• Leu / EUR4.9005
  • Leu / GBP5.4945
  • Leu / USD4.4823
Afaceri de la zero

Afaceri de la Zero. Rodica Bunea a fondat Academia de Artă Dulce din Bucureşti, o şcoală care pregăteşte decoratori de produse de cofetărie şi căreia i-au călcat pragul pasionaţi de modelaj din toată ţara, dar şi din Republica Moldova, Italia sau Mexic

22.11.2022, 00:06 Autor: Alexandra Matei

♦ Academia îşi desfăşoară activitatea în sediul propriu din sectorul 6 al Capitalei, iar printre cursanţi se numără atât oameni care lucrează în alimentaţia publică, în cofetării, cât şi oameni care sunt pasionaţi de modelaj sau chiar copii ♦ Preţurile pornesc de la 100 de lei pentru cursul dedicat copiilor şi ajung până la 2.000 de lei în cazul cursurilor de specializare.

Rodica Bunea a absolvit o facultate cu profil economic, însă pasiunea ei, încă din copilărie, a fost decoratul. Până la vârsta de 30 de ani nu a dat curs cu adevărat acestei pasiuni care, spune ea, a urmărit-o de-a lungul timpului. Odată ce a devenit mamă însă, aceasta a decis să schimbe mersul lucrurilor şi a pus bazele Academiei de Artă Dulce, un proiect prin care îşi propune să îi înveţe pe pasionaţii de modelaj şi decorat să creeze diverse machete şi figurine pentru produsele de cofetărie.

„Când eram copil îmi plăcea să decorez tot ce prindeam prin curtea bunicilor. Lucrul acesta m-a urmărit apoi şi în perioada liceului însă am urmat o facultate cu profil economic. După vârsta de 30 de ani, am schimbat puţin macazul şi m-am îndreptat către aceste cursuri de decor pentru alimentaţia publică. După ce am născut-o pe fetiţa mea, lucrurile s-au schimbat. Uitându-mă la o emisiune TV, prin 2010, am realizat că în România nu prea există astfel de produse în cofetării, aşa că am decis să încep eu“, a povestit antreprenoarea.

„În 2011, imediat după ce m-am întors din Londra, am început să colaborez cu două şcoli de profil din România. Acela a fost începutul. Pentru mine a fost totul incredibil de uşor pentru că ceea ce fac seamănă foarte mult cu joaca – nu fac altceva decât să modelez şi să relaţionez cu oamenii”

O mare parte din pregătirea ei în acest domeniu a avut loc în străinătate, mai exact, la Londra, acolo unde a urmat o serie de cursuri ce i-au oferit în final titlul de cake master artist.

De asemenea, Rodica Bunea a urmat nişte cursuri şi în România, iar în prezent deţine şi o diplomă de formator în domeniul în care activează.

Investiţiile pentru a porni şi pentru a dezvolta Academia de Artă Dulce s-au ridicat la circa 5.000 de euro, spune antreprenoarea.

Astăzi, academia fondată de ea îşi desfăşoară activitatea în sediul propriu din Sectorul 6 al Capitalei, iar printre cursanţi se numără atât oameni care lucrează în alimentaţia publică, în cofetării, cât şi oameni care sunt pasionaţi de modelaj sau chiar copii.

Cursurile Academiei de Artă Dulce au mers dincolo de graniţele ţării, adaugă fondatoarea. „Am avut cursanţi români din afara ţării şi profesori străini care au predat la academie, dar şi cursanţi din Republica Moldova, Italia sau Mexic.”

Cel mai mic cursant al academiei, îşi aminteşte ea, a fost un băieţel de grădiniţă, în timp ce cel mai în vârstă avea în jur de 70 de ani.

Cursurile, explică ea, sunt scurte şi intensive. Cele pentru adulţi pot dura între două şi patru zile şi sunt structurate în două părţi: una teoretică şi una practică, peste 80% din timpul alocat unui curs fiind pentru partea practică.

Preţurile pornesc de la 100 de lei pentru cursul dedicat copiilor şi ajung până la 2.000 de lei în cazul cursurilor de specializare.

Adulţii care termină un curs la Academia de Artă Dulce obţin o diplomă de participare pentru că, explică Rodica Bunea, în România, în acest moment, nu există o firmă care să poată elibera certificate de specializare.

Există însă, din anul 2016, în Nomenclatorul Meseriilor din România meseria de decorator produse de cofetărie, pe care fondatoarea a introdus-o, iar în cursul anului trecut a fost publicat şi standardul ocupaţional al acestei meserii, detaliază ea.

„În viitor cred că se vor putea emite şi diplome de calificare. Această ocupaţie este una solicitată. Cofetăriile încearcă să găsească angajaţi care să poată realiza astfel de figurine. Cei care ajung la mine sunt angajaţi ai cofetăriilor care sunt specializaţi în modelaj.”

În următorii ani, Rodica Bunea îşi doreşte să intre cu cursurile academiei pe piaţa online. Deşi este dificil să activezi în acest domeniu în online, spune ea, această piaţă i-a lipsit, lucru care s-a simţit mai ales în timpul pandemiei.

Odată cu acest pas, precizează ea, Academia de artă dulce se va putea extinde din ce în ce mai mult pe piaţa externă.

„Piaţa online este o piaţă pe care deja o cunoaştem cu toţii, a explodat în pandemie, iar mie mi-a lipsit în acea perioadă. Îmi doresc să intru pe piaţa online cu cursurile şi am în plan nu doar piaţa din România, ci şi piaţa internaţională. Cursurile vor fi atât în limba română, cât şi în limba engleză”, a detaliat fondatoarea.

Aceasta spune că i-ar plăcea foarte mult ca în următorii 4-5 ani să deschidă o a doua academie, însă pentru a face acest pas are nevoie de o echipă mai mare, care să fie stabilă.

În prezent, Academia de Artă Dulce funcţionează cu doi angajaţi şi are colaborări cu diverşi instructori.

Un lucru pe care Rodica Bunea l-a învăţat în toată această călătorie în antreprenoriat este faptul că nu este suficient să îţi doreşti ceva, ci trebuie să şi faci un prim pas în acea direcţie, iar cu acest gând ar trebui să plece la drum orice om care îşi doreşte să dezvolte ceva.

„Nu trebuie să fii perfect ca să începi ceva, ci trebuie să începi ceva ca să ajungi să fii perfect”, a concluzionat ea.

 


ZF şi Banca Transilvania au lansat proiectul Afaceri de la zero, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. 

► Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.

► În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.

 

O campanie Ziarul Financiar Banca Transilvania și Vodafone