Afaceri de la zero

Afaceri de la zero. Din pasiune pentru cărţile pentru copii, Irina Motroc a schimbat „macazul“ profesional după vârsta de 30 de ani, iar prima carte ilustrată de ea s-a tipărit în 4.000 de exemplare

23.08.2019, 00:06 Autor: Florentina Niţu

Un anunţ pe Facebook, un concurs cu peste 70 de participanţi pe care l-a câştigat, trei luni de muncă intensă, zi şi noapte, i-au deschis Irinei Motroc calea spre un business în zona de ilustraţie de carte pentru copii, un segment încă de nişă pe piaţa de carte din România.

Irina Motroc a renunţat după 12 ani la o carieră în sectorul financiar, iniţial pentru a porni de la zero în zona de publicitate, un drum care i-a redeschis o pasiune din copilărie: ilustraţia de carte pentru copii. Prima carte ilustrată de Irina Motroc, Domnul Papuzek (autor Cornel Vlaiconi), a fost tipărită de editura Arthur în 4.000 de exemplare, şi a fost primul pas pe care tânăra l-a făcut în zona ilustraţiei pentru că lucrează deja la desenele pentru a doua carte pentru copii. 

„Povestea începe din copilărie, când desenam pe acasă bibelourile pe care le găseam şi  păpuşile, iar la un moment dat am început să refac ilustraţiile pe care le găseam în cărţile de poveşti pe care le citeam“, îşi aminteşte Irina Motroc.

În 2016 a renunţat la viaţa în corporaţie şi s-a mutat în Bucureşti din Craiova, unde a început un proiect de servicii de advertising alături de doi prieteni, care se numea Girofar. Acest business a fost gândit pentru clienţi care se confruntau cu probleme ur­gen­te în zona de promovare şi creaţie şi cărora re­prezentanţii companiei le puteau găsi soluţii rapid.

Încet, încet, în momentele în care avea puţin timp liber, Irina Motroc a reînceput să dese­neze, iar colegii săi o încurajau în acest sens. Astfel, când un client din zona de adver­ti­sing le-a solicitat un proiect ce implica o ilus­traţie, ea a fost desemnată să îl onoreze. „Am gândit un concept în două ore, i l-am pre­zen­tat clientului şi i-a plăcut, am lucrat 14 ore la ilustraţia în acuarelă, iar acesta a fost primul proiect.“

Acela a fost momentul de start oficial pentru Irina Motroc ca ilustrator. Nu avea cu­noştinţe în domeniu, dar avea ambiţie, ast­fel a început să se uite la tuto­ria­le pe internet, să urmeze cursuri online, să înveţe photoshop, grafică şi să studieze cât mai multe cărţi cu ilustraţii.

„După multe proiecte prin agenţia de adevrtising pe ilustraţie, la un moment dat mi-am dat seama că asta vreau să fac. Am început să fiu foarte atrasă de ilustraţia de carte pentru copii. Petreceam foarte multe ore în librării, mergeam şi îmi alegeam cărţi, mă aşezam pe o pernuţă, jos, şi le studiam câte două, trei ore. Încercam să compar textul cu ilustraţiile. Am început să devin tot mai interesată de zona asta, să urmăresc tot mai mulţi ilustratori de carte pentru copii“. Ulterior s-a gândit că trebuie să bată la uşile editurilor pentru a atrage proiecte, dar nu oricum, ci cu un portofoliu de prezentare cu ilustraţii făcute de ea. A început să lucreze la el, iar la o lună după aceea a văzut un anunţ pe Facebook de la editura Arthur, care îşi căuta colaboratori.

„Aveam la dispoziţie două texte. Îţi alegeai unul pentru a-l ilustra şi îl trimiteai împreună cu portofoliu până la o anumită dată. Aşa am lucrat în paralel la portofoliu şi la ilustraţie. Au participat 72 de ilustratori, iar până am primit răspunsul a durat o lună şi jumătate şi a venit e-mail-ul cu două zile înainte de Crăciunul din 2017, unde mi-au scris că m-au ales să ilustrez romanul Domnul Papuzek“, povesteşte tânăra.

A primit manuscrisul, a început să îl citească, iar pagină cu pagină ideeile pentru ilustraţii au început să curgă. Ar fi vrut să facă câte o ilustraţie pentru fiecare paragraf, dar a ales să le ilustreze doar pe cele reprezentative. Apoi a început construcţia personajelor principale şi schiţele pentru toată cartea.

„Am muncit trei luni, zi şi noapte. Cartea a fost tipărită în 4.000 de exemplare, iar eu am continuat colaborarea cu editura. Am făcut pentru ea şi o hartă şi acum colaborez pentru cartea Pârşul Moni devine celebru a autoarei Raluca Poenaru. Este o altfel de carte“.

Între timp, ambiţia Irinei Motroc de a se specializa în domeniu a determinat-o să se înscrie la Facultatea de Arte la secţia de Grafică din cadrul Universtităţii Naţionale de Arte din Bucureşti. Astfel, după 35 de ani s-a întors pe băncile şcolii să deprindă tainele unei meserii pentru care a avut o pasiune din copilărie. „Am dat la facultate anul trecut în vară.“

În prezent, cele mai multe venituri ale artistei nu vin din zona de ilustraţie, ci din partea de advertising, însă ea speră ca rocada să fie făcută curând, iar motorul său de susţinere financiară să fie pasiunea sa: ilustraţia. „Peste 5 ani mi-aş dori să scriu eu o carte şi să o ilustrez.“

Irina Motroc spune că îşi doreşte ca în viitor să rămână antreprenor, deoarece după ce a renunţat la statul de corportatist şi-a propus să nu o se mai întoarcă într-un birou.  „Cu siguranţă antreprenoriat pentru totdeauna. Nu este uşor, implică multă muncă, dăruire, inconştienţă, dar la final merită, pentru că îţi împlineşti un vis. Faptul că am lucrat atât de mulţi ani în corporaţii m-a ajutat foarte mult în relaţia cu clienţii, m-a ajutat să duc un proiect de la un capăt la altul, m-a ajutat în antreprenoriat, pentru că pot să mă uit prin toate actele contabile şi să ştiu ce am de făcut“.


Intraţi pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero şi descoperiţi universul de companii create de micii antreprenori.

ZF şi Banca Transilvania au lansat proiectul Afaceri de la zero, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. 

♦ Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.

♦ În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.

 

O campanie Ziarul Financiar Banca Transilvania