Afaceri de la zero

Radu Verdeşi, proprietar, Latin Pizza: Avem clienţi de toate vârstele, pizza fiind un produs care, de obicei, place tuturor. Avem clienţii noştri fideli, dar, fiind poziţionaţi în centrul vechi, avem mulţi turişti.

Afaceri de la zero. Radu Verdeşi a investit 100.000 de euro într-o pizzerie la intrarea în centrul vechi din Bucureşti şi are o treime din cumpărători din rândul turiştilor

28.12.2019, 18:30 Autor: Alina-Elena Vasiliu

De la deschidere şi până acum, antreprenorul a mai investit încă aproximativ 100.000 de euro, atât în designul spaţiului, cât şi în dezvoltarea continuă.

Radu Paul Verdeşi a revenit în România în 2013 după ce a stat mai mulţi ani în Italia şi a „dospit“ ideea unei pizzerii, sub numele Latin Pizza, care i-a adus anul trecut venituri de 2,3 milioane de lei (500.000 de euro).

„Acest business a fost fondat din pasiunea mea de a găti, dar şi din dorinţa de a mă reîntoarce acasă după 12 ani de stat în Italia. Am vrut să vin cu ceva nou pe piaţă. În 2013, când am deschis eu în Bucureşti, nu mai exista nicio pizzerie cu un concept ca al meu“, povesteşte Radu Verdeşi.

Pizza artizanală pe care o prepară el se vinde la kilogram şi costă 6 lei per suta de grame şi 60 de lei per kilogram. Toate ingredientele necesare sunt importate din Italia, de la făină la mozzarella, sos de roşii, uleiul extravirgin, prosciutto, măsline. Din meniu fac parte tipurile clasice de pizza, dar şi specialităţi precum pizza Napoli, pizza cu cartofi, cu zucchini sau cu brânză feta.

Radu Verdeşi a lucrat în Italia vreme de 12 ani ca bucătar într-un restaurant de lux din Roma, unde a acumulat experienţă şi a „furat“ din secretele gastronomiei italieneşti. La întoarcerea în România, a investit circa 100.000 de euro pentru a deschide pizzeria aflată la intrare în centrul vechi din Bucureşti. Majoritatea banilor au fost folosiţi pentru achiziţia utilajelor. De la deschidere şi până acum, antreprenorul a mai investit încă aproximativ 100.000 de euro, atât în designul spaţiului, cât şi în dezvoltarea continuă.

În 2018, Latin Pizza i-a adus lui Radu Verdeşi venituri de 2,3 milioane de lei, cu un profit de 375.000 de lei. Numărul mediu de angajaţi care au lucrat pentru pizzerie a fost anul trecut de 26. Antreprenorul spune că ideea deschiderii unei a doua pizzerii nu este o prioritate pentru el în acest moment, ţinând cont că cea deja existentă îi ocupă tot timpul.

„Eu sunt foarte exigent cu produsul meu, lucrez aproape în fiecare zi, îmi place să am totul sub control. Nu pot să-mi imaginez cum aş putea fi în două locuri în acelaşi timp. Poate, dacă se mai stabilizează şi problema angajaţilor, o să mă gândesc şi la al doilea punct de lucru.“

Spaţiul Latin Pizza de la intrarea în centrul vechi, la ieşirea din Pasajul Latin, este împărţit în două zone şi are în total 66 de metri pătraţi, distribuiţi între parter şi etaj. Dospirea are loc într-un spaţiu separat, special amenajat pentru producţie.

„Avem clienţi de toate vârstele, pizza fiind un produs care, de obicei, place tuturor. Avem clienţii noştri fideli, dar, fiind poziţionaţi în centrul vechi, avem mulţi turişti. Aş putea spune chiar că 30% din clienţii noştri sunt turişti, mai ales că localul nostru este deschis şi noaptea, până la ora 2.30, iar vinerea şi sâmbăta până la 5.30“, spune Radu Verdeşi.

 

ZF şi Banca Transilvania au lansat proiectul Afaceri de la zero, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. 

- Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.

- În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.

Pizza de la Latin Pizza se vinde la kilogram şi costă 6 lei per suta de grame şi 60 de lei per kilogram.

O campanie Ziarul Financiar și Banca Transilvania