Afaceri de la zero

Afaceri de la zero. Dana Negoţiu a pus bazele Institutului LEIA din Alba Iulia, un spaţiu de înfrumuseţare şi relaxare, şi îşi propune să se extindă în mai multe oraşe

11.10.2021, 00:05 Autor: Alexandra Matei

♦ „Este un loc unde le putem avea pe toate. Este proiectul meu de suflet, pe care vreau să-l deschid, în timp, şi în alte oraşe”.

Dana Negoţiu, o antreprenoare care a absolvit Facultatea de business la Cluj-Napoca şi care a avut şi experienţa traiului peste Ocean, în Statele Unite ale Americii, a creat institutul de înfrumuseţare LEIA - Luxury Estethic Institute of Alba, în centrul oraşului Alba Iulia. Deschiderea oficială a institutului a avut loc în luna septembrie a acestui an, iar fondatoarea are planuri mari, întrucât îşi doreşte ca, în timp, să extindă businessul şi în alte oraşe din România. LEIA este, după cum spune Dana Negoţiu, un loc în care „le putem avea pe toate”, întrucât în spaţiul de 300 mp al institutului clienţii pot beneficia de servicii de înfrumuseţare şi relaxare, dar şi de servicii de sănătate. „Povestea institutului a pornit cu o dorinţă de a avea toate aceste lucruri într-un singur loc. Am trăit în America, unde am avut parte de aşa ceva. M-am reîntors în România, în Alba Iulia şi am decis să facem şi aici ceea ce este peste Ocean. La LEIA găsim un spaţiu de înfrumuseţare, relaxare, un spaţiu al sănătăţii. Îmbinăm aici remodelarea corporală cu rejuvenarea facială şi cu mişcarea, iar în acelaşi timp, cu nutriţia. Este un loc unde le putem avea pe toate. Putem să ne relaxăm, să facem mişcare, să avem parte de oameni care să ne sfătuiască cum ar trebui să mâncăm. Am ales Alba Iulia pentru că este locul în care m-am născut şi am copilărit. Într-adevăr, am făcut şcoala la Cluj-Napoca, m-am mutat în Bucureşti şi apoi am plecat în America, dar cred că ne întoarcem acolo unde simţim că este acasă. LEIA este proiectul meu de suflet, pe care vreau să-l deschid, în timp, şi în alte oraşe”. 

În prezent, institutul de înfrumuseţare funcţionează cu o echipă formată din 6 oameni, printre care se numără două terapeute, un manager, un assistant manager şi doi traineri.

Primele date de după deschiderea din luna septembrie, susţine fondatoarea LEIA, arată foarte bine, iar oamenii din Alba Iulia au rămas plăcut impresionaţi de o astfel de iniţiativă.

Dana Negoţiu recomandă clienţilor abonamente diferite, mulate pe dorinţele şi nevoile lor, însă ei pot veni la institut şi fără a avea un abonament cu servicii prestabilite, pentru a face mişcare sau pentru a se relaxa.

Preţul pentru serviciile LEIA porneşte de la 100 de lei şi poate ajunge până la 8.500 de lei. Acesta din urmă este preţul pentru un pachet cu servicii pentru o perioadă de 3 luni de zile, care îmbină esteticul, mişcarea şi nutriţia.

Locaţia dispune de 3 studiouri: unul de pilates machine, unul de group fitness şi unul pentru personal training.

Cel mai solicitat serviciu oferit de LEIA este, după cum spune Dana Negoţiu, serviciul de pilates, de care aceasta se ocupă integral. Antreprenoarea a absolvit, imediat după terminarea facultăţii, un training de pilates machine, iar astăzi este master trainer în acest domeniu.

„Serviciul de pilates machine este cel mai cerut de către clienţi. Oamenii sunt dispuşi să încerce ceea ce este frumos şi plăcut şi cred că este şi un mare trend în momentul de faţă în această zonă.”

Pentru fondatoarea LEIA, cel mai important este ca oamenii care trec pragul institutului pentru prima dată să se reîntoarcă.

Totodată, aceasta spune că prin crearea unui astfel de centru, într-un oraş ca Alba Iulia, va da posibilitatea localnicilor să beneficieze de servicii de înfrumuseţare, relaxare sau sănătate fără a mai fi nevoie să meargă în oraşe mari, precum Cluj.

„Vrem să oferim oamenilor ceea ce este mai bun, chiar dacă suntem într-un oraş mic. Cred că şi Alba Iulia merită acest lucru”, a adăugat ea.

Dana Negoţiu se află încă la început în lumea antreprenoriatului şi crede că experienţa sa se va contura pe parcurs, în următorii ani.

Şcoala de business şi experienţa în SUA au ajutat-o foarte mult în ceea ce priveşte construirea unui astfel de business. În plus, la dezvoltarea sa a contribuit, de asemenea, şi faptul că tatăl său este antreprenor, iar de-a lungul anilor ea a lucrat alături de el.

 

ZF şi Banca Transilvania au lansat proiectul Afaceri de la zero, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. 

♦ Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.

♦ În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.

 

O campanie Ziarul Financiar Banca Transilvania și Vodafone