Afaceri de la zero

Uniunea Europeana: bani sunt, ghid de finantare avem. Proiecte noi sa fie!

28.06.2004, 00:00 Autor: Catalin Ciocan


Antreprenorii romani mai au, de anul acesta, la dispozitie doua programe de finantare ale Uniunii Europene (UE) pentru afacerile mici si mijlocii. Alaturi de acestea, se continua derularea programelor traditionale "Linia de credit pentru IMM" si "Facilitatea de finantare a IMM", precum si Phare sau SAPARD, releva ghidul "Cum sa obtii finantare de la Uniunea Europeana (UE)", editat de Delegatia Comisiei Europene in Romania.



Unul din cele doua programe noi se numeste "Programul de Coeziune Economica si Sociala", are un buget total de 7,47 milioane euro si include o schema de finantare nerambursabila pentru dezvoltarea resurselor umane si o alta pentru proiecte de investitii de dimensiuni mici in managementul deseurilor.



Celalalt se numeste "Programul de Cooperare Transfrontaliera" si finanteaza initative in domeniul turismului sau al resurselor umane.





Linia de credite pentru IMM



Creditele acordate includ si o componenta de finantare nerambursabila, reprezentand 25% din totalul sumei alocate de Uniunea Europeana. Creditele sunt destinate in special sprijinirii investitiilor in bunuri de capital, fonduri reprezentand maximum 20% din costurile totale putand fi utilizate pentru finantarea capitalului de lucru legat de proiectul de investitii.



Solicitanti eligibili: IMM - urile inregistrate si/sau care au sediul si/sau activitatile de productie in zonele tinta, reprezentate de regiunile Nord - Vest, Nord - Est, Sud - Est si Sud - Muntenia;



Buget total: 11,39 milioane euro;



Activitati eligibile: proiecte de investitii care ar putea include:



- procurarea de echipamente, utilaje etc.;



- constructii pentru investitii;



- transport de echipamente, instalare, verificare sau alte lucrari legate de cumpararea de echipamente, cladiri si reabilitarea acestora etc.



Componenta de finantare nerambursabila in valoare de 25% este menita sa stimuleze utilizarea de catre IMM a tehnologiilor avansate, precum:



- achizitionarea de licente industriale de fabricatie si/sau de servicii, precum dreptul de franciza;



- achizitionarea de software pentru modernizarea activitatilor( de exemplu, proiectare cumputerizata);



- achizitionarea de servicii de consultanta pentru reducerea costurilor legate de investitii finantate prin imprumuturi, achizitionarea de software si servicii de consultanta pentru dotarea sistemului de contabilitatea cu echipamente computerizate etc.



Conditii de finantare:



- limita de buget: pana la 300.000 euro/ proiect din fonduri UE;



- imprumutul( contributia UE impreuna cu cea a bancii): maximum 80% din valoarea proiectului, din care contributia UE este de maximum 75% din valoarea imprumutului(care reprezinta 60% din valoarea proiectului, dintre care 15% este nerambursabil si 45% este rambursabil), in timp ce contributia bancii este de minimum 25% din valoarea imprumutului (care reprezinta 20% din valoarea proiectului);



- contributia solicitantului: minimum 20% din valoarea proiectului (din care cel putin 50% in numerar);



- perioada de rambursare: imprumuturile vor fi rambursate in trei pana la sase ani, cu o perioada de gratie de 1 - 2 ani;



- dobanda pentru contributia Uniunii: rata EURIBOR pe 3 luni - 1,5%(dar nu mai putin de 0%);



- dobanda pentru contributia bancii: pentru creditele in lei, dobanda este rata BUBOR pe 12 luni + maxim 3%, iar pentru creditele in euro, EURIBOR pe 3 luni - 1,5%(dar nu mai putin de 0%) + maxim 3%/an (marja bancii care acopera, in general, cheltuielile sale cu creditul acordat);



- proiectul este implementat prin sucursalele locale ale BCR.





Facilitatea de Finantare a IMM



Programul are doua componente:



- Credite si Garantii, care ofera imprumuturi, garantii si suport tehnic;



- Actiuni, care furnizeaza fonduri de investitii pentru intreprinderi nou create.



Dintre acestea, numai prima componenta este operationala in Romania.



In cadrul acestei componente, au fost semnate acorduri de imprumut cu urmatoarele banci romanesti:



- Banca Transilvania - 10 milioane euro;



- BCR - 40 milioane euro;



- Alpha Bank Romania - 10 milioane euro;



- Rafiffeisen Bank - 15 milioane euro;



- Banc Post 10 milioane euro;



- Volksbank Romania - 10 milioane euro;



- BRD - 10 milioane euro.



Bugetul pentru Romania: 105 milioane euro;



Solicitanti eligibili: IMM care indeplinesc urmatoarele conditii:



- sunt entitati juridice romanesti;



- au capital privat;



- au maximum 100 angajati si o cifra de afaceri anuala de maximum 40 milioane euro sau unbilant de maximum 27 milioane euro;



- nu sunt implicate in activitati legate de pariuri, afaceri imobiliare, operatiuni bancare, asigurari sau intemediere financiara, armament sau alte activitati care sunt inscrise pe lista BERD a activitatilor excluse pe criterii de mediu.



Activitati eligibile: investitii in mijloace fixe si capital de lucru.



Valoare credit: intre 10.000 si 125.000 euro/proiect;



Conditii de finantare: - contributia solicitantului trebuie sa fie de min. 15% din valoarea totala a proiectului pentru intreprinderile deja existente si de min. 30% din valoarea proiectului pentru intreprinderile nou create;



- contributia UE si a bancii trebuie sa fie de max. 85% din valoarea proiectului pentru intreprinderile deja existente si de max. 70% din valoarea proiectului, pentru intreprinderile nou create.



Cererile de finnatare se depun la sediul tuturor sucursalelor bancilor care au semnat acorduri de imprumut.





Programul de Coeziune Economica si Sociala (va fi lansat anul acesta)



Are un buget total de 7,47 milioane euro (5,6 milioane euro- contributia UE si 1,87 milioane euro - contributia nationala).



Acest program include o Schema de finantare nerambursabila pentru Dezvoltarea Resurselor Umane si o alta pentru Proiecte de Investitii de dimensiuni mici in managementul deseurilor.



In cadrul componentei "Dezvoltarea Resurselor Umane" , companiile pot solicita fonduri in vederea dezvoltarii si derularii de activitati de instruire a personalului pentru utilizarea la maxim a noilor tehnologii si pentru dezvoltarea de produse noi si pentru alte activitati similare, valoarea finantarii fiind intre 15.000 si 75.000 euro. Pentru acest gen de activitati, companiile trebuie sa asigure o contributie de minimum 20% din costurile totale eligibile in numerar.



Cererile de finantare se vor depune la Agentia de Dezvoltare Regionala din regiunea unde se va desfasura proiectul.





 



Programul de Cooperare Transfrontaliera 2003 (va fi lansat anul acesta)



Va finanta proiecte de cooperare de dimensiuni mici , unul din domeniile vizate fiind cel al turismului, unde finantarea se va indrepta pentru activitati de studii, planuri, masuri de desvoltare institutioanla, programe de instruire specifiva pentru IMM - uri si alte programe legate de dezvoltarea resurselor umane.



Valoarea finantarii nerambursabile este intre 10.000 si 50.000 euro/proiect. Companiile solicitante vor trebui sa asigure minimum 10% din valoarea totala a proiectului . Totodata, proiectele trebuie sa aiba un pronuntat caracter transfrontalier(proiecte comune), iar finantarile nerambursabile se vor acorda numai pentru proiectele al caror obiectiv imediat nu este comercial si este strict non - profit.



Programul este axat pe dezvoltarea relatiilor economice dintre Romania si tari precum Bulgaria, Ungaria, Serbia , Ucraina si Moldova. In cadrul acestui program au fost constituite fonduri pentru proiecte comune de dimensiuni mici, fiecare fond fiind alcatuit din doua regiuni simetrice.



Astfel, fondul pentru Romania - Bulgaria cuprinde din partea romana judetele Mehedinti, Olt, Dolj, Teleorman, Giurgiu, Calarasi si Constanta, in timp ce fondul pentru



Romania - Ungaria cuprinde judetele Arad, Bihor, Satu Mare si Timis. Companiile care nu au un rol specific in regiunea de granita nu sunt eligibile pentru acest program .



Bugetul total in ceea ce priveste fondul pentru Romania - Bulgaria va fi pentru componenta romana de 800.000 euro. Bugetul pentru fondul Romania - Ungaria va fi de 500.000 euro. Mai multe informatii disponibile in legatura cu acest program pot fi solicitate la Delegatia Coomisiei Europene in Romania si la Ministerul Integrarii Europene - Directia pentru Cooperare Transfrontaliera.
catalin.ciocan@zf.ro

O campanie Ziarul Financiar Banca Transilvania