Benzoi are deja programări pentru lunile următoare şi vouchere achiziţionate în perioada de iarnă.
Andreea Zoica şi Benjamin Breit au pus în 2017 bazele proiectului Benzoi, o organizaţie privată de paraşutism din zona Sibiului, care promovează activităţile aeronautice ca sport de masă. Ei organizează salturi în tandem, zboruri cu balonul sau cu avionul, iar în 2019, primul an de funcţionare propriu-zisă a businessului, au avut o cifră de afaceri de 27.000 de euro.
„Primele investiţii au fost între 10.000 şi 20.000 de euro, doar pentru etapele de testări, pregătiri şi studii iniţiale, pentru a putea înţelege mai bine piaţa (din România – n. red.), pentru că noi aveam experienţă mai mare în străinătate. Eu am călătorit patru ani prin Europa, la cele mai mari locaţii în care se sare cu paraşuta. Unele dintre cele mai mari sunt în Germania, unde această activitate a devenit o adevărată industrie“, a povestit Andreea Zoica la emisiunea online ZF Afaceri de la zero.
La începutul anului 2019, cei doi antreprenori au atras o investiţie de 37.000 de euro din fonduri nerambursabile, prin programul StartUp Diaspora, şi astfel au început primul an de activitate.
„După etapele de testare, în care am derulat doar salturi cu paraşuta, am hotărât să introducem mai multe astfel de experienţe. Am introdus şi zboruri cu balonul, cu avionul sau alte aeronave. Salturile cu paraşuta sunt cele mai costisitoare, pentru că implică mai multă logistică şi trebuie să urcăm la o înălţime mai mare. Pornesc de la 200 de euro şi ajung la 280 de euro, cu pachete complete foto-video“, spune Andreea Zoica.
Pentru zborurile cu balonul sau cu alte tipuri de aeronave, preţurile încep de la 60 de euro. Cele mai populare sunt zborurile cu avionul, preferate de cei care nu au atât de mult curaj pentru a sări cu paraşuta. Toate activităţile au loc pe aerodromul Măgura din Cisnădie, lângă Sibiu. Sezonul cel mai aglomerat este cel cu vreme bună, în general cuprins între lunile mai şi octombrie.
„Există interes pentru a cumpăra vouchere-cadou în avans. Şi acum avem vouchere cumpărate încă de anul trecut. Ne dorim ca programările să se facă cu cât mai mult timp înainte. Am avut şi turişti străini, cam jumătate dintre toţi clienţii noştri.“
Benzoi are deja programări pentru lunile următoare şi vouchere achiziţionate în perioada de iarnă.
„Clienţii ne sună să ne întrebe când începem. Aşteptăm clarificări de la autorităţi, deoarece problema noastră este că noi nu putem respecta acea distanţare fizică necesară.“
În ciuda dificultăţilor aduse de pandemie, planurile celor doi antreprenori sunt pentru dezvoltare, astfel că momentan se gândesc la investiţii de 150.000 de euro, din care 100.000 de euro ar fi necesari doar pentru un avion adecvat, restul mergând către achiziţia de paraşute şi echipamente de zbor, promovare şi dezvoltarea automatizării.
Andreea Zoica şi-a descoperit pasiunea pentru paraşutism în timpul liceului, când, motivată de un anunţ auzit la radio, a mers la cursuri de profil.
„Nu aveam pe nimeni în familie care să facă asta, nici eu, nici Ben, de aceea parcursul nostru a fost puţin mai greu. Eu mi-am început activitatea ca sportiv în cadrul Aeroclubului României.“
Cum însă paraşutismul nu este un sport prioritar pentru România, spune ea, iar oportunităţile nu sunt foarte mari, a renunţat pentru o perioadă, iar în 2012 a reluat activitatea de salturi cu paraşuta şi şi-a reactivat licenţa.
Prin Benzoi – business al cărui nume provine de la prenumele lui Benjamin şi numele de familie al Andreei – cei doi antreprenori vor să aducă laolaltă comunitatea de piloţi şi paraşutişti, o comunitate destul de mică în România. Ce îşi doresc acum Andreea Zoica şi Benjamin Breit este mai multă stabilitate legislativă şi flexibilitate din partea autorităţilor, astfel încât paraşutismul să se dezvolte şi în România.
ZF şi Banca Transilvania au lansat proiectul Afaceri de la zero, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă.
► Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.
► În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.
Intraţi pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero şi descoperiţi universul de companii create de micii antreprenori.
Salturile cu paraşuta sunt cele mai costisitoare, preţurile pornind de la 200 de euro şi ajungând la 280 de euro, cu pachete complete foto-video. Pentru zborurile cu balonul sau cu alte tipuri de aeronave, preţurile încep de la 60 de euro.
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.
ABONEAZĂ-TE