Afaceri de la zero

Afaceri de la Zero. Stup Edition. Rozalia Szasz a transformat casa de vacanţă din Buşteni a familiei sale într-o pensiune şi vrea să dezvolte şi alte unităţi de cazare similare în Braşov, Covasna şi Sibiu

07.08.2023, 00:06 Autor: Alexandra Matei

Unitatea de cazare are şase camere şi poate găzdui 10-12 adulţi şi copiii lor Până astăzi, la Family House au venit peste 175 de grupuri din 20 de ţări, iar peste 40% dintre oaspeţii pensiunii sunt turişti străini Preţul pentru o noapte de cazare este de 200 de lei per cameră.

Rozalia Szasz şi soţul ei au construit o casă de vacanţă în Buşteni, judeţul Prahova în urmă cu mai bine de douăzeci de ani, iar în 2019 au hotărât să o transforme într-o pensiune care să găzduiască şi alte familii. Aşa a apărut Family House, o unitate de cazare menită să aducă laolaltă familii mari, care vor să se întâlnească într-un spaţiu intim, restrâns şi potrivit mai ales pentru copii. În viitor, antreprenoarea îşi propune să dezvolte şi alte pensiuni similare în Braşov, Covasna şi Sibiu.

„Conjunctura ne-a făcut să transformăm casa noastră de vacanţă într-o pensiune. Eram foarte ocupaţi, şi eu şi soţul meu şi nu am reuşit să ne bucurăm de această casă, de ocazia de a merge în fiecare weekend la Buşteni. Am construit casa în 2000, pentru noi, iar în 2019 am avut primii turişti la Family House. Ne gândim să deschidem noi locaţii pe acelaşi concept şi în alte zone turistice din ţară, care să fie accesibile, cum ar fi Braşov, Covasna şi Sibiu, începând chiar de anul viitor”, a spus fondatoarea pensiunii.

Unitatea de cazare are şase camere şi poate găzdui 10-12 adulţi şi copiii lor. Până astăzi, la Family House au venit peste 175 de grupuri din peste 20 de ţări. În general, menţionează Rozalia Szasz, peste 40% dintre oaspeţii pensiunii sunt din afara ţării – din America, UK, Germania şi Israel. În plus, printre oaspeţi sunt şi mulţi români din diaspora. Din România, cei mai mulţi turişti vin din Bucureşti, dar şi din Cluj-Napoca, Iaşi sau Craiova. Momentul deschiderii pensiunii, chiar cu un an înainte de pandemia de COVID-19, s-a dovedit a fi unul potrivit. Perioada pandemiei, afirmă antreprenoarea, a fost benefică pentru business.

„În timp ce alte businessuri din domeniu au pierdut foarte mulţi clienţi şi au fost nevoite să îşi închidă porţile, noi am avut o scădere a numărului de clienţi şi a cifrei de afaceri de doar 15%. Clienţii căutau la momentul respectiv să evadeze din marile oraşe şi să găsească un loc liniştit şi retras”, a explicat ea.

Investiţiile pentru dezvoltarea pensiunii, mai spune aceasta, au fost făcute pe parcurs, întrucât casa de vacanţă exista deja.

Din 2019 şi până acum, profitul, care a fost anual în jur de 15-20%, s-a investit pe de-o parte pentru a oferi facilităţile necesare familiilor care se cazează la Family House, iar pe de altă parte, pentru a optimiza consumul de energie.

Rozalia Szasz spune că în tot acest drum al său în antreprenoriat, sprijinul a venit din partea soţului său, iar energia pentru a dezvolta constant proiectul Family House şi-a găsit-o în interior, datorită optimismului său specific.

La începutul acestui an, ea a venit pentru prima dată în Stup, hub-ul dezvoltat de Banca Transilvania menit să îi ajute pe antreprenorii aflaţi la început de drum, iar aici a reuşit să îşi răspundă la întrebările pe care le avea despre antreprenoriat prin participarea la diverse seminare.

„Am venit prima dată în Stup anul acesta, la început. Îmi doream o finanţare, însă în cele din urmă nu am mai luat-o. În schimb, în Stup am aflat despre posibilitatea de a participa la seminare în cadrul cărora pot obţine informaţii utile pentru antreprenorii aflaţi la început de drum”, a povestit ea.

În prezent, preţul pentru o noapte de cazare la Family House este de 200 de lei per cameră.

Rezervările, spune fondatoarea pensiunii, se fac în general cu circa 45 de zile înainte. „De la finalul lunii mai, am vândut toate locurile din iunie, iulie şi jumătate din august. Avem rezervată inclusiv mini-vacanţa de 1 decembrie”, a adăugat ea.

Cele mai aglomerate luni din an, menţionează aceasta, sunt iulie, august, decembrie şi ianuarie, când gradul de ocupare este de 80%, inclusiv în timpul săptămânii. În rest, rezervările sunt preponderent pentru weekenduri.

Anul trecut, pensiunea din Buşteni a generat o cifră de afaceri de 20.000 de euro, în creştere cu 60% faţă de 2021. Anul acesta, antreprenoarea se aşteaptă să dubleze cifra de afaceri.

„În antreprenoriat trebuie să ai un ţel foarte bine definit, să ai o strategie şi un plan de care să ţii cu dinţii şi să ai foarte multă perseverenţă şi determinare. Fără este foarte dificil”, a mai spus Rozalia Szasz.


ZF şi Banca Transilvania au lansat proiectul Afaceri de la zero, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. 

⇔ Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.

⇔ În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.

O campanie Ziarul Financiar Banca Transilvania