Afaceri de la zero

Afaceri de la zero. George Cuceu, absolvent de inginerie mecanică, a investit 35.000 de euro într-un atelier de detailing auto din Cluj-Napoca. „Şi la 60 de ani aş face acelaşi lucru“

22.10.2020, 00:07 Autor: Florentina Niţu

♦ Revo Garage, un atelier care oferă servicii premium de detailing auto în Cluj-Napoca, a lucrat la foc continuu în perioada pandemiei, iar lista de programări este plină până în 16 decembrie ♦ Media lunară a încasărilor ajunge la 10.000-15.000 de lei, iar planurile de extindere au fost deja desenate de George Cuceu, proprietarul Revo Garage.

George Cuceu îşi aminteşte că de mic a fost pasionat de maşini, însă niciodată nu şi-a dorit să devină inginer meca­nic, ci să se ocupe de aspectul auto­vehiculelor, de imaginea lor, iar pasiu­nea din copilărie l-a dus către un proiect antre­prenorial de la zero în zona de servicii premium de detailing auto.

„Businessul l-am pornit în 2015, în pa­ra­lel cu jobul pe care-l aveam. Lucram într-o vop­sitorie şi apoi veneam acasă şi curăţam toa­te interioarele maşinilor, pentru că se mur­dă­reau. Am început cu un aspirator, ca un hob­by, nimic profesional şi ulterior mi-am dat sea­ma că îmi place ce fac. Eu am terminat In­gi­ne­rie mecanică, dar nu am vrut să pro­fe­sez nicio­dată. Am mai lucrat ca agent de vân­zări şi am învăţat cum să manageriez un pro­iect“, spu­ne George Cuceu, fondator al Revo Ga­rage, un atelier de detailing auto din Cluj-Napoca.

Revo Garage oferă servicii premium pen­tru autoturisme, pornind de la un banal cu­răţat în interior până la protejarea caro­se­ri­ei, eliminarea zgârieturilor de pe caroserie, pen­tru maşinile second-hand, iar pentru ma­şinile noi atelierul oferă servicii de protecţie, astfel încât autoturismul să-şi menţină în timp valoarea de piaţă.

„Am pornit Revo Garage de pe o zi pe alta. Am avut nişte economii, 7.000 de euro la început, şi am încercat. Am avut alocat buge­tul pentru chirie şi casă timp de şase luni. (...) După două, trei luni primeam telefoane, ulterior au început să vină clienţii. M-am bazat pe încredere, sinceritate, organizare“.

Investiţia până în mo­mentul de faţă a fost de 30.000-35.000 de euro şi în continuare se investeşte, subliniază fondatorul Revo Garage, iar o parte din bani au fost atraşi printr-un credit BT Mic, acordat de Banca Transilvania. „Nu am făcut calculele corect şi bugetul iniţial estimat a fost depăşit.“

Primele maşini care au intrat în atelierul lui George Cuceu au fost second-hand şi până la începutul verii din 2020 a lucrat singur şi reuşea să se ocupe de două maşini pe săptămână. Ulterior a mai atras în business un fost coleg şi are în probe doi băieţi, pentru că a crescut volumul de muncă.

„La începutul lunii martie au stagnat puţin lucrurile, dar m-am adaptat şi făceam dezinfectare, detailing interior. Acum, avem programări până pe 16 decembrie.“

Businessul a fost constituit iniţial ca un PFA, iar acum antreprenorul spune că e nevoie să-i schimbe statutul în SRL, pentru că vânzările au crescut semnificativ, media lunară a încasărilor ajungând la 10.000-15.000 de lei. „Cele mai scumpe maşini care mi-au intrat în atelier au fost un Lamborghini Huracan şi un Ferrari F12 Berlinetta, maşini de peste 200.000 de euro.“

În general, clienţii îşi doresc detailing de interior şi exterior, iar costul serviciilor pentru o maşină standard este de până în 500 de euro. George Cuceu explică că preţul este calculat în funcţie de materialele din maşină, de cum arată interiorul (uzat, semi-uzat sau murdar) şi în funcţie de serviciile oferite (hidratare piele, tratere de pete). „Cea mai scumpă factură a fost în jur de 4.000 de euro.“

George Cuceu crede că orice tânăr poate să reuşească în ceea ce îşi propune, dacă are sprijin din partea părinţilor, chiar şi moral. „E important să mergi la muncă cu drag. Faceţi ceea ce vă place. Eu oricând aş începe de la zero. Şi la 60 de ani aş face acelaşi lucru.“

El se gândeşte ca anul viitor să se extindă în Satu Mare (oraşul său natal – n. red) unde să ofere servicii de detailing pentru maşini, dar axate pe zona medie a pieţei, servicii de zi cu zi. „Sperăm să creştem, investesc mult în mine, în formarea mea profesională, în imaginea Revo Garage, dar vrem să ne extindem şi pe partea de servicii oferite clienţilor.“


ZF şi Banca Transilvania au lansat proiectul Afaceri de la zero, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă.  

Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF  şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.

O campanie Ziarul Financiar și Banca Transilvania