Afaceri de la zero

Afaceri de la zero. Bianca şi Tavi Bolog, doi români stabiliţi în Germania, au adunat peste 600 de cărţi în limba română într-o librărie online din Berlin

07.02.2020, 00:08 Autor: Florentina Niţu

„În următorii cinci ani, ne-ar plăcea să avem o librărie fizică, unde să organizăm evenimente pentru copii“.  

Bianca şi Tavi Bolog au pus bazele Librăriei lui Andrei, un ma­gazin online, pe teritoriul Germaniei, în ianuarie 2019 şi au adunat până în prezent peste 600 de cărţi în limba română scrise de autori români contemporani sau autori străini cunoscuţi, iar planul celor doi soţi este să deschidă şi o librărie fizică.

„Proiectul nostru a debutat la jumătatea lunii ianuarie 2019 şi a crescut firesc. În prima par­te a anului a fost mai dificil, dar treptat lu­mea a început să ne cunoască, să ne susţină pro­­iectul şi să primim încredere pentru a con­ti­nua pe acest drum. Am pornit iniţial cu su­ma de 6.000-7.000 euro, iar ulterior toate în­ca­sările au fost reinvestite“, povesteşte fa­mi­lia Bolog, care a fondat Librăria lui Andrei.

Andrei, băiatul Biancăi şi al lui Tavi Bolog, a fost inspiraţia proiectului, mai exact proiectul s-a născut din nevoia de a-i citi în lim­ba maternă, limba română.

Totul a pornit de la târgul de carte de la Leipzig, unde Andrei a cunoscut-o pe autoarea şi ilustratoarea Irina Dobrescu şi au făcut schimb de schiţe. Aşa a încolţit ideea de a avea o librărie online cu cărţi în limba română, pentru a facilita accesul la lectură şi altor copii din diaspora.

„Am luat legătura cu editurile şi încet, încet au început să se contureze lucrurile.“

„De aproape opt ani loc­uim la Berlin, vorbim limba română acasă, dar ne doream mai mult pentru el. Trebuie să fim sinceri şi să recunoaştem că tot Andrei a fost «de vină» pentru acest pas către antre­prenoriat. În vizitele noastre în România, el a întâlnit autori şi ilustratori străini, însă ne-am dorit ca Andrei să cunoască cât mai mult şi des­pre autorii şi ilustratorii români contem­po­rani, pe care îi vezi şi auzi în carne şi oase“.

Tavi Bolog se ocupă de partea tehnică a businessului, iar soţia sa se ocupă de partea de contracte, relaţii cu partenerii, de comenzi sau de comunicare. În paralel, Tavi Bolog lucrează şi în domeniul IT, acesta fiind şi motivul pentru care s-au stabilit în Berlin. Bianca Bolog este de profesie jurist şi a profesat o perioadă în acest domeniu.

„Cărţile pentru copii ne învaţă să ne bucurăm de lucrurile simple, să zâmbim mai mult, să fim mai prezenţi şi atenţi la tot ce se întâmplă în jurul nostru, să rămânem mereu curioşi şi să nu încetăm să punem şi să ne punem întrebări. Momentan, portofoliul nostru cuprinde aproape 600 de titluri. Cărţile alese sunt cărţi citite de noi, care abordează tematici diverse, cu mesaje puternice, care răspund întrebărilor copiilor, dar şi ilustraţii elaborate, cu atenţia mărită asupra detaliilor“, au mai spus antreprenorii.

În librăria online, cărţile sunt împărţite în colecţii cu diferite teme, pentru a uşura căutarea cititorilor.

„Avem secţiunea de parenting şi secţiunea Carte pentru tine. Relaţia co­pil-părinte este o învă­ţare continuă. Cititul îm­preună este important pentru creşterea ar­mo­nioasă a unui copil, iar părintele înţelege cel mai bine nevoile copilului său şi îl poate ajuta în această direcţie.“

Antreprenorii spun că urmăresc piaţa de carte din România şi adaugă continuu cărţi în portofoliu. Momentan, ei spun că se con­cen­trează pe literatura pentru copii, dar nu exclud ca în viitor să adu­că în librărie şi cărţi pentru adulţi.

Printre cărţile care se găsesc în Librăria lui Andrei se numără Mama de Helene Delforge, Erus şi Valea Recunoştinţei de Alec Blenche sau Pe tine ce te face fericit? de Alec Blenche. În medie, o carte costă 10 euro. „Majoritatea cumpărătorilor sunt mămici şi bunici care au dorit ca micuţii să păstreze legătura cu limba română cu ajutorul cărţilor. În principiu, livrăm în toate ţările Uniunii Europene, însă am livrat şi în SUA“.

În topul vânzărilor companiei se află autori români precum Ioana Chicet-Macoveiciuc, Mihaela Coşescu şi Simona Epure, urmaţi de autori îndrăgiţi în lumea întreagă ca Julia Donaldson, Dr. Seuss şi Eric Carle.  „Pentru anul acesta ne-ar plăcea să ne cunoască cât mai mulţi cititori şi să reuşim să avem o cifră de afaceri de 20.000 de euro. În următorii cinci ani, ne-ar plăcea să avem o librărie fizică, unde să organizăm evenimente pentru copii, alături de autorii şi ilustratorii noştri. Să reuşim să adunăm o comunitate în jurul librăriei. Ar fi un vis împlinit“.

florentina.nitu@zf.ro

 

ZF şi Banca Transilvania au lansat proiectul Afaceri de la zero, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. 

♦ Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.

♦ În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.

 

O campanie Ziarul Financiar Banca Transilvania