Afaceri de la zero

Cum fac unii afaceri din mutarea afacerilor altora

02.03.2005, 00:00 Autori: Anca Rif, ZF Transilvania , Dana Ciriperu

O serie de companii multinationale specializate in servicii de mutari au patruns pe piata romaneasca pentru a demonstra ca schimbarea resedintei sau a biroului intr-un alt judet, tara sau chiar continent poate deveni un proces extrem de facil, daca stii la cine sa apelezi. Cutii speciale pentru computere, haine pe umerase, vesela, carti, piese de mobilier, toate sunt impachetate si livrate la destinatia indicata de client.


Mutarile nu reprezinta inca unul dintre serviciile populare in Romania, nici unul in care trecutul firmelor e suficient pentru a "vinde marfa".


Este mai degraba un domeniu care nu are istorie in Romania si care a inceput sa se dezvolte doar datorita companiilor multinationale. Ulterior, au aparut si primele firme cu capital integral romanesc care vor sa demonstreze ca si ele pot pune in practica cu succes un concept occidental.


Cum era de asteptat, primele prezente ale unor firme specializate in servicii de mutari au aparut pe piata din capitala. Aceleasi companii sau intreprinzatori locali se gandesc acum la dezvoltarea serviciilor pe pietele regionale.


Cu cateva sute de euro te poti muta dintr-o garsoniera intr-un apartament cu trei camere in acelasi oras. Tarifele cresc daca procesul presupune "un schimb" intre Cluj si Bucuresti si, cu atat mai mult, intre Bucuresti si Milano.


Cotatiile de pret se realizeaza in urma unei estimari efectuate de reprezentanti ai companiilor, tarifele variind in functie de volumul articolelor, de locatie (de posibilitatea de a dezasambla mobilierul, de etaj) sau de distanta. Preturile se incadreaza intre 150 si 200 de euro, pentru o garsoniera, respectiv 600 si 750 de euro, pentru un apartament cu 3 camere.



Startul a fost dat in Bucuresti


Grupul De Groot a fost fondat in 1997 la Bucuresti, incluzand toate activitatile aferente mutarilor nationale si internationale.


"Nevoia unui astfel de serviciu a inceput sa se simta si in Romania, imediat dupa revolutie, cand 'deschiderea portilor' a facilitat obtinerea unor informatii despre o serie de produse si servicii inexistente pana atunci pe piata romaneasca", isi aminteste Raluca Nita, repre-zentanta a departamentului customer import service din cadrul firmei.



Constatand absenta ofertei unor astfel de servicii pe piata romaneasca, simultan cu cresterea cererii ca urmare a influentelor occidentale, avand la baza experienta unei firme olandeze de mutari, Cor de Groot a intuit necesitatea promovarii unor astfel de servicii la noi si a infiintat in 1997 la Bucuresti o firma similara cu cea pe care o conducea in Olanda.



In 1998, primul proiect de anvergura al firmei De Groot a fost mutarea birourilor ING Barings. Au urmat mutari de aceeasi amploare pentru Nederlanden, Banca Tiriac sau Finansbank in 2001 si Raiffeisen Bank sau Connex anul trecut.



Prima filiala la Brasov



Compania brasoveana Rilvan Serv este prima filiala pe care grupul Allied International, unul dintre providerii de servicii de mutari care activeaza in mai multe tari europene, a deschis-o in afara Bucurestiului.



Firma a aparut pe piata ca urmare a cresterii investitiilor straine in Romania si, implicit, a numarului de cetateni straini care solicitau astfel de servicii.



"Contextul aparitiei noastre pe piata este unul general valabil pentru miscarea investitiilor la nivel mondial si deschiderea de noi piete. Ca in orice alt domeniu economic, o data ce o companie multinationala patrunde intr-o tara, majoritatea furnizorilor incep sa isi deschida propriile birouri in tara respectiva", explica Roxana Mihai, reprezentantul firmei brasovene Rilvan Serv.



"Oferim servicii de tip 'door-to-door', care presupun demontarea, impachetarea efectuata de catre echipa noastra cu materiale furnizate de compania noastra, manipulare, transport, livrare la noua locatie, despachetare, montare si asezare pe pozitii, inlaturarea ambalajelor folosite in timpul mutarii", explica Roxana Mihai. In cazul mutarilor internationale se adauga si efectuarea de formalitati vamale de export/import.



Exista si clienti de la tara



Compania TransCarpatica Services s-a infiintat in 2001 la Bucuresti, din dorinta de a lansa pe piata interna prima firma cu capital integral romanesc din acest domeniu.



Firma se adreseaza atat clientilor din tara, dar si celor din strainatate, oferind servicii complete "door to door", impachetare, despachetare, manipulare, transport atat pentru persoane fizice, cat si juridice.



De la mutarile de obiecte fragile si delicate si pana la cele diplomatice, TransCarpatica Services asigura intreaga gama de servicii aferente unei mutari.



"Urmand traseul din domeniul valorilor imobiliare, si aceasta piata de servicii va avea acelasi nivel ascendent in viitorul apropiat, urmand ca pe termen lung, piata sa se sedimenteze si sa nu mai ramana decat firmele care ofera un bun raport calitate/pret", considera Stefan Rotaru, director general TransCarpatica Services.



Zonele din care provin clientii firmei traseaza o linie destul de ampla a tipurilor de localitati familiare deja cu acest tip de servicii. "Datorita cresterii puterii de cumparare a romanilor, numarul comenzilor primite lunar a crescut fata de anul trecut", explica Stefan Rotaru, care subliniaza ca firma pe care o conduce a avut si clienti din mediul rural.



"Romanii care revin in tara sau cei care pleaca in strainatate cu contracte de munca pe durata nedeterminata reprezinta un target extrem de profitabil pentru afacere", mentioneaza Rotaru.



Strainii, multinationalele si ambasadele



Pentru compania brasoveana, paleta de servicii include mutarile de efecte personale la nivel international si local pentru persoane fizice, companii, diplomati, dar si mutari industriale la nivel international sau local.



"Mutarile de efecte personale apartinand persoanelor fizice detin o pondere de 70% din totalul activitatilor noastre, restul de 30% fiind reprezentat de persoane juridice", mai spune Roxana Mihai.



Ea subliniaza ca cei mai importanti clienti sunt in continuare cetatenii straini si companiile multinationale, precum si reprezentantii centrelor diplomatice.



Pana in prezent, TransCarpatica Services a lucrat cu Alpha Bank, Ambasada si Consulatul Greciei din Constanta, Ambasada Frantei, Biroul Comercial al Republicii Elene, Centrul de Presa al Republicii Elene, Camera de Comert a Italiei, Germanos, Konica, Renault, Romavia sau Siemens.



"Majoritatea clientilor sunt persoane juridice, doar 35% dintre comenzile primite de firma venind din partea unor persoane fizice", a spus Stefan Rotaru, director general al firmei.



Grupul De Groot este specializat in executarea mutarilor de efecte personale in Bucuresti, dar si intre orice destinatii din Romania sau internationale. In cadrul mutarilor internationale De Groot ofera servicii de transport terestru, maritim si aerian punand la dispozitia clientilor sai servicii complete "door to door" in lumea intreaga prin reteaua partenerilor internationali.



"Numarul persoanelor juridice nu il depaseste pe cel al persoanelor fizice, dar raportat la volumul de munca, procentul serviciilor prestate pentru persoanele juridice este mai mare", explica Raluca Nita. Majoritatea clientilor firmei provin din capitala, insa exista o serie de situatii in care intreaga echipa a firmei se deplaseaza pentru mutari locale in anumite judete ale tarii.



Scenarii specifice



Unul dintre cele mai importante domenii de activitate ale grupului De Groot il reprezinta mutarile de birou, pentru care firma a achizitionat o gama de echipamente speciale.



O astfel de operatiune imprumuta elemente din managementul proiectelor. "Intreaga operatiune este programata de catre managerul de proiect, care deseneaza un scenariu specific fiecarei situatii care va fi construita special pentru a maximiza productivitatea muncii in compania beneficiara in timpul si dupa mutare", explica Raluca Nita.



Mutarile de birou sunt urmate adesea de necesitatea depozitarii arhivei datorita faptului ca spatiul destinat birourilor este relativ scump pentru a fi ocupat cu documentele devenite arhiva.



In acest fel a aparut o activitate conexa a firmei De Groot care vizeaza arhivarea documentelor, servicii de depozitare computerizata a documentelor (managementul arhivelor), un sistem modern si operativ de depozitare care cuprinde: asistenta la impachetarea documentelor si colectarea acestora, depozitarea arhivei, administrarea efectiva a fondului ahivistic depozitat, distrugerea documentelor arhivate cu termene de pastrare depasite. transilvania@zf.ro

O campanie Ziarul Financiar Banca Transilvania