Afaceri de la zero

Afaceri de la zero. Ionuţ Nistoroiu a investit 60.000 de euro într-o fabrică de cornete de îngheţată glazurate în Odobeşti, Vrancea

10.06.2020, 00:08 Autor: Alina-Elena Vasiliu

♦ Înainte de producţie, el a început cu distribuţia de cornete, business care i-a adus o cifră de afaceri de 1,8 mil. lei în 2019.

Ionuţ Nistoroiu a început să importe şi să vândă cornete de îngheţată în 2014, pe când avea 26 de ani. În acelaşi timp, lucra ca ghid turistic, iar trep­tat a trecut la distribuţia mai mul­tor produse folosite în reţetele de îngheţată. 

Anul trecut, a ales să facă pasul de la distri­buţie – un business care i-a adus vânzări de 1,8 mil. lei – la producţie, astfel că a deschis o fa­brică proprie unde glazurează cornete de îngheţată, în localitatea Odobeşti din judeţul Vrancea.

„Am început ca distribuitor de produse pen­tru îngheţată, iar apoi am introdus pro­duse noi în portofoliu – ambalaje, ingre­dien­te pentru îngheţată. Când am văzut oportu­ni­tatea gelateriilor artizanale, am crezut că e mo­mentul să introduc cornetele artizanale. În 2019, am decis că trebuie să şi produc, aşa că am ales să fac cornete glazurate“, a poves­tit Ionuţ Nistoroiu, fondatorul Tapp Gelato, la emisiunea online ZF Afaceri de la zero.

A aplicat pentru o finanţare prin pro­gra­mul StartUp Plus şi a obţinut 36.000 de euro, iar după o contribuţie proprie, investiţia to­ală a ajuns la 60.000 de euro. Printre clienţi sunt gelaterii ca Sweetology, Gelato Mio, Vice­cream. În total, Tapp Gelato are circa 500 de clienţi în Moldova, Muntenia şi Dobrogea – gelaterii, cofetării, comercianţi stradali, restaurante şi alţi distribuitori.

„Producţia a început în ianuarie 2020, am reuşit să ne facem un stoc şi aşteptam să vină sezonul, aveam precomenzi, oamenii erau încântaţi de produs. A venit însă pan­de­mia şi am rămas cu produse pe stoc.“

Pentru Tapp Gelato lucrează patru angajaţi şi în distribuţie, şi în producţie. Businessul de distribuţie a adus în 2019 o cifră de afaceri de 1,8 mil. lei, cel mai bun rezultat de până acum, cu o marjă de profit de 17%.

„Asta ne-a dat aripi pentru anul următor, ne pregătisem să investim mult mai mult în producţie, să nu ne oprim doar la glazurare, ci să facem cornetele noastre de la zero, să construim o hală unde să avem şi producţie, şi depozitare. Achiziţionasem terenul la începutul anului. Acum, proiectul stă în picioare numai dacă găsim o finanţare“, mai spune Ionuţ Nistoroiu.

Chiar dacă perioada de pandemie este dificilă pentru businessul lui, antreprenorul spune că acesta nu este totuşi cel mai greu obstacol din experienţa lui de până acum.

„Cea mai grea perioadă a fost în prima iarnă după ce renunţasem la job şi mă dedicasem în totalitate afacerii, în 2017, când aveam deja multe cheltuieli, aveam credite. A fost greu, pentru că vânzarea de îngheţată încă era un business sezonier în mare parte.“

Piaţa s-a schimbat mult în ultimii ani, spune Ionuţ Nistoroiu, pentru că oamenii s-au educat şi au învăţat să consume îngheţată şi iarna, nu doar în sezonul cald.

Când a început businessul Tapp Gelato, el lucra în turism, experienţa sa fiind atât în agenţie, cât şi ca ghid turistic. O perioadă a lucrat de asemenea şi pentru brandul de echipamente sportive Salomon.

„Nu aş putea să revin la statutul de angajat prea curând, pentru că am o satisfacţie când ştiu că cineva care lucrează pentru mine duce un salariu acasă, când ştiu că am creat un brand“, spune Ionuţ Nistoroiu.

El îşi vinde produsele pe o platformă proprie, cornetedeinghetata.ro, un domeniu pe care l-a cumpărat înainte de a crea un brand, astfel că a devenit primul magazin online dedicat acestei nişe.

Printre clienţii Tapp Gelato sunt gelaterii ca Sweetology, Gelato Mio, Vicecream. În total, businessul are circa 500 de clienţi în Moldova, Muntenia şi Dobrogea – gelaterii, cofetării, comercianţi stradali, restaurante şi alţi distribuitori.

 

ZF şi Banca Transilvania au lansat proiectul Afaceri de la zero, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. 

♦ Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.

♦ În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.

 

O campanie Ziarul Financiar Banca Transilvania