instanţe judecătoreşti trebuie să sepronunţe în privinţa adopţiei, iar asta durează uneori chiar şi doiani de zile.

În România există aproape cinci mii de părinţi care aşteaptă.Şi 40 de mii de copii părăsiţi. Şi totuşi nu se găsesc unii pealţii din cauza legislaţiei. Dosarele sunt judecate alături deinfracţiuni sau procese civile, aşa că rareori le vine rândul.Astfel se ajunge la situaţia în care un copil devine adoptabil latrei, patru sau cinci ani. Situaţia ar fi mai simplă dacă Româniaar avea un tribunal al copiilor în toate oraşele. Există doar unulla Braşov şi funcţionează cu succes, dar este un caz izolat. Nuavem un registru care să pună faţă în faţă copiii adoptabili cupărinţii care vor să adopte. Între instituţii nu există colaborare,iar părinţii disperaţi după ani de aşteptare ajung să-şi cautesinguri copiii, trimiţând adrese la direcţiile din ţară.


Fetiţa Rodica: "Atunci când am ajuns acolo, era poartaînchisă, m-am speriat şi am început să plâng"

Ionuţ stie exact cine e. E băiatul doamnei Camelia şi locuieşte lacasa cu poartă roşie. Are o mamă, un tată pe care şi l-a alespersonal dintre bărbaţii ce-l înconjoară. În realitate, Ionuţn-are, însă, părinţi. Cei ce-l înconjoară sunt cumva de împrumutpână în ziua în care cineva va veni să-l ia acasă la el pentrutotdeauna.

Ionuţ e unul dintre puţinii copii declaraţi adoptabili, şitotuşi unul din cei mulţi pe care niciun părinte nu-l vrea fiindcăeste prea mare. Acum şapte ani mama lui l-a abandonat într-omaternitate. A ajuns în casa unei mame angajate, dar n-a stat preamult şi a fost dus la un centru de plasament. Copilul a suferitatunci un şoc. Cele zece luni petrecute la centrul de plasament şile-a şters din minte. Când Camelia l-a luat acasă, nu vorbea. Înstrăinătate, mamele sociale nu ţin copiii mai mult de şase lunitocmai pentru a evita dezvoltarea ataşamentului. La noi, copiiiajung la vârste mari şi atunci sunt transferaţi în centre. Înultimul an, 1.000 de asistenţi maternali au renunţat la copiii pecare îi aveau în grijă din cauza reducerii cu 25% a salariilor, iar300 dintre copii au ajuns din nou la casa de copii. Astfel, 23 demii de copii cresc singuri în centre de plasament, abandonaţi şi depărinţi, şi de autorităţi. Românii nu-i vor pentru că sunt preamari.

Rodica are 9 ani, stă într-un centru de plasament şi până acuma trecut pe la trei asistenţi maternali. "În Zărneşti n-am statdecât trei luni. Odată am fugit din centrul Zărneştiului şi m-amdus la acea poartă albastră. Am traversat multe străzi, dar n-ampăţit nimic. M-am uitat stânga-dreapta şi am fugit necontenit pânăam ajuns acolo. Şi când am ajuns acolo, era poarta închisă, m-amsperiat şi am început să plâng", ne povesteşte Rodica. Când aveacinci ani, a fost vizitată de o familie de nemţi: "mama" Heidi şidomnul Walter. Nu au înfiat-o fiindcă în România adopţiileinternaţionale fuseseră suspendate printr-un moratoriu. Cei doisoţi au trimis zeci de adrese autorităţilor din România şi celor dela Parlamentul European, dar degeaba. "Aş vrea să am şi eu un locadevărat. Eu ştiu că acolo sus e cineva care ţine la mine cuadevărat, nu cineva care să zică peste un an sau doi: «Pleacă, nute mai vreau»", ne-a spus Rodica.

Teoretic, pana in ziua adoptiei, copiii pana la doi ani artrebui sa stea in grija unui asistent maternal. Tot in teorie, insase luni asistentii trebuie sa le gaseasca o familie: adoptiva saunaturala. In practica lucrurile stau altfel. Sunt lasati laasistentii maternali ani de zile. Copiii cresc si se ataseaza deparintii angajati, iar cand ajung la 10-12 ani unii sunt mutati incentre ca sa faca loc in casele maternalilor nou nascutilorabandonati in spitale. Asa ca cei dati la o parte traiesc un nouabandon care are asupra lor efecte devastatoare.

Avem cei mai mulţi copii abandonaţi din Europa şi cea mairestrictivă lege

Soarta copiilor abandonaţi ar putea fi alta dacă aleşii îşi factimp să studieze un proiect de lege potrivit căruia copiii ar puteafi declaraţi adoptabili în primele şase luni de la abandon. Suntemţara cu cei mai mulţi copii abandonaţi din Europa şi cu cea mairestrictivă lege. Mama care şi-a lăsat copilul să moară pe malulapei trebuie să-şi dea acordul pentru adopţie, rudele de până lagradul patru au şi ele un cuvânt de spus, iar tribunalele judecăsoarta acestor copii printre picături. În spatele acestor procedurilungi şi greoaie se ascund dramele unor copii "ocrotiţi" de stat şitotuşi lăsaţi singuri să-şi trăiască drama de a nu avea ofamilie.

75 la suta dintre copiii declarati de instante adoptabili suntmai mari de cinci ani. Statistic romanii vor copii mai mici de treiani, asa ca restul sa-si traiasca copilaria in centre de plasament.Si asta in vreme ce mii de romani astepta in casa lor uncopil.