Între miile de editori care s-au perindat pe parcursul anilor prin tiparniţa românească, Niculae Gheran pare a fi cel mai longeviv, având o activitate continuă de peste 60 de ani. "Născut, iar nu făcut" în ingratul domeniu al literelor, a parcurs toate etapele formării unei profesii nobile, care, pe alte meleaguri, se moşteneşte din tată-n fiu, de-a lungul câtorva generaţii. La 20 de ani se afla angajat în sistemul lui Gutenberg, la început ca funcţionar în Direcţia literară din Ministerul Artelor, iar apoi, după crearea Direcţiei Generale a Editurilor, Poligrafiei, Difuzării Cărţii şi Presei (1950), lector, redactor principal, şef de sector redacţional, director interimar de editură, promovat, în "anii dezgheţului" (1964-68), secretar al Consiliului Editurilor şi Difuzării Cărţii din Comitetul de Stat pentru Cultură şi Artă. Revenirea în forţă a proletcultismului, după apariţia faimoaselor "Teze din aprilie" (1968), îi determină transferul ca redactor la Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, unde iniţiază o serie de dicţionare literare, biobibliografii şi indici bibliografici. Evenimentele din decembrie 1989 îl readuc în funcţie la Ministerul Culturii , de unde însă demisionează repede, fiind ales şef al redacţiei de artă şi literatură la nou creata Editură Ştiinţifică. După pensionare, a funcţionat un timp ca director la Editura Institutului Cultural Român, unde iniţiază câteva colecţii de valorificare a tezaurului literar. Ca istoric literar, a iniţiat şi a finalizat ediţia critică de "Opere - Rebreanu". Pe drept, mai toţi recenzenţii, între care Şerban Cioculescu, Alexandru Piru, Constantin Ciopraga, Mircea Zaciu sau Nicolae Manolescu, au etichetat ediţia drept monumentală. Pentru realizările din domeniul vieţii culturale, i s-a conferit de două ori Ordinul Meritul Cultural, a primit Premiul Hasdeu al Academiei Române, Premiul Uniunii Scriitorilor, plus alte două ale filialelor din Bucureşti şi Cluj, de două ori Premiul Perpessicius, precum şi multe diplome de excelenţă ale unor asociaţii culturale şi reviste literare. La senectute, a scris trilogia "Arta de a fi păgubaş" (vol. 1: "Târgul Moşilor; vol. 2: "Oameni şi javre"; vol. 3: "Îndărătul cortinei"), elogios prezentată în peste 30 de cronici şi recenzii în presă, la posturile de radio şi televiziune, în ţară şi peste hotare.
Niculae Gheran a împlinit de curând 83 de ani. Reîntâlnindu-l după mulţi ani, a fost amabil şi a răspuns câtorva întrebări:
- Vreme de vreo patru decenii v-aţi dedicat timpul şi viaţa editării operei lui Liviu Rebreanu, 23 de tomuri, însoţite de un aparat critic uriaş, care adesea concurează ca volum cu întinderea lucrărilor publicate de romancier. Putem spune că efortul s-a încheiat şi cultura română are un Rebreanu in extenso?
- Răspunzând afirmativ, am scurta discuţia, numai că nu-i de ajuns. Ne cunoaştem de prea multa vreme, domnule Ţurlea, ca să nu-ţi fac mărturisirea că în jumătatea de secol ce a trecut de la tipărirea integrală a nuvelisticii rebreniene, care avea să deschidă drum ediţiei critice, am răspuns la atâtea interviuri că nici eu nu ştiu ce taine au mai rămas. Când m-am apucat de treaba asta, eram la vârsta nepoţilor lui Rebreanu. Acum i-aş putea fi acestuia unchi. Nici eu nu pricep când a trecut timpul. Parcă ieri eram în biroul lui Mihai Şora, la vremea respectivă redactor-şef la Editura pentru Literatură. Mă asociasem cu Nicolae Liu, având ca zestre textologică nuvelistica amintită şi o postfaţă ce detalia criteriile de transcriere a operelor, iar Liu experienţa îndelungată pe tărâmul bibliografiei şi o ediţie de "Opere alese" în cinci volume, din păcate, trecută prin frizeria cenzurii. Ca să evadăm din corsetele colecţiilor existente, am insistat să publicăm cărţile într-o serie de sine stătătoare. M-am prevalat şi de numeroasele ediţii antume din creaţia rebreniană, ce ne obliga la compararea textelor şi, inevitabil, la reproducerea variantelor. În această privinţă, Rebreanu se dovedea extrem de dificil, în comparaţie cu alţi confraţi de-ai săi.
- De ce? Că în privinţa scrierii nu ridica probleme deosebite, precum textele cronicarilor şi, în genere, a celor cu grafie chirilică sau în vreun alfabet de tranziţie.
- La prima vedere aşa stau lucrurile. Numai că în cazul nostru apăreau alte dificultăţi în stabilirea textului definitiv. Încă de la publicarea nuvelelor observasem că prozatorul intervine masiv în textele din presă şi volume, schimbându-le adesea şi titlul. Deosebirile sunt atât de mari, încât simpla reproducere a cuvintelor şi sintagmelor înlocuite, eliminările şi adaosurile de la o versiune la alta concurează, ca dimensiune, cu textul unor schiţe şi povestiri. De bine de rău, cronologizarea intervenţiilor se dovedea facilă în cazul nuvelisticii, datorită datării publicaţiilor în care au fost antologate. Lucrurile se încurcau la reproducerea romanelor, unde, de pildă, există 12 versiuni antume din "Ion" şi alte 12 din "Pădurea Spânzuraţilor", greşit datate. Pe care le alegi din ele?
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
