Afaceri de la zero

Lubna Al-Qasimi a mutat pe Internet comertul din Orientul Mijlociu

27.01.2005, 00:00 Autor: Mihaela Andries

Aceste convingeri vin din experienta de viata a unei femei aparte, care nu corespunde neaparat experientei de viata a unei printese arabe. Femeile au ajuns sa detina functii guvernamentale si in Bahrein, Qatar sau Oman, dar nici una nu a reusit sa acceada la o functie atat de inalta ca seica Lubna Al-Qasimi. Provenita din familia conducatoare a emiratului Sharjah, unul dintre cele sapte care compun Emiratele Arabe Unite, Lubna a studiat informatica la Universitatea de Stat din Chico (California, SUA). Ulterior, a obtinut un MBA la Universitatea Americana din Sharjah.



Expert IT cu sange albastru
La inceputul anilor '80, femeile cu specializare in tehnologia informatiei erau o raritate chiar si in Statele Unite. Cu atat mai mult, femeile arabe experte in IT puteau fi numarate pe degetele de la o mana. "Eram cinci femei din 30 de studenti", isi aminteste ea. Decizia de a-si finaliza studiile a fost cea mai buna decizie din viata ei, crede printesa.
Dupa absolvirea universitatii, Lubna Al-Qasimi a primit mai multe oferte de lucru de la companii americane, dar a preferat sa revina in Emirate. Aici a lucrat mai intai pentru o companie indiana de servicii IT, unde era singura femeie si singura localnica. Ca programator la Datamation, Lubna lucra de la 8.00 la 18.00 si castiga un salariu echivalent cu aproximativ o mie de euro pe luna. Pentru o printesa, banii primiti ca remuneratie nu puteau fi mai mult decat bani de buzunar.
Cariera sa a continuat, insa, sa se dezvolte. Dupa mai multe posturi, Lubna a ajuns sa ocupe, timp de peste sapte ani, functia de senior manager al departamentului de IT al Autoritatii Portuare din Dubai, care administreaza cel mai mare port din regiune. Sederea sa la administratia portuara a fost marcata de imbunatatirile pe care le-a adus sistemelor software astfel incat timpii de procesare a incarcaturilor au fost redusi de la o ora la zece minute. Anterior, ea a ocupat si functia de manager al filialei din Dubai a Autoritatii Generale de Informare, organizatia responsabila cu informatizarea structurilor federale ale Emiratelor Arabe Unite. Are o experienta de peste 15 ani in managementul IT in Orientul Mijlociu.



Comert.com
Condimentele si aurul au fost primele bunuri tranzactionate in Dubai. A urmat petrolul, dar rezervele sunt aproape de epuizare. In consecinta, Dubai-ul a fost nevoit sa gaseasca alte domenii in care sa se dezvolte si a ales tehnologia informatiei si comertul electronic. Prin crearea Dubai Internet City, unde sunt localizate sediile regionale ale unor giganti ca Microsoft si Oracle, seicii au aratat ca sunt interesati de software. In 2001, Lubna Al-Qasimi a condus echipa de experti responsabila cu instituirea si implementarea initiativelor de e-government in sectorul public din Dubai. "Obiectivul acestor initiative este sa transforme Dubai-ul intr-un un loc mai atractiv pentru a face afaceri si pentru a locui, si suntem pe cale sa atingem acest obiectiv". Rolul sau a fost sa determine modul optim in care guvernul din Dubai poate adopta tehnologiile e-business de ultima ora. In prezent, aproape toate serviciile publice sunt la distanta de un singur click in Dubai. Seriozitatea autoritatilor in acest demers a fost dureros de clara pentru unii oficiali - cei care nu stiau sa utilizeze computerul au fost demisi fara preaviz.Dupa ce i-a acordat un premiu, in anul 1999, pentru activitatea desfasurata ca functionar guvernamental, seicul Mohammed Bin Rashid Al Maktoum, emirul Dubai-ului si ministrul Apararii al Emiratelor Arabe Unite, a insarcinat-o pe Lubna Al-Qasimi sa dezvolte firma Tejari (n.r. - "comert", in limba araba), infiintata intr-un timp record in anul 2000. Misiunea sa era sa o transforme intr-o piata online pentru impulsionarea si globalizarea comertului intre companii. Seicul i-a pus la dispozitie cea mai mare parte a capitalului de pornire de peste 20 milioane de dolari.Fondurile alocate de seicul Mohammed Bin Rashid Al Maktoum au fost bine investite. Astazi, peste 70% din achizitiile publice sunt realizate prin intermediul Tejari. Cu sediul langa Hard Rock Cafe din Dubai Internet City, Tejari.com a devenit cea mai mare piata electronica B2B din Orientul Mijlociu, avand 50 de angajati si 3.000 de clienti in intreaga lume. Lubna Al-Qasimi este directorul executiv al companiei. Pe platforma Tejari, descrisa ca o comunitate transparenta de e-business pe orizontala, vanzatorii si cumparatorii se pot inregistra si pot crea profile distincte, isi pot expune produsele sau organiza mai multe tipuri de licitatii. Cu numai un browser si o conexiune la Internet, Tejari.com ofera companiilor mijloace de a realiza economii, punandu-le la dispozitie surse mai variate de aprovizionare. In afara comertului electronic propriu-zis, Tejari.com imbunatateste accesul pe piata al firmelor, le ofera acces la o baza globala de furnizori si la informatii bursiere in timp real, precum si posibilitatea de a colabora eficient in toate etapele aprovizionarii. Tejari.com utilizeaza sisteme Oracle, dar mai colaboreaza cu Microsoft, LINKdotNET (furnizor de solutii si servicii Internet in Orientul Mijlociu), Knowledge Platform (principala companie specializata in solutii de e-learning din Singapore) si alte firme internationale sau regionale.Tejari este o platforma de e-business deschisa atat sectorului public, cat si celui privat, acoperind segmente diverse de activitate, de la constructii, turism si IT la sectorul auto si cel alimentar. Departamentele guvernamentale din Dubai sunt cei mai activi cumparatori din piata. "Faptul ca am avut de la inceput achizitiile publice ale guvernului din Dubai a fost un element esential", spune Lubna. In decembrie 2004, Tejari a anuntat ca, de la infiintare, valoarea totala a tranzactiilor realizate prin intermediul pietei sale online a depasit un miliard de dolari. Desemnata "super-marca anului" in 2003 si 2004 de UAE Super Brands Council, Tejari a mai fost inclusa intre "marcile deceniului" de catre revista Gulf Marketing Review si numita "cel mai bun furnizor de continut din e-business" la World Summit Award (WSA) din Geneva.Expansiunea companiei este un subiect de actualitate. Tejari are deja francize in Iordania, Kuweit, Irak, Liban, Siria si Arabia Saudita. Cateva tari din Africa se afla pe lista destinatiilor viitoare. "Multe companii au incercat sa patrunda in acest sector si unele au disparut. Cel mai important este sa cladesti increderea in tranzactiile online, sa ai sisteme bune si sigure. Este pacat ca e-commerce-ul nu este utilizat de mai multe companii in regiune; cifra de 2% este jalnica".Potrivit directorului executiv, Tejari.com a ajuns la echilibru financiar si a inceput sa genereze profit din 2004. Lubna Al-Qasimi a fost deja numita "intreprinzatorul anului", "cea mai de succes femeie de afaceri din lumea araba", "femeia IT a anului 2001" (Datamatix), a primit o distinctie pentru abilitatile sale antreprenoriale din partea Camerei Lorzilor a Parlamentului Marii Britanii, a castigat premii pentru cel mai bun proiect IT etc. Recent, a fost numita in board-ul universitatii ameriicane Garvin School of International Management.



Printesa in poze de familie
Realizarile sunt cu atat mai impresionante cu cat femeilor casatorite nu li se permite prea des sa-si urmeze vocatia profesionala in Emiratele Arabe Unite. Este lucru normal ca sotul sa ii interzica pur si simplu sotiei sa lucreze.Poate si din acest motiv, Lubna nu este casatorita. Priveste acest lucru ca pe un esec in viata privata: "Este cel mai mare regret al meu ca nu am copii". Familia este importanta si pentru o femeie de cariera. Ca sa-si linisteasca intr-o anumita masura aceste regrete, petrece des sfarsitul de saptamana cu cei 15 nepoti si nepoate. In plus, in ciuda programului solicitant, continua sa indeplineasca indatoririle oficiale ale unei printese. Dar, zice ea, "este vorba mai degraba de a poza pentru fotografii", glumeste ea.
Sarcinile sale manageriale si functia noua de ministru sunt lucruri complet diferite. "Stiu ca sunt un model. Acum trebuie sa aratam lumii ca putem sa o scoatem la capat", spune ea, vorbind in numele Emiratelor si femeilor arabe.
Statul este unul dintre cele mai progresiste din regiune, insa este departe de a ajunge la aceeasi deschidere ca Occidentul. Lubna Al-Qasimi isi datoreaza cariera familiei cu viziuni liberale si obstinatiei sale. In scoala, a dorit intotdeauna sa fie cea mai buna la invatatura, matematica si fizica fiind materiile preferate. "In zilele in care nu luam cele mai bune note din clasa eram deprimata".
La 13 ani a inceput sa invete engleza. Lubna a crescut alaturi de trei surori si trei frati, primind o educatie simpla in ciuda faptului ca era nepoata conducatorului Sharjah-ului, seicul Sultan ibn Muhammad Al-Qasimi.
Mentorul sau a fost tatal, Khaled Al-Qasimi. Lubna ii este recunoscatoare mai ales pentru faptul ca nu a tratat-o diferit de fratii ei. "Acest lucru a avut un impact imens asupra vietii mele", spune ea.
De la tatal ei, de profesie pilot, a mai mostenit pasiunea pentru calatorii in tari indepartate. Khaled a avut prima agentie de turism din Sharjah, inainte de unificarea emiratelor. Calatoriile ii aduc printesei o bogatie "mentala, spirituala si emotionala". In anul 1992, o bursa i-a permis sa locuiasca timp de doua luni in insula nipona Okinawa, unde a admirat "respectul si modestia" japonezilor.



"Traim o epoca a gandirii stiintifice"
Intoarsa in Emirate, a fost surprinsa sa vada ca totul "vuieste" - un soc cultural cu efecte secundare. Printesa ar fi putut lucra, probabil, oriunde in lume, dar a respins ofertele sosite de la marile companii din sectorul IT. Dorinta sa era sa ramana pe pamantul natal, unde existau oportunitati cel putin interesante pentru o femeie specializata in tehnologia informatiei.
Emiratele Arabe Unite au, in prezent, cea mai ridicata rata de utilizare a PC-ului dintre toate statele arabe si cea mai importanta rata de penetrare a Internetului, de aproximativ 30%. Iar, spre deosebire de Arabia Saudita, societatea este mult mai deschisa, o femeie avand sanse mai mari sa-si cladeasca o cariera profesionala chiar daca trebuie sa lucreze de doua ori mai mult decat un barbat. Ca ministru, Lubna are multe idei despre cum ar putea arata economia Emiratelor daca resursele de petrol s-ar epuiza peste o suta de ani. Strategia la care lucreaza este inca tinuta sub tacere. Pentru moment, este ocupata cu reorganizarea dupa fuziunea ministerelor Economiei si Planificarii din luna noiembrie."Unii oameni asteapta un miracol de la mine. Cu toate acestea, am spus tuturor sa nu aspire la nici un miracol deoarece aceasta nu este o epoca a miracolelor, ci o epoca a gandirii stiintifice si obiective si a pasilor practici care duc la rezultate logice", a afirmat Lubna intr-un interviu acordat cotidianului arab Al-Khaleej. "Nu speram sa avem expansiuni extraordinare care sa inceteze rapid si sa dispara imediat, cum s-a intamplat anterior. Vrem ca ministerul si companiile sa beneficieze de experientele trecute si sa nu repete greselile", a mai spus ea in primul interviu ca ministru al Economiei.Mai importanta decat recunoasterea sa pe plan international, acceptarea sa de catre conationali a reprezentat "punctul maxim al carierei", potrivit printesei. Ea nu ii acuza pe barbati pentru piedicile pe care le pun in calea dezvoltarii profesionale a femeilor. "Este nestiinta. Trebuie sa le dai timp sa capete incredere in tine. Trebuie sa produci rezultate inainte sa le ceri acceptarea", spune ea. Lubna se considera un agent al schimbarii, "un facilitator, un mesager si o punte" pentru acceptarea tehnologiei informatiei in lumea araba.Daca un intreprinzator este singurul responsabil pentru mersul companiei sale, un ministru trebuie sa dea socoteala. In cazul sau - sefului statului, Khalifa bin Zayed Al Nahyan, si familiei conducatoare din Abu Dhabi. In consecinta, Lubna este prudenta : "O sa ma adaptez la cerintele lor". Chiar daca pregatirea sa este in tehnologia informatiei, nu in economie, este de presupus ca Lubna nu va accepta un rol secundar si ca isi va asuma in totalitate misiunea de a administra economia nationala.



A iesit de sub valuri ca sa munceasca 12 ore zilnic
Pe langa functia de ministru si cea de director executiv al Tejari, Lubna este si membru in consiliile de conducere ale catorva institutii si organizatii de marca, precum Camera de Comert si Industrie din Dubai, Universitatea din Dubai, Scoala de Management International Thunderbird (Phoenix, Arizona) si Universitatea Zayed din Emiratele Arabe Unite. In multe ocazii, statele din regiunea Golfului au fost acuzate ca tin femeile ascunse sub valuri atat la propriu, cat si la figurat. Lubna Al-Qasimi contrazice opinia majoritatii atat prin pozitia sa in societate, cat si prin discursul sau. Ca membra a familiei regale din Sharjah, Lubna nu ar fi fost nevoita sa lucreze. "Tara mea este tanara, are numai 30 de ani. Daca muncesc, construiesc istoria tarii mele, contribuind la forta de munca, si imi dezvolt patria", isi explica Lubna Al-Qasimi optiunea de a intra in campul muncii.
Pentru Lubna Al-Qasimi, o zi de lucru inseamna cel putin 12 ore. Cateva ore bune si le petrece in masina. Chiar daca si-a inceput mandatul de ministru al Economiei in luna noiembrie, in capitala Abu Dhabi, si lucreaza de multi ani in Dubai, Lubna nu doreste in nici un caz sa se mute din Sharjah. Din acest motiv, limuzina cu sofer o transporta zilnic intre Sharjah, Dubai si Abu Dhabi. Automobilul este locul unde printesa citeste cel mai mult. In afara de yoga si de meditatie, Lubna Al-Qasimi incearca sa mentina echilibrul cu lumea afacerilor dedicandu-se activitatilor filantropice, fiind implicata in organizatia "Prietenii Bolnavilor de Cancer" si ocupand o functie in conducerea Centrului pentru Autism din Dubai.

O campanie Ziarul Financiar Banca Transilvania