Afaceri de la zero

Cehia: adoptarea euro mareste inflatia

01.06.2006, 00:00
Robert Holman, membru al conducerii bancii centrale din Cehia, a criticat miercuri reglementarile europene care conditioneaza adoptarea euro de reducerea inflatiei, aratand ca politicile monetare stricte adoptate in acest scop afecteaza cresterea economica.

Holman a declarat publicatiei Hospodarske Noviny ca institutiile Uniunii Europene plaseaza obiectivele politice deasupra argumentelor economice, prin aplicarea riguroasa a criteriilor prevazute in Tratatul de la Maastricht.

"Criteriul referitor la inflatie prevazut in Tratatul de la Maastricht este un nonsens economic pentru tarile din Europa Centrala si de Est, care incearca sa reduca decalajul fata de statele dezvoltate", considera Holman.

In opinia sa, o tara obligata sa reduca inflatia printr-o politica monetara stricta limiteaza artificial cresterea economica si intarzie convergenta reala. "Este un pret prea ridicat pentru adoptarea euro", a adaugat el.

Comisia Europeana si Banca Centrala Europeana au aratat, saptamana trecuta, ca Lituania nu indeplineste criteriul privind nivelul inflatiei pentru adoptarea monedei unice, intrucat inflatia medie din ultimele 12 luni a depasit nivelul maxim cu 0,07 puncte.

Autoritatile din Lituania, sustinute de mai multi economisti, au argumentat ca criteriul referitor la inflatie este incorect, pentru ca se compara performantele statelor candidate cu cele ale celor mai avansate trei state din UE, si nu doar din zona euro.

In pofida faptului ca Cehia indeplineste toate criteriile pentru adoptarea monedei unice, autoritatile nu intentioneaza sa adopte euro pana in 2010.

Alegerile de la sfarsitul acestei saptamani ar putea conduce insa la o modificare a termenului.

Principalii favoriti in alegeri sunt partidul social-democrat, sustinator al monedei unice, care ar putea castiga astfel al treilea mandat, si partidul civic-democrat, de dreapta, care considera reformele mai importante decat euro. Pe de alta parte, exista putine argumente in favoarea monedei unice, intrucat sprijinul popular s-a redus, coroana ceha se mentine la o cotatie ridicata, inflatia este stabila, iar dobanzile se afla sub nivelul celor din zona euro.
O campanie Ziarul Financiar Banca Transilvania