Afaceri de la zero

Afaceri de la zero. Andreea Madlen Mărgescu vrea să ducă în toată Europa cămăşile pictate manual într-un atelier din Făgăraş

16.07.2020, 00:08 Autor: Florentina Niţu

♦ În oraşul Făgăraş, situat la 66 de kilometri de Braşov, Andreea Mărgescu, de profesie economist, pictează zi de zi desene şi mesaje pe cămăşi, iar într-un an şi jumătate a realizat peste 300 de modele care au ajuns la cliente din toată ţara.

Andreea Madlen Mărgescu a absolvit Facultatea de şti­in­ţe economice, ghidată de tatăl său, antreprenor, însă după ce a lucrat o perioadă, a decis să înceapă un business propriu la ju­mătatea anului 2018, pictând manual, acasă, tricouri şi hanorace sub brandul Made with joy in Transylvania. Ulterior a început să picteze şi cămăşi, iar acum vrea să ducă în toată Europa cămăşile pictate manual într-un atelier din Făgăraş.

„Îmi doream de mult timp să fac ceva unicat, pentru că eram sătulă de globalizarea în fashion. Am început treptat cu tricouri, hanorace, apoi am reuşit să definitivez modelul, materialele şi am dat drumul la cămăşi, după şase luni, în ianuarie 2019. Am început cu mama mea, care, de asemenea, pictează“, povesteşte Andreea Mărgescu, amintindu-şi primii paşi pe care i-a făcut ca antreprenor.

Ea a început să picteze acasă, „într-un col­ţişor“, iar acum s-a mutat într-un show­room din Făgăraş şi pictează împreună cu cum­nata sa şi încă două persoane şi îşi do­reş­te să mai aducă şi alţi oameni talentaţi în echi­pă. „Ideile, textele, desenele îmi aparţin.“

Până în prezent, ea a creat în jur de 300 de cămăşi, într-o zi realizând două, trei cămăşi, pe care le comercializează prin intermediul reţelelor de socializare şi în cu­rând va lansa şi propriul magazin online. Totodată, produsele sunt vândute şi în buti­curi din Brăila, Sibiu, Bucureşti şi Con­stan­ţa. „O cămaşă porneşte de la 260 de lei, iar o geacă, pentru că intră multă vopsea, costă mai mult.“

De altfel, ea a participat şi la târguri, unde vânzările au pornit de la 8.000 de lei şi au ajuns până la dublul cifrei, dar şi la festivalurile mari din ţară de anul trecut. Profilul clientei sale arată o per­soană rafinată, pasionată de artă, de 25-40 de ani, independentă.

Materia primă, cămăşile, sunt produse într-un atelier românesc, în serii, model over­sized, uşor masculin. În timpul stării de ur­genţă, tânăra antreprenoare a realizat şi măşti pictate manual, produse pe care le are în continuare în portofoliu, iar ea speră să mai diversifice ga­ma şi cu rochii în ur­mă­torii cinci ani. „După izolare au intrat destul de multe comenzi.“

„Partea hand-made prinde foarte bine în străi­nătate. O să schimb denu­mir­ea busi­nes­sului în Madlen (după cel de-al doilea pre­nu­me al său – n. red.), să fie mai uşor de reţinut. Sper ca în cinci ani să ne extindem in­ter­naţional, mai ales că produsele persona­lizate sunt o nişă bună pentru cadouri“, explică fondatoarea Anise Arch Core SRL, care deţine brandul Made with joy in Transylvania.

 

ZF şi Banca Transilvania au lansat proiectul Afaceri de la zero, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. 

♦ Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.

♦ În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.

 

 

 

O campanie Ziarul Financiar Banca Transilvania