In"Testamentul politic"din "Jurnalul fericirii",Nicolae Steinhardt il mentiona pe Zacharias Lichter, personajulunui roman foarte pretuit cândva, printre exemplele literare celemai reprezentative pentru ilustrarea celei de-a doua solutii (a luiAlexandr Zinoviev) de iesire dintr-un univers concentrationar, derezistenta la teroare.
"Zurbagiul - afirmaSteinhardt - s-a proiectat (in stil existentialist) odata pentrutotdeauna câine de pripas, capra râioasa, calugar budist, cersetor,smintit, nebun pentru (intru) libertate. Un asemenea om,aflat in marginea societatii, e si el imun: nici asupra lui nu aude unde exercita presiuni, nu au ce-i lua, nu au ce-i oferi. Il potoricând inchide, hartui, dispretui, batjocori: dar lescapa."
Scrisa la sfârsitul anilor '60,când autorul poate inca nu se gândea la solutia exilului, ci laaceea a conservarii libertatii individuale in interiorulsistemului, "Viata si opiniile lui Zacharias Lichter" de MateiCalinescu (foto) transmitea, sub voalul poeziei si al alegoriei, unmesaj subversiv, receptat cu entuziasm soptit, ingaduit atât cât sanu depaseasca masura admisa de regimul comunist dispus sa faca, untimp, anumite concesii.
Dar oare asta sa fi fost unicamiza a cartii? Cu siguranta nu, pentru ca republicarea ei dupa1989, când realitatea a devenit alta, impune un alt tip de lectura.Intr-adevar, citit ca "joc de fictiune si de idei" si nu ca textsubversiv, "cu cheie", romanul-eseu al lui Matei Calinescu nu paredeloc "datat", pentru ca, dincolo de orice fel de determinari(biografice, politice, sociale, istorice s.a.), oricât de motivate,de interesul strict documentar, recontextualizarea e oricândposibila, ceruta fiind de insasi structura narativa deschisa, desemantismul plurivalent al simbolurilor si de generalitateareflectiilor.
Cine este eroul acestei "fabule"amintind, prin titlu, de celebrul roman al lui Sterne? Un personajbizar, dar nu in maniera "gentlemanului" Tristram Shandy. Un fel deprofet modern si, in acord cu vremurile, nitel nihilist si cinic,propovaduind câtorva discipoli doctrina salvarii prin contemplatiesi tacere. Desi studiase filosofia, cu rezultate stralucite,Zacharias Lichter renunta la ideea de a urma o carierauniversitara, traieste din exercitarea ocazionala a diverse meseriisi face elogiul cersetoriei ca pur exercitiu spiritual, metodainfailibila de cunoastere a sinelui si a lumii. Cum profetul nu einsa decât un purtator de cuvânt, nu atât viata lui trebuiepretuita, cât mesajul sau, ceea ce vrea el sa spunaoamenilor.
Urmând modelul consacrat dehagiografie, biografia lui Zacharias Lichter eludeaza cronologia sise proiecteaza in mit, cu adevarat semnificative fiind abia"opiniile" sale. Epicul nu e aici decât un pretext. Asemenea tip deroman e inca firav reprezentat in literatura noastra. Neavând gustpentru jocul speculativ in sine (cum observa cândva G. Calinescu),prozatorii români, in marea lor majoritate, nu au dovedit nici uninteres prea acut pentru idee - vazuta indeobste ca vinovata iluzieori sterila abstractiune. Insa Matei Calinescu, fiind si critic -si nu unul oarecare! -, tocmai de astfel de joc se simte atras,intoarce ideea, eseistic, pe toate fetele, pâna la paradoxulfertil, si o stoarce dialectic pâna la aporie, nu evitanelinistitoarele interogatii dar nici nu le rastalmaceste banalprin logica simtului comun. De un schematism substantial, construitmore geometrico, textul frapeaza prin sintaxa de impecabilarigoare a reflectiilor si prin expresivitatea saabstract-lapidara.
Titlurile capitolelor enuntatema, dezvoltata apoi eseistic, legatura intre aceste fragmente, cenu-si pierd cu totul autonomia, facându-se fie printr-o secventapoematica (sunt reproduse poemele magistrului, recuperate de pe foiratacite prin parcuri si tezaurizate cu piosenie de constiinciosulsau biograf), fie printr-o serie de episoade vag motivate epic, maimult artificii retorice menite sa asigure continuitateadiscursului. Secventele cu caracter narativ, liric sau reflexivsunt insa, in genere, intersanjabile, structura deschisa a textuluioferind sugestia posibilitatii aglutinarii nelimitate:naratorul-biograf surprinde doar câteva momente relevante din viataprofetului, proiectata intr-un timp si spatiu nedeterminate, siretine numai un numar de idei - limitat, desigur -, atât cât estenecesar pentru a ilustra un mod de gândire suigeneris.
"Lichterianismul" reprezinta,asadar, un mod de gândire si de existenta deopotriva. Cum "fiintaprofeticului o constituie negatia: cunoasterea prin cenusa",Zacharias Lichter e si el un profet, chiar daca unul de facturaaparte: el propovaduieste o doctrina a libertatii refuzurilor si,daca vorbeste, o face doar pentru a-i invata pe semenii sai lectiatacerii si a luciditatii mântuitoare. Cunoasterea vianegationis, postulând un transcendent acategorial, circumscrisconceptual prin antinomii, presupune insa transfigurareacontradictiilor intr-o viziune integratoare. De aceea, nu atâtcontinutul reflectiilor e important (caci omul trebuie sa evadezedin "cumplita inchisoare a semnificatiei"), cât metoda, singura inmasura sa deschida o privilegiata cale de acces spre universulesentelor pure, nealterate.
Ca si "Laus stultitiae",pastrând, totusi, proportiile, "Viata si opiniile lui ZachariasLichter" e un mic tratat de intelepciune ce-si propune, printehnica paradoxului mânuit cu abilitate, sa elibereze gândirea deteroarea dogmei, de povara cliseelor si a ideilor primite.Reflectiile despre prostie constituie, de altfel, cheia de bolta aintelegerii "lichterianismului". Zacharias Lichter afirma ca"prostia e o forma de mimetism", obiectul imitatiei fiind doarinstrumentele, mijloacele gândirii autentice. Numai implicându-sein spectacolul lumii si imbracând hainele pestrite ale bufonuluipoate intrezari inteleptul mecanismul absurd al existentei. Farapriza la realitatea in sine, gândirea se exercita in gol si, prinstricta "specializare", dezumanizeaza, facând jocul prostiei, alcarei domeniu predilect de manifestare "e acela alprogresului".
Inteligenta, in schimb, "cautaprincipiul, elementarul, cheia ideala a tuturor misterelor lumii".Prostia (stultitia) e ambivalenta si devine inteligenta princonstiinta de sine - diferenta specifica (prostie/ inteligenta) e,asadar, una de atitudine, nu de substanta. Tot astfel, intre adevarsi minciuna nu se pot face distinctii categorice - sinceritatea,zicea cineva, e o imaginatie de grad secund. Iar Zacharias Lichter,pentru a nu cadea in capcana inselaciunilor, predica moralacredulitatii absolute - e preferabil sa fii inselat decât sa deviibanuitor si sa-ti pierzi credinta (in adevar, in oameni, inDumnezeu etc.): "nu pot lupta impotriva minciunii decât crezând,copilareste si pâna la capat, in orice..., nemaiincercând sa fac,practic, nici o deosebire intre adevar si minciuna."
Daca prostia imita inteligentaiar minciuna e masca adevarului si daca toti oamenii sunt clovni,la intelepciune nu ajung decât aceia care au "revelatia metafizicaa acestei conditii", a propriei lor conditii, circul exprimând, inesenta, "constiinta spectacolului absurd al existentei". Toateaceste reflectii, poemele intercalate, fragmentele narative,tipurile umane schitate, memorabil, cu minimum de mijloace(matematicianul, profesorul de fonetica, alcoolicul taciturn s.a.)se integreaza intr-o fictiune romanesca ingenioasa si austera, demare rafinament (si) stilistic, construita abil in jurul câtorvaidei si simboluri cu un bogat semantism, mereu reconfigurabil.Dimensiunea "poetica" a romanului, subliniata si de autor inprefata (la editia a treia,1995), nu e data atât de poemelepropriu-zise pe care le contine, cât de sugestivitatea textului inansamblu - poezia e, in fond, "pura pregatire pentru spunere" iar"esenta esteticului: un joc al preliminariilor, asteptarea mereufrustrata si mereu reinnoita a unei revelatii".
Dialogul final dintre ZachariasLichter si discipolul care i-a compus biografia, cazând in ispita,dezvaluie, deopotriva, esecul si triumful literaturii. Cine ecapabil oare sa urmeze morala refuzului, sa accepte filosofiadesemnificarii si sa suporte povara anonimatului? Din cauzabiografului sau, profetul intra in literatura, devine personaj inpropria sa poveste: "...orice ai fi scris in cartea ta, simplulfapt ca ea exista ma pune fata in fata cu propriul meu esec; sipoate cu propria mea moarte", pentru ca in arta "insasi flacara luiDumnezeu, in loc sa arda, ingheata tot ce atinge"... Ingheata, darnu distruge. In fapt, prin insasi existenta sa, literatura nu ealtceva decât marturia esecurilor si a revelatiilor ratate. Ocapcana, dar si o consolare.
ANTONIO PATRAS (n. 1973).Critic literar, conferentiar la Facultatea de Litere, Universitatea"Al. I. Cuza", Iasi. Debut publicistic: 1998, in revista"Convorbiri literare"; doctorat in filologie (2002); membru alUniunii Scriitorilor Romani; redactor la revista "Convorbiriliterare", unde semneaza rubrica "Cernela simpatica"; coordonatoral colectiei de istorie literara la Editura Universitatii "Al. I.Cuza", Iasi. Volume publicate: Ion D. Sirbu - de veghe innoaptea totalitara, 2003; Fragmentarium - impresii despreoameni si carti, 2006;Ibraileanu. Catre o teorie apersonalitatii, 2007.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
