Afaceri de la zero

Afaceri de la Zero. Oana Patraşcu a renunţat la job pentru propriul business şi ajunge la 15.000 euro anual din obiecte handmade

21.06.2022, 00:05 Autor: Georgiana Mihalache

♦ „Pentru mine contează foarte mult că am reuşit să ajung până aici şi să mă întreţin din ceea ce fac“.

Oana Patraşcu a creat brandul Dibăceşti pentru a pune în practică pasiunea pentru desen pe care a descoperit-o încă de când era copil, iar în prezent pictează obiecte din ceramică, face ilustraţii şi creează textile pentru casă care ulterior devin cadouri. Astfel, de la un hobby, Dibăceşti a ajuns la peste 5.000 de lei vânzări lunar, iar planurile antreprenoarei urmăresc dezvoltarea gamei de produse. „Totul a început cu pasiunea pentru desen. Mi-a plăcut dintotdeauna să fac asta, dar nu am urmat studii de specialitate. Între timp, m-am mutat şi la Bacău, am renunţat la job şi am început să lucrez full time pentru Dibăceşti din ianuarie 2021. Decizia nu a fost una uşoară, dar am decis că îmi doresc să fac ceea ce îmi place cu adevărat şi a meritat până la urmă“, a povestit Oana Patraşcu.

În prezent, categoriile de produse Dibăceşti sunt cea de ceramică pictată, portrete illustrate, papetărie şi textile pentru casă. Investiţia iniţială în materiile prime pentru obiectele handmade marca Dibăceşti a fost una minimă, mai ales că businessul nu implică nişte costuri foarte mari, explică antreprenoarea. „Din punctul de vedere financiar nu a fost o investiţie foarte mare, mai degrabă timpul meu şi curajul au fost marile investiţii. Cererea diferă în funcţie de perioadă. Avem perioade mai aglomerate cum ar fi lunile cadourilor - martie şi decembrie. Într-o lună o medie avem undeva la 5.000 de lei venituri.“ Georgiana Mihalache

„Eu mă ocup de tot ce ţine de partea antreprenorială, de promovare şi de pictură“, precizează Oana Patraşcu.

Produsul vedetă din gama Dibăceşti este cana pictată, mai ales că este un obiect care poate deveni uşor un cadou, putând fi de asemenea personalizat în funcţie de preferinţele clienţilor. O ceşcuţă costă 50 lei, iau un set de ceai costă 100 de lei, potrivit site-ului dibacesti.ro.

„Majoritatea clienţilor vin de pe Instagram. Cred că mai avem şi acest avantaj al faptului că produsele pe care le facem devin cadouri şi atunci vestea se răspândeşte mult mai uşor. Circa 80% din public este feminin. Punem accent destul de mult pe zona emoţională. Cred că mulţi apreciază lucrurile simple, dar care au o însemnătate în spate“, mai spune fondatoarea Dibăceşti.

În perioada crizei sanitare, businessul cu produse handmade a continuat să funcţioneze, mai ales că încă de la început s-a dezvoltat în mediul online. Astfel, oamenii au avut în continuare acces la produse şi le-au putut trimite direct către destinatari, în cazul cadourilor. Majoritatea comenzilor vin din oraşele mari, din Iaşi, Bucureşti, Cluj, Timişoara, mai explică antreprenoarea.

„Mi-aş dori să extind gama de produse. Am început deja anul acesta să mai adaug mici lucruri la partea de papetărie. Mie îmi place mult şi ilustraţia pentru copii şi aş vrea să o duc puţin în zona asta. Cred că, odată cu pandemia, oamenii s-au orientat mai mult spre produsele create aici, la noi, şi încearcă să susţină cât mai mult şi micuţii antreprenori“, a adăugat Oana Patraşcu.

Ea spune că faptul că a reuşit să creeze un business care să se susţină îi dă energia pentru a trece peste obstacolele care apar în antreprenoriat.

„Pentru mine contează foarte mult că am reuşit să ajung până aici şi să mă întreţin din ceea ce fac. Cu siguranţă nu ai acelaşi confort ca atunci când eşti angajat şi eşti sigur că la finalul lunii vei primi un salariu, dar cred că toată impredictibilitate a meritat“, concluzionează Oana Patraşcu. 

 

ZF şi Banca Transilvania au lansat proiectul Afaceri de la zero, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. 

♦ Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.

♦ În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.

O campanie Ziarul Financiar Banca Transilvania