♦ Ada Guţiu se gândeşte să investească într-o linie proprie de îmbuteliere în Târgu-Mureş şi ia în calcul să apeleze la fonduri europene în acest sens.
Ada Guţiu a pus bazele Aromateria în 2016, după ce a descoperit domeniul aromaterapiei şi s-a îndrăgostit de el. De atunci, colaborează cu o distilerie din Franţa, de unde aduce uleiuri esenţiale provenite din plante crescute în Somalia, Madagascar sau Australia, le îmbuteliază într-un laborator din Cluj-Napoca, le pune eticheta proprie şi le vinde în România.
„Aromateria comercializează uleiuri esenţiale şi accesorii destinate aromaterapiei. Uleiurile esenţiale veritabile provin din plante speciale, crescute peste tot în lume, de aceea este imposibil să avem culturi proprii. Noi suntem în Târgu-Mureş, unde avem depozitul şi birourile, şi colaborăm cu un laborator din Cluj-Napoca, dar urmează să creăm propria linie de îmbuteiere, într-un an, poate doi“, a spus Ada Guţiu la emisiunea online ZF Afaceri de la zero.
Pentru linia proprie de îmbuteliere, ea se gândeşte să acceseze fonduri europene. În cifre, Aromateria a însemnat o investiţie iniţială de 8.000 de euro, o cifră de afaceri de 350.000 de euro şi un profit de 100.000 de euro în 2019. „Planul este să creştem“, spune antreprenoarea.
Uleiurile Aromateria se vând online, pe site-ul propriu al afacerii, dar şi în câteva magazine mici din ţară. Preţurile pornesc de la 29 de lei şi urcă până la peste 800 de lei pentru uleiul de trandafir de pildă, cel mai scump din gamă. Cele mai folosite se încadrează însă între 29 şi 150 de lei.
„Uleiurile esenţiale se folosesc prin inhalare, se pot pune în apa de baie sau se pot folosi la masaj. Printre arome, se regăsesc cele de citrice, lavandă, arbore de ceai, tămâie. Mai există şi uleiuri de cedru sau măghiran, dar nu sunt aşa comune. Perioada de vârf este sezonul virozelor respiratorii.“
Aromateria a început cu doi angajaţi şi un colaborator, iar de-a lungul anilor echipa s-a extins până la trei angajaţi şi trei colaboratori. Afacerea a fost încă din primul an pe profit, iar acesta a fost tot timpul investit mai departe. Astfel, Aromateria a crescut şi s-a dezvoltat din fonduri proprii, fără alte investiţii.
„Anul 2020 este unul provocator, atât pentru noi, cât şi pentru clienţii noştri. Vânzările au oscilat, comportamentul consumatorului s-a schimbat, iar noi ne-am tot adaptat de la o lună la alta.“
Realizarea uleiului esenţial presupune o cantitate uriaşă de materie primă, spune Ada Guţiu, astfel că o picătură de ulei esenţial de mentă are în ea plante cât pentru aproximativ 28 de căni de ceai, ceea ce face ca produsul să nu fie foarte ieftin. În plus, preţurile nu pot fi uniforme deoarece unele plante sunt mai accesibile şi mai costisitoare decât altele – nu se pot compara, spre exemplu, menta sau eucaliptul care sunt relativ accesibile cu trandafirul sau iasomia - flori extrem de preţioase din care este nevoie de o cantitate uriaşă pentru obţinerea unei cantităţi mici de ulei, mai explică Ada Guţiu.
Preţurile pornesc de la 29 de lei şi urcă până la peste 800 de lei pentru uleiul de trandafir de pildă, cel mai scump din gamă. Cele mai folosite se încadrează însă între 29 şi 150 de lei.
ZF şi Banca Transilvania au lansat proiectul Afaceri de la zero, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă.
♦ Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.
♦ În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.
ABONEAZĂ-TE