Doua intamplari aparent disparate
Conel, mai precis Termoelectrica, are nevoie cam de un miliard de dolari pentru a nu ne lasa in frig si intuneric iarna urmatoare. Iar pentru ca acelasi Conel, mai precis Electrica, nu reuseste sa stranga banii de la consumatori pe marfa vanduta deja, statul, mai precis Guvernul, a decis sa imprumute pentru inceput doua sute de milioane de dolari (cam cat a primit invatamantul de la buget in primul trimestru al anului) in numele Conelului, dolari care, daca lucrurile merg ca si pana acum, vor fi platiti de mai sus mentionatul Guvern, adica de contribuabili. E normal, la urma urmei, ca beneficiarul final al caldurii si luminii, contribuabilul, sa plateasca ceea ce consuma - exista insa tari in care acest lucru se intampla in mod organizat, cu facturi si alte acte in regula. Pe de alta parte, actiunea paternalista a Ministerului Industriilor este aparent explicabila prin consecintele grave ale unui comportament in litera legii Electricii, care ar avea toate argumentele pentru a deconecta de la retea crese, camine de batrani si energofage care tot cam un fel de asezaminte de binefacere sunt.
Un alt eveniment recent, aparent fara legatura cu dilema energetica, este inscrierea in licee, eveniment care nu a facut altceva decat sa aduca inca o data in atentie calitatea de slab manager a statului. Printr-un proces extrem de sofisticat care a scapat majoritatii parintilor, ministerul, de aceasta data al Educatiei, a incercat sa optimizeze un proces. Ca acest proces este acela al alocarii unui numar dat de elevi unui numar, de asemena dat, de licee, pe baza unor criterii, mai putin conteaza. Ceea ce conteazaeste ca ministerul a considerat ca numai el in intelepciunea sa poate rezolva aceasta problema. atim noi, statul, ce e bine pentru voi, care voi trebuie numai sa pendulati de la un liceu la altul si sa nu puneti prea multe intrebari, la urma urmei asta e capitalismul, piata libera.
Esenta lor comuna
Elementul care face aceste doua intamplari sa nu fie atat de diferite in esenta lor precum ar putea parea la prima vedere este interventia statului care, desi aroganta, are aparenta unui gest salvator - prin aceasta masca inselatoare avand insa un efect cu atat mai nociv. In incercarea de a salva ceea ce se mai poate din idealurile socialismului, prin acest comportament paternalist sunt compromise in fapt principiile liberale - uneori in mod voit, alteori inconstient, in ambele cazuri insa din cauza unor convingeri adanc inradacinate care transcend granitele partidelor politice si care sunt cu adevarat mostenirea grea a comunismului. Un stat liberal poate fi generos si bun cu cetatenii lui si fara sa le plateasca lumina si fara sa le rezolve problemele personale in mod direct. Totul este sa nu creada ca el este cel ales sa aduca bunastarea poporului - poporul insasi va grija sa-si apropie bunastarea, fiecare pe masura puterilor sale, in cazul in care va observa ca poate face acest lucru intr-un mod previzibil si rational. In prezent insa, nu aceasta este situatia.
Crese, camine de batrani si institutii de invatamant exista si in economiile de piata. ai ele au probleme, nici ele nu-si pot uneori plati lumina uneori, si acolo este de rezolvat problema unui numar limitat de locuri in universitati si scoli bune. ai chiar daca nu Guvernul se ocupa de aceste probleme, cresele nu raman in intuneric si frig, iar distributia candidatilor catre institutiile de invatamant nu seamana cu debandada usor observabila in aceasta vara in Romania.
Justificari ale paternalismului
Pe langa sorgintea sa comunista, ideea ca statul, de la inaltimea sa si in intelepciunea sa, este cel indreptatit si chiar mandatat sa rezolve problemele "globale" ale natiunii, are si o alta justificare - un optim global este intotdeauna superior oricarui optim local. Solutia statului ar fi, asadar, mai buna decat cea incropita de participantii din piata.
Totusi nu aceasta este situatia - faptul ca statul nu are aceleasi interese cu participantii din piata face ca solutiile oferite de acesta sa fie de multe ori catastrofice, iar in cel mai bun caz modeste. Sistemele educational, medical si economic dezvoltate de state paternaliste nu fac decat sa sustina, prin performantele lor modeste, aceasta propozitie. Sistemele paternalist-democratice, de genul celui romanesc, dar chiar si cele mai apropiate de piata, precum cel francez, se remarca printr-o evolutie mult mai modesta decat competitoarele lor care au acceptat concurenta drept principiu dinamizant si au lasat statului doar rolul de arbitru. Invatamantul Europei Continentale, pentru a aduce in discutie economia sa, se afla oarecum in urma celui american, care nu intamplator este mai putin centralizat si mai mult apropoiat de principiile concurentei. Numai traditia unor vechi universitati europene si a unei economii continentale care s-a construit pe sanatoasele principii protestante face ca acest decalaj sa nu fie inca si mai mare. In cazul unei tari fara traditiile Europei Occidentale, precum Romania, adoptarea unor solutii centralizate nu poate avea decat rezultate extrem de modeste. In aceasta ordine de idei, principiile sugerate de Uniunea Europeana nu pot fi decat minimale in vederea dinamizarii regiunii balcanice. Inchiderea si deschiderea unor capitole de negociere, aprecierile pozitive facute in simpozioane de catre oficialii europeni nu sunt cu adevarat garantii ale unei evolutii cu adevarat pozitive.
Solutia liberala
Statul liberal, in loc sa se incapataneze sa rezolve problema cetateanului, o segmenteaza in mai multe probleme mici si o ofera spre rezolvare participantilor din piata. Jocul intereselor acestora, arbitrat de catre stat, conduce la gasirea cele mai bune solutii si, in plus, la cautarea continua a unei solutii mai bune. Un intreg sistem de evaluare a competitorilor, de alocare a resurselor pe baza unor criterii valorice, de preintampinare a crizelor s-au dezvoltat si au permis statului sa-si pastreze un rol minimal. Nu sunt criterii perfecte, nu sunt mecanisme ideale, sunt numai functionale, cu mult mai functionale decat oricare sisteme puse la cale de statele paternaliste cu pretentie de perfectiune.
Spre exemplu, problema invatamantului in Statele Unite este rezolvata prin crearea unei competitii intre institutiile ce ofera acest tip de servicii, competitie care se materializeaza chiar printr-un sistem de rating. Universitatile americane, chiar si cele de stat, au o taxa de inscriere care poate parea la prima vedere exorbitanta, antisociala, mostra de capitalism salbatic. Pe de alta parte, exista o mare varietate de burse oferite pe criterii de rasa, origine etnica, pe criterii sociale sau religioase care nu fac in nici un fel atingere criteriilor democratice atat de des invocate de catre egalitarismul demagogic post comunist. Avantajul unui pret clar, stabilit decatre piata, al serviciilor de invatamant este acela ca permite stabilirea unor criterii valorice - numai o universitate buna va putea sa impuna taxe mari si va plati, in acelasi timp, salarii mai mari profesorilor (lucru valabil indiferent de statutul universitatii - de stat sau privat). Fundatiile, companiile si statul pot veni apoi si oferi burse, ajutoare sociale, imprumuturi, pentru ca stiu precis unde se duc acesti bani. Criteriul competitiei se aplica si in cazul acestei alocari de fonduri. Rezultatul este unul care nu mai are nevoie de comentarii. Acelasi procedeu al impartirii problemei pe bucatele si al rezolvarii acestora de catre cei interesatI in mod direct se aplica si in cazul creselor, caminelor de batrani, sistemului sanitar si de asistenta sociala.
Iluzia statului care produce ceva
Iluzia in care se complace statul non liberal (paternalist), post comunist in principiu dar nu numai, este acela ca el poate crea ceva, ca poate produce bogatie prin simpla sa existenta. In realitate, prezenta sa nu face decat sa reduca eficienta globala a sistemului economic, si numai rolul sau de arbitru care vegheazala evitarea unor situatii aberante, il salveaza de la redundanta. Oricare taxa sau impozit, oricat de bine ar fi redistribuite catre sistemul de asistenta sociala, conduc la scaderea bogatiei globale create de catre sistemul economic. Pare justificata in aceasta ipoteza pretentia ca statul sa-si reduca atributiunile chiar in cazul in care acesta ar avea profesionisti de mare clasa. In situatia in care numarul profesionistilor este extrem de limitat si ei sunt absorbiti de catre sectorul privat, pare inca si mai normal ca rezultatele interventiei sale sa fie dezastruase. In acest caz, ceea ce el poate face este sa creeze structura legislativa si sa favorizeze aparitia structurii institutionale care va canaliza ea insasi bogatia creata de catre agentii economici catre scoli, camine de batrani sau spitale. Aceasta se poate face prin transparentizarea fluxurilor financiare - fiecare trebuie sa stie precis pentru ce plateste, altminteri va fi mereu inclinat sa nu plateasca (lumina, intretinerea, energia, asigurarile sociale). In acel moment Conel, mai precis Electrica, va putea linistita sa inchida lumina atunci cand nu i se plateste curentul, fara sa se gandeasca la consecintele sociale ale acestui act. Va exista in acel moment altcineva care se va gandi la crese, camine de batrani si energofage. In acest moment, statul, adica Electrica, Termoelectrica, ministerele si inca niste institutii amalgamate intr-o structura amorfa, este mult prea ocupat cu treburi care nu sunt ale lui, si excedat de responsabilitatea aceasta nu poate sa-si indeplineasca functiile sale naturale.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
