Afaceri de la zero

Afaceri de la Zero. Magda Huiculescu şi Dan Ghiţă au dat joburile pe care le aveau pe un atelier de ceramică în Constanţa, dezvoltat cu fonduri europene

05.05.2022, 00:05 Autor: Alina-Elena Vasiliu

♦ Mutarea din Constanţa în Bucureşti pe care o pregătesc Magda şi Dan are ca scop şi apropierea de o gamă mai mare clienţi şi de magazine unde ar putea ajunge Mudly in love.

O colecţie de obiecte din ceramică pe care au lansat-o în urmă cu câţiva ani, la Londra, a fost startul în antreprenoriat pentru Magda Huiculescu şi Dan Ghiţă, doi tineri care lucrau ca manager de marketing, respectiv consilier de vânzări. De acolo, ideile lor s-au dezvoltat în Mudly in love, un atelier de ceramică din Constanţa, care se pregăteşte de mutarea în Bucureşti.

„Facem farfurii, boluri, pahare, căni, dar şi obiecte de decor şi accesorii. În decembrie 2018 am aplicat pentru fonduri europene, prin programul StartUp Plus. În iunie 2019, am obţinut 35.000 de euro, apoi am mai investit şi noi 10.000 de euro. Am folosit fondurile europene pentru a lua toate utilajele necesare, iar fondurile proprii le-am folosit pentru a ne susţine în mod special în perioada pandemiei“, a spus Magda Huiculescu la emisiunea online ZF Afaceri de la zero. Ea este responsabilă de modelarea manuală a obiectelor din ceramică, în vreme ce Dan lucrează cu roata olarului. Primele obiecte sub numele Mudly in love au fost gata de vânzare în decembrie 2019, fiind vorba despre o colecţie de 100 de obiecte cu tema Crăciunului. Realizarea unui obiect durează între o oră şi jumătate şi două ore, dar se întinde pe mai multe zile, deoarece fiecare piesă trebuie să se usuce, trebuie introdusă la ardere şi trece prin mai multe etape până când este gata de trimis clientului final. „Cele mai apreciate sunt farfuriile de desert, sunt în mod constant epuizate rapid. Un set cu farfurie de desert şi pahar costă 130 de lei, iar o farfurie de desert separat costă 50 de lei.“ 

Mutarea din Constanţa în Bucureşti pe care o pregătesc Magda şi Dan are ca scop şi apropierea de o gamă mai mare clienţi şi de magazine unde ar putea ajunge Mudly in love. În acest moment, brandul este prezent în Capitală în magazinul Molcom. „După pandemie, târgurile ne-au ajutat foarte mult să creştem. Acum ne dorim să avem un atelier cu o suprafaţă cel puţin dublă faţă de cea de acum şi să angajăm primul om“, a spus Dan Ghiţă.

Atât el, cât şi Magda au fost autodidacţi în businessul Mudly in love, folosindu-se în mare parte de informaţiile de pe internet pentru a învăţa cum să lucreze. Şi au reuşit astfel să ducă afacerea lor la 35.000 de lei (7.000 de euro) în 2021, un an care a fost bun mai ales de la jumătate încolo.

„Anul acesta deja vedem deja îmbunătăţiri, estimăm că putem să dublăm cifra de afaceri, chiar s-o triplăm“, spune Magda Huiculescu.

Clienţii care cumpără de la Mudly in love sunt în general oameni pasionaţi de domeniul creativ, care caută produse diferite, realizate manual.

„Businessul nostru a prins avânt chiar în pandemie. Imediat după ce am participat la primul nostru târg de mărţişor, la două luni de când am început producţia, România a intrat în lockdown. Noi abia atunci aveam primul contact cu ce înseamnă o afacere şi am fost puşi în faţa unor decizii radicale.“

Nu a fost uşor să gestioneze situaţia, însă acum spun că au trecut de obstacol şi se aşteaptă la creşterea brandului mai departe.

 

Un set cu farfurie de desert şi pahar costă 130 de lei, iar o farfurie de desert separat costă 50 de lei.

 

ZF şi Banca Transilvania au lansat proiectul Afaceri de la zero, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. 

♦ Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.

♦ În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.

O campanie Ziarul Financiar Banca Transilvania