Afaceri de la zero

Afaceri de la Zero. Antreprenorul Marin Matei s-a întors din străinătate şi a investit 25.000 de euro în cafeneaua Merci Caffe din Râmnicu Vâlcea

04.10.2022, 00:06 Autor: Georgiana Mihalache

♦„Ne dorim să deschidem şi în oraşe mari, Sibiu, poate chiar Bucureşti. Vreau să îmi extind şi eu limitele“, a spus Marin Matei.

Cu o experienţă de aproape un deceniu în domeniul HoReCa în străinătate, antreprenorul Marin Matei a decis să revină în România, alături de familie, pentru a dezvolta propriul business. A preluat afacerea cu cafea a unui prieten, iar în 2022 aşteaptă până la 50.000 de euro afaceri după doar un an de activitate.

„Am petrecut mulţi ani în Anglia şi nu numai, am experienţe în HoReCa de aproape 10 ani. Împreună cu familia, am încercat să deschidem această cafenea, ea fiind deja manageriată de altcineva. Noi am preluat-o în 2021. Am zis că experienţa trebuie să o împărtăşesc şi aşa a pornit povestea, am văzut că există potenţial“, a povestit Marin Matei.

El a preluat cafeneaua, întorcându-se astfel în ţară, în timp ce prietenul său a plecat în Anglia. Iar odată cu noul proprietar, de la lună la lună Merci Caffe a avut din ce în ce mai mulţi clienţi. Investiţia în reamenajarea spaţiului s-a ridicat la circa 25.000 de euro, iar banii au venit în mare parte din economiile familiei Matei. 

„A fost dorinţa mea de a mă întoarce în ţară. Sunt anumite lucruri în customer service pe care nu multă lume le cunoaşte. Am acumulat experienţă într-o muncă titanică dusă în Anglia, cu ore multe de lucru şi am zis că trebuie să le şi folosesc. Cafeneaua este situată între două restaurante, într-o zonă de tranzit. În general, clienţii sunt învăţaţi să meargă într-un loc care arată bine, mai exact în restaurante. Undeva la 80% dintre clienţii noştri vin special pentru cafea, pentru ambianţa plăcută pe care o creăm. Am luat client cu client pentru a-l convinge“, a mai spus antreprenorul.

El a adăugat că vrea să dezvolte o nouă linie de business, şi anume barista la evenimentele publice şi private. În plus, pe lista de obiective este şi deschiderea unei noi cafenele, tot în Râmnicu Vâlcea.

„Capacitatea cafenelei este de 30 de oameni. Am avut un concept un pic mai diferit, avem un bar care dă spre stradă, oamenii sunt încântaţi de acest lucru. Cafeaua este accesibilă, un espresso este 7 lei. Clienţilor din Vâlcea le place cafeaua mai cremoasă, iar pe viitor am dori să aducem mai multe origini. Pentru acest lucru trebuie puţin timp şi din punctul de vedere al achiziţiilor, pentru că ne trebuie mai multe râşniţe, de exemplu“, a mai spus fondatorul Merci Caffe. Referitor la numele cafenelei, el precizează că a dorit să exprime recunoştinţa pentru clienţii care calcă pragul micului business.

Bugetul pentru noua investiţie în extindere se ridică la circa 25.000 de euro, similar cu suma investită iniţial, la debutul în antreprenoriat pentru Merci Caffe.

„Iniţial am vrut să deschidem la Sibiu sau Bucureşti, dar am zis că ar trebui să mai deschidem încă o locaţie în Vâlcea. Noi ne dorim să deschidem şi în oraşe mari. Vreau să îmi extind şi eu limitele“, a mai spus Marin Matei.

Printre provocările întâlnite de antreprenor se numără în prezent creşterea preţurilor la utilităţi şi materii prime, de exemplu la lapte. Totuşi, trendul pentru cafeaua de specialitate este în creştere.

„Eu dintotdeauna am vrut să mă reîntorc în România, aici mă simt cel mai bine, aici înseamnă acasă. În orice faci, trebuie să ai o echipă pe măsură şi să fii incisive, să nu renunţi pentru că lucrurile nu vin repede. Cafeaua de specialitate a luat amploare şi lumea a început să înţeleagă în momentul în care le explici. Am văzut că oamenii vin la cafenele când vor să bea o cafea, mai puţin spre restaurante, care sunt specializate pe mâncare“, a mai explicat Marin Matei.

El vrea să dubleze cifra de afaceri în 2023, iar pentru acest an estimează afaceri de 50.000 de euro.

„Noi încercăm să îi explicăm fiecărui client ce cafea bea. Oamenii se simt bine la noi, suntem deschişi. Experienţa îmi dă încredere. În domeniul acesta sunt multe lipsuri şi am zis că trebuie să le umplem“, a concluzionat fondatorul Merci Caffe. 

ZF şi Banca Transilvania au lansat PROIECTUL AFACERI DE LA ZERO, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă.

♦Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.

♦În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.

O campanie Ziarul Financiar Banca Transilvania